Miercuri, 27 octombrie, la sediul Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi a avut loc întrunirea membrilor organismelor sinodale, condusă de PS Aurel Percă. Şedinţa s-a desfăşurat începând cu ora 11.00 şi au participat 20 de membri.

După convocarea de către PS Petru Gherghel a adunării sinodale a Diecezei de Iaşi şi după numirea membrilor organismelor sinodale (moderatorii, relatorii, secretariatul general, comisia juridică şi celelalte comisii de specialitate), la sediul Episcopiei din Iaşi a avut loc o întâlnire a membrilor acestor organisme în vederea tratării unor aspecte referitoare la modul cum se vor desfăşura lucrările adunării sinodale.

După cuvântul introductiv rostit de PS Aurel Percă, ordinea de zi a cuprins unele clarificări cu privire la Regulamentul adunării sinodale şi la documentul Instrumentum laboris, precum şi prezentarea într-un mod mai detaliat a atribuţiilor ce revin fiecărui membru al organismelor sinodale.

Aşa cum a fost stabilit, sesiunile plenare ale Sinodului diecezan se vor desfăşura în zilele de marţi, 9 noiembrie; miercuri, 17 noiembrie; joi, 25 noiembrie şi joi, 2 decembrie, urmând ca încheierea solemnă a Sinodului să aibă loc în ziua de miercuri, 8 decembrie, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri.

În perioada rămasă până la începerea efectivă a lucrărilor adunării sinodale, moderatorii, relatorii, secretariatul general, comisia juridică şi celelalte comisii de specialitate care alcătuiesc împreună organismele sinodale vor pune la punct ultimele detalii privind buna desfăşurare a sesiunilor plenare.

Emanuel Imbrea