|
| © www.fsitaliane.it |
În cei mai mici simţul intact al frumuseţii
de Salvatore Cernuzio
Fotogramele sunt două, ambele amintiri vii în minte, ambele legate de imaginea trenului. Una este mai recentă, din 6 noiembrie 2023, când Francisc de pe banca din gara vaticană a salutat aproape pe fiecare călător din "Treno Rock" pus la dispoziţie de "Ferrovie dello Stato", adică din cei 7.500 de copii care au participat cu puţin înainte la evenimentul din Aula "Paul al VI-lea" "Copiii îl întâlnesc pe papa", asaltându-l cu îmbrăţişări, strângeri de mână, cereri de selfie. Cealaltă imagine în schimb provine din timpurile din Buenos Aires, când Bergoglio folosea mijloacele publice "pentru a sta printre persoane, a simţi căldura lor şi preocupările lor", luând trenul pentru a merge în cartiere: "Astăzi este una dintre obişnuinţele care-mi lipsesc mai mult".
Cele două fotograme deschid şi încheie interviul acordat de pontif revistei "La Freccia" publicată de Trenitalia, care apare sâmbătă, 4 mai 2024, semnat de Roberto Pacilio, responsabil la Biroului de Presă al Zilei Mondiale a Copiilor. Colocviul este rod al unei audienţe private la Casa "Sfânta Marta", în care - scrie intervievatorul - papa deschide "mai mult decât o breşă în faţa ipotezei unei călătorii papale cu trenul rostind un încrezător: «Vom vedea»".
Lui Francisc îi este amintit momentul salutului dat copiilor aflaţi la bordul trenului în gara de la umbra Cupolei: "Ca un bunic care îi salută pe nepoţii care se întorc acasă". "A educa înseamnă a-i însoţi pe cei mai mici până în momentul în care simt că se pot descurca singuri", spune pontiful. "Călătoria este o metaforă a vieţii. Şi este misiunea noastră această îngrijire zilnică a relaţiilor. A şti să stăm alături de celălalt lăsând ca să rămână el însuşi."
Întotdeauna cu amintirea acelei audienţe cu peste şapte mii de băieţi şi fete veniţi din toată lumea pentru a invoca pacea, Papa Francisc subliniază că "cei mai mici păstrează un simţ al frumuseţii încă intact". De fapt, invită "să-i observăm, să-i ascultăm", pentru că, "dacă facem asta - asigură el -, ei vor fi cei care ne vor sensibiliza pe noi adulţii". Şi asta poate aduce "o adevărată speranţă de schimbare pentru toţi".
Respectarea creaţiei
De la copii se poate învăţa şi raportul cu creaţia, lucru care adesea este în schimb greu cu adulţii. Papa invită "să creştem fără a pierde simplitatea". Aceea a unui copil "nu este aceeaşi a unui tânăr sau a unui adult", afirmă el: "Toţi trebuie să fim simpli, dar în acord cu vârsta noastră". Tema nu poate decât să amintească Laudato si', enciclica socială despre îngrijirea casei comune: "Cât a fost făcut de guverne după strigătul de alarmă lansat de dumneavoastră în 2015 în apărarea Pământului şi a ambientului?", întreabă Pacilio. "Nu au făcut suficient", răspunde direct papa, explicând că tocmai acesta este sensul exortaţiei apostolice Laudate Deum, la opt ani după Laudato si'. "Criza - adaugă pontiful - cere o implicare a tuturor persoanelor: întreaga societate ar trebui să exercite o presiune sănătoasă, pentru că revine fiecărei familii să se gândească la faptul că este în joc viitorul propriilor fii şi al propriilor fiice".
Pentru a sta printre oameni
Colocviul se încheie cu amintirea fotografiei lui Jorge Mario Bergoglio în clergyman în metrou în Argentina, o imagine devenită virală în primele timpuri ale pontificatului. Este ideea pentru a sublinia importanţa de a folosi mijloacele publice şi cele cu impact ambiental scăzut. "Este fundamental să schimbăm stilurile noastre de viaţă pentru a salvgarda casa comună", răspunde papa. Şi adaugă: "Am iubit mereu să iau mijloacele publice: este un mod pentru a sta printre persoane, a simţi căldura lor şi preocupările lor. În timpul şcolii secundare luam în fiecare zi trenul de la Flores la Floresta, două cartiere din Buenos Aires. Astăzi este între obişnuinţele care-mi lipsesc mai mult".
(După L'Osservatore Romano, 3 mai 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Interviul Papei Francisc din numărul 5 (mai 2024), anul XVI, al revistei "La Freccia", poate fi citit online: aici.
