Fericitul Ieremia, este un frate simplu şi modest care a înţeles că în urmarea lui Cristos orice graniţă şi frontieră dispare. Astfel, însufleţit de o dorinţă arzătoare, de a fi sfânt, ajunge în Italia după un timp îndelungat de peripeţii. Pentru el era mult mai importantă patria celor vii şi patria Ierusalimului ceresc, luptând o viaţa întreagă pentru a dobândi meritul de a fi cetăţean al cerului.
De aici începe drumul credinţei, maturizarea credinţei lui am putea spune. O dată plecat de pe meleagurile mioritice ale Moldovei el nu va mai pune piciorul pe pământ românesc, fapt pentru care nu va fi cunoscut nici de conaţionalii săi din acele timpuri, nici după aceea până spre anul 1905, şi vom vedea de ce.
Imediat după înmormântarea fratelui Ieremia, invocând numele său şi trecând pe la mormântul lui, mulţi credincioşi au avut parte de minuni, motiv pentru care se găsesc 146 de documente cu mărturii directe.
De aceea la 25 septembrie 1627, papa Urban al VIII-lea a semnat începerea cauzei şi numirea comisiei pentru desfăşurarea procesului apostolic. În anul 1631 Sfântul Scaun a reluat cauza şi a iniţiat o nouă fază, apoi procesul de beatificare a fratelui Ieremia a avut o pauză vreme de câţiva ani buni, până în anul 1672.
La 29 decembrie 1674 este prezentată cauza la Congregaţia pentru Rituri şi papa Clement al X-lea ordonă să se deschidă cazul. La 3 martie 1677 papa Inocenţiu al XI-lea semna decretul de reîncepere a cauzei.
La 26 septembrie 1687 papa Inocenţiu al XI-lea acceptă să vorbească despre eroicitatea virtuţilor slujitorului lui Dumnezeu Ieremia.
Aceste câteva date istorice au o mare însemnătate dacă ne gândim că în acel timp, acest frate român era necunoscut pentru România, care a dat un mare fiu Bisericii şi umanităţii.
După anul precizat mai sus el este dat uitării. Redescoperirea fratelui Ieremia, românul care nu a vrut să meargă în iad, se conturează în mod progresiv, începând cu anul 1905; de acum conaţionalii săi încep să fie interesaţi de el căci constituie figura unui mare român. Mare nu în termeni lumeşti, ci mare în cele duhovniceşti; unitatea de măsură în cazul măreţiei lui este iubirea, slujirea în mod radical.
În anul 1905 românul Gheorghe Sion, cercetător pasionat de cărţi care priveau România, găseşte într-un anticariat din Roma, o carte veche: Vita di Fra Geremia Valacco (Viaţa fratelui Ieremia Valahul). Acestui cercetător i-a atras atenţia adjectivul "Valahul" şi a cumpărat cartea fără nici un moment de ezitare.
În anul 1914 această carte, care este şi prima biografie a fratelui Ieremia, scrisă de pr. Francesco Severini de Napoli, ajunsese în mâinile lui Nicolae Iorga. Însă din cauza războiului figura românului virtuos nu a mai reprezentat un interes de maximă atenţie.
Interesul pentru fratele Ieremia a luat avânt atunci când Gheorghe Sion a donat cartea luată de la Roma bibliotecii Universităţii din Cluj.
Această carte a trecut prin mâinile uni preot în vârstă şi cult, pr. Ilie Daianu, care după ce a citit-o, în anul 1926 a scris un articol pentru o revistă. După 10 ani, în anul 1936, merge în Italia şi vizitează locurile pe unde a trăit fratele Ieremia, luând multe notiţe, pe care, din păcate, nu le-a publicat.
Între timp, diferiţi episcopi români şi nunţi apostolici cer redeschiderea cauzei de beatificare, fără nici un rezultat pozitiv.
În relansarea şi creşterea interesului pentru fratele Ieremia, un rol deosebit l-a avut profesorul ortodox Grigore Manoilescu. Acesta din urmă, în anul 1946, se duce în Italia unde găseşte o biografie modernă despre fratele Ieremia realizată de Severini sub îngrijirea marelui filozof, Francesco Orestano, Un Eroe romeno in terraitaliana (Un erou român pe pământ italian).
Această carte a reprezentat punctul de pornire în munca dificilă de cunoaştere şi redescoperire a unui erou român în cele ale zidirii duhovniceşti.
Grigore Manoilescu începe cercetările în biblioteci, conventuri şi se adresează tuturor celor care l-ar fi putut ajuta cu ceva, persoane bisericeşti şi civile, stimulându-i foarte mult pe fraţii capucini în a-i acorda atenţia cuvenită slujitorului lui Dumnezeu, fratele Ieremia.
Meritul cel mai mare al acestui profesor este acela de a fi găsit mormântul fratelui, lucru care nu a fost deloc uşor, căci conventul în care a fost înmormântat, o dată cu trecerea anilor, a suferit multe schimbări, chiar şi arhitecturale. De aceea, cu mare greutate, şi ajutat de prof. Giulio Cremona, descoperă locul exact al mormântului.
La 16 iunie 1947, obţine autorizaţiile civile şi bisericeşti necesare pentru a putea efectua cercetări la mormântul fratelui Ieremia.
Spre marea lor bucurie găsesc un sarcofag de marmură unde, într-un sicriu de lemn, zăceau rămăşiţele lui pământeşti. Lângă acest sicriu a fost descoperită şi o placă de marmură pe care erau scrise următoarele cuvinte: "Hic iacet Fr. Ieremia a Valacchia. Q. Obyt di V Marty MDXXV".
Aceasta este o scurtă istorisire a redescoperirii unui fiu al României care nu a uitat niciodată de unde a plecat şi a purtat mereu în suflet dorul după meleagurile natale.
Să ne bucurăm pentru că tot un român a lansat din nou interesul pentru cel care s-a sfinţit pe pământ străin, asemenea lui Abraham care a fost chemat din Ur şi trimis într-o ţară necunoscută de el.
Fr. Eugen Murariu
