Pentru a 100-a aniversare a apariţiilor Fecioarei Maria la Fatima, Portugalia, papa Francisc a decis să ofere ocazia de obţinere a indulgenţei plenare pentru întregul an aniversar, care a început la 27 noiembrie 2016 şi se va încheia la 26 noiembrie 2017. Ca o încununare şi în acelaşi timp ca mulţumire pentru toate harurile pe care le-am primit în decursul acestui an jubiliar, se cuvine să îi mulţumim Maicii Neprihănite.

Cu binecuvântarea episcopului nostru Petru, sunt invitaţi toţi cinstitorii Sfintei Fecioare Maria şi în mod cu totul deosebit invităm pe toţi cei care fac parte dintr-o asociaţie mariană sau alta, precum şi persoanele consacrate, în ziua de 8 octombrie 2017, sărbătoarea "Regina Sfântului Rozariu", la Cacica, pentru ca, împreună cu păstorul diecezei noastre, să ne reînnoim adeziunea noastră de fii, către Maica Domnului, care este mijlocitoarea şi modelul fiecărei persoane consacrate.

Cu această ocazie avem oportunitatea să dobândim indulgenţa plenară. Condiţiile generale pentru obţinerea indulgenţei sunt Spovada şi Împărtăşania, rugăciunea după intenţia Sfântului Părinte şi detaşarea interioară de păcat. Condiţiile speciale sunt, la alegere sau după posibilităţi, una din următoarele trei:

1. Un pelerinaj la sanctuar. Prima cale este aceea a unui pelerinaj la un sanctuar şi participarea la o celebrare sau rugăciune dedicată Fecioarei. În plus credinciosul trebuie să se roage Tatăl nostru, să recite Crezul şi să o invoce pe Maica lui Dumnezeu.

2. O rugăciune în faţa oricărei statui a Fecioarei de la Fatima. A doua cale se aplică "credincioşilor care vizitează cu devoţiune o statuie a Fecioarei de la Fatima, expusă solemn spre venerare publică în orice biserică. Cei care doresc indulgenţa mai trebuie să se roage Tatăl nostru, Crezul şi să o invoce pe Fecioara de la Fatima.

3. Pentru bătrâni şi infirmi. A treia cale de obţinere a indulgenţei plenare se aplică celor care, datorită vârstei, bolii sau din altă cauză gravă, nu pot urma una din primele două căi. Aceştia se pot ruga în faţa unei statui a Fecioarei de la Fatima şi trebuie "să ofere lui Dumnezeu cel milostiv, cu încredere, prin Maria, rugăciunile şi suferinţele lor sau sacrificiile pe care le fac în propria lor viaţă".

Programul celebrărilor

  • 10.00 - Primirea pelerinilor

  • 10.15 - Sfântul Rozariu şi ocazie de spovezi

  • 11.00 - Sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel

  • 12.30 - Prânzul

  • 14.00 - Oră mariană

  • 15.00 - Coroniţa Divinei Îndurări - Încheierea

      Cu bucurie şi binecuvântare, ep. Petru Gherghel

      Pr. Anton Mărăndescu,
      rectorul sanctuarului