Sâmbătă, 1 august 2015, a avut loc la Iaşi ultima etapă a cursurilor pentru logodnici, pentru anul 2015. Au fost prezente cinci pereche de tineri care urmează să se căsătorească anul acesta.

Cursurile pentru logodnici organizate la nivel diecezan sunt o noutate în Dieceza de Iaşi. Au fost propuse la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor şi este al doilea an când se desfăşoară după un program bine stabilit. Anul acesta a fost pentru prima dată când s-au ţinut şi la Iaşi.

Pe parcursul celor patru sesiuni, respectiv prima sâmbătă din lunile mai, iunie, iulie şi august, au fost prezente douăzeci şi două de perechi de tineri din parohiile zonei Iaşi.

Cursurile pentru logodnici pe care le propune Oficiul pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor urmăresc, pe lângă transmiterea unor informaţii cu specific familial, antropologic, psihologic, pedagogic etc., şi conştientizarea "tezaurului antropologic" pe care tinerii logodnici îl au înscris de către Creator în ei: vocaţia la comuniune, atracţia naturală spre celălalt sex şi concretizarea ei într-o iubire unică şi integrală, valoarea persoanei care provine din faptul că suntem creaţi după "chipul şi asemănarea lui Dumnezeu", demnitatea bărbatului şi demnitatea femeii.

În acelaşi timp este subliniată valoarea căsătoriei în detrimentul a tot ceea ce nu este căsătorie voită de Dumnezeu: convieţuirea de dinainte de căsătorie, divorţul, infidelitatea, violenţa domestică, diferitele abuzuri care contravin demnităţii familiei, frumuseţea şi demnitatea actului conjugal, rolul lui Dumnezeu în desfăşurarea lui antropologică, ca şi rolul de "locomotivă" pe care îl are în tot ceea ce înseamnă viaţa concretă de familie. Nu sunt ocolite nici aspectele psihologice şi pedagogice care privesc familia, dar şi pe fiecare membru în parte, diferenţa şi complementaritatea dintre bărbat şi femeie, dintre soţ şi soţie, dintre părinţi şi copii, dintre familie şi societate.

La fiecare etapă a cursului, tinerii logodnici au avut ocazia să intre în dialog direct cu o familie care a confirmat, infirmat sau îmbunătăţit cele transmise pe perioada orelor de curs.

La Iaşi, cele cinci perechi de logodnici au realizat cât de important este un astfel de curs, pe lângă formarea religioasă pe care o primesc deja tinerii în parohiile de provenienţă.

Pentru cei care se căsătoresc anul acesta şi nu au participat încă la acest curs, mai pot participa în zilele de 9 august, la Traian, la Centrul "Gaudium et Spes", şi la Bacău-centru, în ziua de 22 august.

Mulţumim tuturor celor care iubesc familia.

Claudia şi Ionuţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 august: Iaşi: Ultima etapă a cursurilor pentru logodnici