PS Petru Gherghel a semnat o Scrisoare pastorală cu ocazia sărbătorii Paştelui, cu tema "Darul Cuvântului Înviat". Documentul este structurat în patru părţi: "Profeţiile Învierii", "Adevărul veşnic al Învierii", "Să cântăm Aleluia!" şi "Cuvântul înviat rămâne cu noi".

Darul despre care ne vorbeşte PS Petru Gherghel în scrisoarea pastorală este credinţa. Prin intermediul credinţei creştinii pot să intoneze cântarea de sărbătoare Aleluia, asemenea psalmistului David: "Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa, aleluia".

Episcopul face în continuare o scurtă trecere în revistă a prevestirilor ce se găsesc în întreaga lege, în profeţi şi în psalmi în legătură cu misterul învierii.

Învierea Domnului nostru Isus Cristos este un adevăr veşnic. Despre acest lucru vorbesc textele proclamate de Biserică în timpul sărbătorii Paştelui. Dar cuvintele ar fi de prisos fără fapte. De aceea sunt amintite mărturiile evangheliştilor, a apostolului Paul, a celorlalţi apostoli, mărturii pecetluite chiar cu propriul sânge, convinşi fiind că astfel au devenit nemuritori prin harul sfintei învieri.

Domnul Cristos a murit şi a înviat pentru noi. Acest lucru nu poate fi decât un motiv de bucurie intensă, căci astfel am devenit adevăraţii fii ai lui Dumnezeu şi purtători ai chipului lui Cristos (cf. Gal 3,27-29). Preasfinţitul îi îndeamnă pe credincioşi să fie uniţi cu Cristos, asemenea mlădiţelor cu viţa, tocmai pentru a se bucura cu el de moştenirea veşnică, mereu cântând fără încetare şi plini de încredere: Aleluia!

Cuvântul înviat rămâne cu noi. Şi cum în Dieceze de Iaşi se celebrează Anul Sfintei Scripturi, PS Petru invită pe toţi membrii Bisericii: preoţi, persoane consacrate, credincioşi la o apropiere cu mai multă bucurie de tot ce a lăsat Cristos în evanghelii, de cuvintele sale transmise prin apostoli şi evanghelişti, pentru ca apoi să proclame în istorie această prezenţă vie care lucrează fără încetare în mijlocul lor prin puterea Duhului Sfânt.

Cu bucurie în suflet, PS Petru încheie Scrisoarea pastorală cu tradiţionalele urări: Sus inimile! Cristos a înviat! Sărbători fericite!