Binecuvântat şi lăudat să fie Dumnezeu pentru darul a două noi vocaţii în Congregaţia Slujitorilor Carităţii - Opera Don Guanella, Iosif Barticel şi Gheorghe Andrei Gherguţ, care au depus pentru prima oară voturile călugăreşti în faţa Domnului, în prezenţa părintelui Umberto Brugnoni, superior general, pe data de 8 septembrie 2022, ziua Naşterii Sfintei Fecioare Maria. Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-a desfăşurat acest eveniment a fost prezidată de Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi.

Au participat confraţi, preoţi, surori guanelliene, familiile şi mulţi alţii care au dorit să ia parte la această bucurie.

Andrei este din Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" Şcheia, iar Iosif este din Parohia "Trupul şi Sângele Domnului" Horleşti. Cei doi au început în 2016 cursurile la Liceul romano-catolic "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi. În anul 2020, absolvind liceul, au decis să intre în această congregaţie. În anul 2021 au făcut o perioadă de postulandat, apoi au făcut un an de noviciat care s-a încheiat cu prima profesiune călugărească valabilă un an. Cei doi tineri sunt primele vocaţii la viaţa consacrată în cadrul congregaţiei care s-au născut în România. Sperăm ca sămânţa chemării să încolţească în cât mai multe suflete care să le urmeze exemplul.

La predică, PS Petru a subliniat că, aşa cum în această zi a naşterii Fecioarei Maria aşa cum aceasta a fost chemată să fie mama lui Dumnezeu, la fel cei doi au fost chemaţi să-l urmeze pe Cristos în slujirea celor săraci după exemplul Sfântului Alois Guanella. Drumul început reprezintă bucuria de a face voinţa lui Dumnezeu în fiecare zi şi de a spune da nu numai în ziua de profesiune, ci în fiecare zi asumând şi crucea proprie. Vocaţia la slujirea exclusivă a lui Cristos în Biserica sa este un dar inestimabil al bunătăţii divine, dar care trebuie cerut cu insistenţă şi umilinţă încrezătoare. Creştinul trebuie să se deschidă tot mai mult spre acesta, veghind pentru a nu risipi "timpul de har" şi "timpul vizitării" (cf. Lc 19,44). Cei care fac profesiunea sfaturilor evanghelice trebuie să-l caute şi să-l iubească mai presus de toate pe Dumnezeu, care ne-a iubit el mai întâi (cf. 1In 4-10), şi în toate împrejurările trebuie să se străduiască să înainteze în viaţa ascunsă cu Cristos în Dumnezeu (cf. Col 3,3), de unde se revarsă şi primeşte îndemn necontenit iubirea faţă de aproapele, spre mântuirea lumii şi zidirea Bisericii. Prin această iubire este însufleţită şi călăuzită şi practicarea însăşi a sfaturilor evanghelice.

Nimic nu se poate împlini fără acţiunea şi milostivirea lui Dumnezeu în viaţă cât şi în vocaţie. Nenumăratele sale haruri primite sunt datorate multitudinii de rugăciuni pe care nenumărate persoane le-au înălţat la Domnul Isus şi Maica sa pentru ajutorul şi sprijinul celor doi seminarişti.

Ne rugăm ca Dumnezeu să-i călăuzească în continuare pe drumul început, să crească în virtute şi să fie perseverenţi în ceea ce Domnul le cere prin misiunea încredinţată.

Gheorghe Andrei Gherguţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 septembrie: Iaşi: Prima profesiune a Slujitorilor Carităţii din România. Foto: Adrian Cuba