INTC Iaşi: "La un moment dat simţeam fiorul tinereţii şi al entuziasmului". Interviu cu echipa Radio Maria

Claudiu Ardelean, membru al echipei Radio Maria, ne-a împărtăşit şi el câteva din gândurile sale despre întâlnirea tinerilor. Am vrut să ştim cum s-au simţit şi ei, cei care au transmis la radio entuziasmul şi bucuria tinerilor, echipa care au urmărit din umbră tot ce s-a petrecut.

• Aţi stat zilele acestea alături de tineri, aţi luat parte cu alte cuvinte la bucuria lor. Cum vi s-au părut?

Mie personal mi s-au părut plini de bucurie si mă bucur şi eu la rândul meu că au reuşit să transmită fără nici o emoţie bucuria ascultătorilor. Am reuşit să colaborez foarte bine cu ei ca să transmitem pe calea undelor bucuria acelora care nu au reuşit să participe la bucuria din Iaşi.

• Ce moment v-a plăcut cel mai mult din cele la care aţi luat parte?

Toate momentele la care am putut să mă bucur şi eu în timpul muncii. Mi-au plăcut momentele de rugăciune şi mi-au plăcut momentele artistice. Spre exemplu mi-a plăcut şi am savurat foarte mult momentul artistic de deschidere, mi-a indus o stare profundă de rugăciune momentul de vineri seară şi din nou bucuria a fost reevaluată ca să spun aşa sâmbătă seara în parcul Palas unde am fost uimit şi de peisaj, dar totodată şi de entuziasmul tinerilor.

• A fost ceva mai deosebit care v-a impresionat?

Da. Pe mine da. Subiectiv vorbind, Sofia Vicoveanca. M-am bucurat la maximum atât pentru aici, cât şi pentru următoarele săptămâni de concediu.

• Fiecare din tinerii prezenţi aici pleacă acasă cu ceva pentru sufletul lor. Dvs. cu ce plecaţi?

Eu am vorbit cu ei şi spuneau că duc acasă bucuria. Eu merg acasă bineînţeles încărcat de povara muncii, dar încărcat şi de bucuria lor. Efectiv, stând de vorbă cu ei m-au îmbucurat şi pe mine, m-au entuziasmat, m-au electrizat la un moment dat, mai ales diversele momente în care au ovaţionat împreună.

• Astfel stând lucrurile, a fost greu să rezistaţi alături de noi?

Ce să zic?! A fost greu. A fost greutatea muncii, dar la sfârşitul zilei toată această greutate era oarecum spălată în bucuria şi în spiritul specific tinereţii care efectiv mi s-a transmis şi mie. La un moment dat simţeam un fior, fiorul lor, acesta al tinereţii şi al entuziasmului care plana ori asupra Copoului ori asupra celorlalte locuri de întâlnire

Bianca Hanganu

* * *

Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro