După un lung drum de pregătire, de studiu şi rugăciune, doisprezece studenţi de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi au fost hirotoniţi diaconi de către PS Petru Gherghel, sâmbătă, 8 decembrie 2012, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.

Cu hotărâre şi încredere, cei 12 studenţi şi-au manifestat dorinţa de a-l sluji pe Domnul şi turma sa, rostind cu fermitate, în faţa păstorului diecezei, a preoţilor şi credincioşilor adunaţi în catedrală: "Vreau!".

Acest moment a fost pregătit şi prin exerciţiile spirituale care s-au desfăşurat la casa de reculegere de la Bârnova (Iaşi), în perioada 29 noiembrie - 6 decembrie, sub călăuzirea pr. Marcelin Rotaru, îndrumător la Seminarul Teologic "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Cluj. În această perioadă de pregătire spirituală candidaţii pentru treapta diaconatului au meditat asupra tainei la care urmau să fie făcuţi părtaşi.

Vineri seară, 7 decembrie 2012, înainte de a fi hirotoniţi, cei 12 studenţi au făcut profesiunea solemnă şi jurământul de fidelitate în faţa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a pr. Benone Lucaci, rectorul Institutului, a părinţilor formatori şi spirituali şi a colegilor seminarişti, în capela Institutului.

Liturghia de hirotonire celebrată în catedrala din Iaşi a fost prezidată de PS Petru Gherghel, avându-l alături în altar şi pe PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, împreună cu aproximativ 100 de preoţi. La celebrare au participat şi familiile candidaţilor, rudele, prietenii şi toţi cei care au dorit să fie alături de ei.

După Evanghelie, candidaţii şi-au exprimat încă odată în mod public dorinţa de a-l sluji pe Cristos şi Biserica lui, prin "prezent"-ul rostit la chemarea Bisericii, atunci când fiecare candidat s-a auzit strigat pe nume de rectorul Institutului, părintele Benone Lucaci

În cadrul omiliei, PS Aurel Percă a precizat că sfinţirea diaconilor ne permite să facem asemănări cu momentul Bunei-Vestiri. Atunci Maria s-a declarat slujitoare a Celui preaînalt. La fel este şi diaconul acum: slujitor. Termenul folosit de Maria pentru a-şi arăta slujirea indică totala dependenţă de altcineva. Astfel, substantivul grecesc diaconos, de unde derivă şi termenul diacon, indică totala dependenţă de cineva. Desemnează acea slujire la masă. Scriitorul Iosif Flaviu spune că esenienii nu ţineau în casă slujitori, ci îşi ofereau slujirea unii altora. Maria a fost slujitoarea tuturor, un prim element care o leagă pe Maria de slujirea diaconală.

Apoi, Maria a declarat fiat-ul el, "da"-ul ei, marele cuvânt de libertate pe care Dumnezeu îl aşteaptă şi de la cel care vrea să realizeze minunile sale. La fel şi cei care vor fi hirotoniţi diaconi, au spus "da"-ul lor, înaintea episcopului şi înaintea întregii comunităţi. Fiecare a rostit "da"-ul său personal pe care Dumnezeu l-a acceptat; acesta este drumul pe care Dumnezeu va face să coboare puterea sa cu ajutorul căreia ei să poată realiza slujirea lor. Maria a renunţat la orice plan propriu pentru că deja a fost cuprinsă de misiunea încredinţată ei de Dumnezeu. La fel şi diaconul, îndreptat spre preoţie, trebuie să-şi repete cuvintele apostolului Paul: "trăiesc eu, dar de fapt nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine!". De aceea, diaconul trebuie să renunţe la orice plan propriu, la orice voinţă personală, pentru a se identifica cu binele fraţilor. El este destinat Evangheliei. Fiecare moment al vieţii sale este un moment misionar. Orice om este fratele său, orice colţ din Biserică este patria sa, orice indicaţie a episcopului este direcţia propriei misiuni, orice act săvârşit este o clipă a împărăţiei lui Dumnezeu.

Astăzi se împlineşte un moment din planul lui Dumnezeu, a precizat preasfinţitul. Asemenea Mariei, fiecare dintre cei care vor fi hirotoniţi au fost tineri anonimi ai localităţilor de origine, departe de gândul că Dumnezeu i-ar fi chemat la o misiune atât de nobilă. Harul lui Dumnezeu a fost mai puternic şi v-a adus a în faţa altarului, a spus Preasfinţitul. De azi veţi fi consacraţi. Toţi se roagă pentru voi. Ca şi Maria aveţi nevoie de Duhul Sfânt pentru a vă întări în misiunea voastră de slujire. În final, PS Aurel Percă i-a încurajat spunându-le: "Porniţi cu încredere pe acest drum de dăruire totală! Duceţi vestea bună prin slujirea voastră la toţi oamenii. Antrenaţi-vă să slujiţi, să fiţi mereu diaconi!"

După omilie a urmat ceremonia de consacrare a tinerilor întru diaconat prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel. Celebrarea Sfintei Liturghii a continuat apoi cu rostirea Rugăciunii credincioşilor, cu prezentarea darurilor aduse în procesiune la altar de către studenţii seminarişti şi cu liturgia euharistică. Alături de PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi pr. rector Benone Lucaci, la altar au urcat doi dintre diaconii nou sfinţiţi pentru a sluji în cadrul liturgiei euharistice. Celebrarea s-a încheiat cu salutul şi încurajarea PS Petru Gherghel. Nu a fost uitat nici PS Aurel Percă, cel care împlineşte astăzi 13 ani de la consacrarea întru episcopat şi căruia i s-a cântat şi i s-a urat "La mulţi ani!" în păstorire.

Iată şi numele celor 12 diaconi:

  • Pentru Dieceza de Iaşi:

    1. Aileni Adrian (Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus")

    2. Bârnat Gabriel (Frumoasa)

    3. Budău Tiberiu (Nicoreşti)

    4. Bulai Claudiu (Roman "Fericitul Ieremia")

    5. Gabor Sergiu (Iugani)

    6. Luca Laurenţiu (Oituz, filiala Ferăstrău)

    7. Lucaci Florin-Ionuţ (Hălăuceşti)

    8. Mărtinaş Marius (Roman "Fericitul Ieremia")

    9. Milia Gheorghe (Butea)
       

  • Pentru Arhidieceza de Bucureşti:

    1. Blaj Marian (Iaşi "Adormirea Maicii Domnului")

    2. Herciu Aurelian (Bacău "Sfânta Cruce")

    3. Şchiopu Marian-Iulian (Piatra-Neamţ "Sfântul Iosif").

Virgiliu Demşa-Crainicu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Iaşi: Hirotonirea a 12 diaconi

* * *

Impresii ale unora dintre tinerii diaconi (format audio):

* * *

Înregistrarea video a Liturghiei poate fi urmărită aici:

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗