Iaşi: O nouă sesiune a cursului de formare permanentă a preoţilor
În perioada 5-7 septembrie 2023, la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi s-a desfăşurat a treia sesiune a modulului I din cadrul cursurilor de formare permanentă a preoţilor din Dieceza de Iaşi în anul în curs.
În prima zi, deschiderea a făcut-o pr. Marius Taloş cu o temă actuală: "Comuniunea între preoţi într-o perioadă de mari transformări". Au urmat pr. Lucian Păuleţ şi prof. Alois Gherguţ care, la fel, ne-au prezentat o temă de interes general: "Adaptarea pastoraţiei astăzi: Schimbarea de mentalitate la lumina evangheliei".
La acest subiect, domnul profesor Alois Gherguţ ne-a reţinut atenţia nu doar prin nişte teorii sterile, ci şi prin bogăţia experienţei domniei sale de om, creştin şi profesor. Pr. Romică-Ieremia Pal a prezentat tema "Cateheza încotro? Metode de prezentare a catehezei". Ziua s-a încheiat cu celebrarea sfintei Liturghii unde am avut bucuria de al avea în mijlocul nostru pe păstorul Diecezei de Iaşi, PS Iosif Păuleţ.
A doua zi dimineaţă, pr. Gabriel Iulian Robu ne-a vorbit despre importanţa şi rolul pe care îl are preotul în a aprinde scânteia vocaţiei la sfânta preoţie şi la viaţa consacrată în inimile tinerilor. Un subiect interesant, prezentat foarte frumos de părintele Eugen Răchiteanu, a fost "Valorizarea patrimoniului". Pr. Egidiu Condac a vorbit despre "Transparenţa administrativă şi financiară". În după-amiaza aceleiaşi zile, Corneliu Bulai a vorbit despre importanţa asociaţiilor pentru reînnoirea vieţii comunitare în parohie.
Zilele de formare au fost încheiate de PS Iosif Păuleţ care ne-a vorbit despre problemele pastorale concrete. Excelenţa Sa a insistat pe rugăciunea personală şi pe comuniunea sacerdotală care au un rol foarte important în creşterea spirituală a preotului şi în îndeplinirea cu seninătate a misiunii sacre primite de la Marele Preot, Isus Cristos. Au urmat apoi propuneri şi păreri din partea preoţilor participanţi unde PS Iosif ne-a ascultat cu o răbdare părintească, asigurându-ne de grija, iubirea şi rugăciunea sa pentru noi toţi.
Au fost zile frumoase, zile în care au dominat bucuria revederii între noi, preoţii, şi curajul împărtăşirii propriilor experienţe pastorale. Mulţumim părintelui Ştefan Lupu, rectorul Seminarului, şi tuturor celor care au făcut posibile aceste zile de formare.
Pr. Irinel-Iosif Iosub