În perioada 5-10 august 2013, se va desfăşura la Iaşi, la Seminarul "Don Orione", un campus vocaţional pentru ministranţii de clasele a VI-a, VII-a şi a VIII-a, dar şi pentru acei tineri care simt în inima lor o chemare la sfânta Preoţie şi la viaţa consacrată.

Tema campusului va fi "David, micul mare rege" şi se inspiră din viaţa personajului biblic David care, cu toate că era un simplu pastor, ales fiind de Domnul a răspuns la chemarea Domnului devenind mare rege, găsindu-şi astfel sensul vieţii făcând parte din genealogia Domnului nostru Isus Cristos. Şi astăzi Domnul ne întreabă: Vrei să fii discipolul meu? De aceea, după cum ne îndeamnă Sfântul Părinte Francisc, să nu ezităm in a-l pune pe Cristos în viaţa noastră pentru a putea trăi plinătatea umanităţii noastre.

Participanţii vor avea posibilitatea de a reflecta, prin diferite activităţi - cateheze, jocuri, momente culturale - la acel plan pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru fiecare fiu al său.

Pentru înscrieri şi detalii: Pr. Marius Bereşoaie (tel. 0756/066968; 0232/266525).

Andrei Lorenţ