Adevărul despre trup, dragoste şi sensul vieţii... o temă atractivă pentru mulţi tineri. O temă despre care se poate vorbi îndelung şi care atrage după sine multe întrebări. Poate tocmai de aceea, a fost conferinţa la care au ales să participe cei mai mulţi dintre tineri, numărul impresionant ajungând până la 350. Soţii Iulia şi Dan Călinescu, veniţi de la Cluj, şi-au arătat disponibilitatea atât pentru susţinerea conferinţei cât şi pentru răspunsul la întrebările tinerilor.
Conferinţa a început cu o rugăciune, pentru ca timpul petrecut acolo împreună să fie unul rodnic, în care să simţim prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru şi să fie el cel care să ne inspire gândurile. În introducere s-a făcut o paralelă cu Geneza... despre cum păcatul a fost cel care a instaurat frica în primii oameni şi cel care a distorsionat perfecţiunea lor, iar apoi ideile au început să curgă.
Este clar, vedem cu toţii la televizor sau pe internet, o ştim: Societatea de astăzi transmite un mesaj fals despre trup, cum că acesta ar fi rău. Dar trupul nu este rău, trupul este parte din fiinţa noastră. De altfel, trupul ascunde mistere teologice, ne îndreaptă spre Dumnezeu, spre vocaţiile noastre. Mai mult decât atât, suntem fii ai Tatălui, imaginea lui e ştampilată în trupul nostru.
Castitatea şi-a pierdut din importanţă în timpurile moderne. Este privită cu ironie, sau mai mult, nici nu prea se mai îndrăzneşte a se vorbi despre ea. Dar castitatea este singura cale sigură spre fericire. Atunci când eşti ispitit, când simţi că mergi prea departe, simţi de fapt compromisul ca fiind mai mare şi nu te poţi opri. Devine ca un domino. Una te duce în alta.
Mulţi tineri caută răspunsul adevărat la întrebarea despre iubire. Ce este iubirea? Iubirea este o alegere, este binele constant, nu este acel elan care îţi ia minţile - asta e altceva, e doar un impuls fizic. Te face să te simţi bine pentru perioade scurte, iar apoi vei fi în căutare de altceva. Cum devenim liberi să iubim?! Libertatea vine din adevăr - iar adevărul vă va face liberi. Suntem făcuţi unii pentru alţii, asemenea Sfintei Treimi, pentru o iubire dăruitoare.
Esenţial este să ştim un adevăr pe care mulţi nu-l ştiu. Opusul iubirii nu este ura ci "a folosi". Trebuie să dorim binele celorlalţi, să ne ajutăm unii pe alţii, să evităm să transformăm persoanele de lângă noi în obiecte. Iubirea înseamnă a alege pentru ceilalţi ceea ce vrem pentru noi.
În mintea tinerilor răsare întrebarea: De ce să spui nu? Răspunsul este foarte simplu: Pentru că dacă nu spui Nu când trebuie, în noaptea căsătoriei nu mai contează Da-ul. Nu te pregăteşti pentru căsătorie, ci foloseşti persoana de lângă tine. Frumuseţea exterioară nu este suficientă, după cum se poate remarca în rândul atâtor cupluri care divorţează. Este important ca fetele să nu se ofere pe tavă, căci astfel el va uita foarte uşor, emoţia nici nu va exista. Însă dacă e provocat, se simte acaparat şi fiindu-i mai greu să ajungă la ea, finalul va fi unul bine meritat şi pentru că a necesitat efort, va fi şi mai apreciat. În plus, trebuie să ştie să protejeze trupul, pentru a avea ce oferi după căsătorie. Altfel, căsătoria nici nu va mai avea gust.
Soţii au vorbit din experienţa lor bogată, despre greşelile pe care le-au făcut şi pe care le regretă, pe care ar vrea ca ceilalţi să nu le repete, sau cum să facă să repare ce se poate. La final, tinerii au avut ocazia să adreseze şi întrebări anonime, iar răspunsurile primite au reuşit să-i lămurească pe cei mai mulţi dintre ei.
Bianca Hanganu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 iulie: INTC Iaşi: Adevărul despre trup şi dragoste
