Şase studenţi din anul VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi au fost hirotoniţi diaconi luni, 8 decembrie 2008, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Liturghia de hirotonire a început la ora 11.00 şi a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Au participat 83 de preoţi, numeroase persoane consacrate, rude ale diaconilor, precum şi mulţi alţi credincioşi.

Studenţii hirotoniţi diaconi s-au aflat în perioada 30 noiembrie - 7 decembrie 2008 în exerciţii spirituale, moment în care au avut ocazia să mediteze cât mai profund la taina de care urmau să fie făcuţi părtaşi, primind prima treaptă a preoţiei; în timpul exerciţiilor spirituale au fost îndrumaţi de pr. Mihai Mărtinaş, care activează în Arhidieceza de Bucureşti.

Duminică seara, la ora 19.00, cu o zi înainte de a fi hirotoniţi, studenţii teologi din anul VI au făcut profesiunea de credinţă în capela Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi în faţa PS Petru Gherghel, a pr. Wilhelm Dancă, rector al Seminarului, a părinţilor profesori şi a colegilor seminarişti.

Liturghia de hirotonire întru diaconat a început cu procesiunea din catedrala "Adormirea Maicii Domnului" spre catedrala nouă. La începutul celebrării, PS Petru Gherghel a adresat o scurtă rugăciune Maicii neprihănit zămislite, în sărbătoarea căreia a avut loc hirotonirea studenţilor teologi şi i-a salutat pe toţi cei prezenţi la acest mare eveniment.

După vestirea evangheliei, pr. rector Wilhelm Dancă i-a chemat pe nume pe candidaţii la diaconat, dând mărturie personal, alături de profesorii din Seminar, despre vrednicia noilor slujitori.

În cadrul omiliei, PS Petru Gherghel a evidenţiat însemnătatea sărbătorii Neprihănita Zămislire. A accentuat rolul pe care l-a avut sfânta Fecioară în economia mântuirii, prin acel "da" pe care l-a spus îngerului Gabriel, trimis de Dumnezeu. Prin tot ceea ce a făcut, Fecioara Maria a devenit un model de curaj şi dăruire. Lucrând în sfinţenie şi tăcere, ea a dus la îndeplinire planul hotărât de Dumnezeu de la început. PS Gherghel a spus de asemenea că trebuie să-l preamărim pe Dumnezeu pentru marele dar pe care l-am primit prin Fecioara Maria, neprihănit zămislită. Vorbind despre importanţa treptei diaconale, Excelenţa sa a evidenţiat rolul aparte al diaconului în cadrul Bisericii. Diaconii lucrează mereu în colaborare cu păstorul diecezei şi cu ceilalţi preoţi, pentru a edifica poporul lui Dumnezeu. Prin vestirea cuvântului, prin administrarea unora dintre sacramente, prin celebrările la care pot lua parte, ei devin apropiaţi ai episcopului. PS Gherghel i-a îndemnat pe cei şase tineri să fie mereu disponibili pentru a sluji lui Dumnezeu şi aproapelui, fără calcule şi fără zgârcenie.

După omilie a urmat consacrarea tinerilor întru diaconat, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel.

Celebrarea s-a încheiat cu procesiunea spre catedrala "Adormirea Maicii Domnului".

Noii diaconi sunt:

  1. Bălteanu Iosif (Butea)

  2. Cocuţ Claudiu (Teţcani)

  3. Enăşel Marius (Bacău "Sfântul Nicolae")

  4. Hîrja Felician (Hălăuceşti)

  5. Mătăşel Răzvan (Roman "Fericitul Ieremia Valahul")

  6. Roca Iulian (Bacău "Fericitul Ieremia Valahul")

Liviu Crişmaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 decembrie: Iaşi: Sfinţire de diaconi