Miercuri, 20 septembrie 2021, în Aula Magna a Seminarului Mare din Iaşi, seminariştii au avut parte de o întâlnire deosebită cu pr. Florin-Petru Sescu, responsabil al Centrului Misionar al Diecezei de Iaşi. Misiunea sa a fost aceea de a pregăti Duminica dedicată Misiunilor stabilită pentru data de 24 octombrie 2021.
Duminica Misiunilor nu este un moment care să reducă la o singură zi interesul Bisericii locale cu privire la dimensiunea sa misionară. Biserica, inclusiv Dieceza de Iaşi, are datoria de a se simţi misionară tot anul, în fiecare an, acţionând în consecinţă.
În fiecare an papa ne propune noi ochi cu care să privim misiunea pe care însuşi Isus Cristos a lăsat-o fiecărui credincios. Pentru anul acesta papa atrage atenţia asupra a două aspecte. În primul rând faptul că trebuie să privim spre periferiile societăţii, acolo unde cei săraci aşteaptă caritatea noastră. Iar aceste periferii nu se află în locuri îndepărtate, ci sunt acolo unde avem un frate rănit, discriminat, dat la o parte. Iar în al doilea rând se atrage atenţia asupra carităţii pe care o datorăm săracilor, caritate în primul rând umană, ce constă în a recunoaşte în celălalt demnitatea sa de persoană, egală cu a oricărui altul, inclusiv a noastră.
Cu aceşti noi ochi am putut privi împreună cu pr. Florin-Petru Sescu tot ceea ce realizează misiunile române în ţările sărace. În cazul seminariştilor caritatea lor capătă un chip concret, cel al lui Benjamin, seminaristul african susţinut de donaţiile seminariştilor. Pe această cale am putut simţi caritatea umană, pentru că i-am întins mâna unuia egal cu noi, unui seminarist, viitor preot.
Ciprian Fechetă
