Membrii Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoală s-au întâlnit în şedinţă de lucru sâmbătă, 15 septembrie 2018, la Căminul "Xaverianum" din Iaşi.
Este o tradiţie pentru învăţământul preuniversitar din România ca la începutul fiecărui an şcolar să se desfăşoare o întâlnire a profesorilor pe arii curriculare sau pe discipline, pentru a trasa şi a stabili reperele şi cadrul întregului demers didactic sau direcţiile de acţiune de care toate cadrele didactice vor ţine cont în activitatea lor. În acest context, cei opt membri ai Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoală, coordonaţi de părintele inspector diecezan Petru-Sebastian Tamaş, s-au întrunit pentru a dezbate şi stabili priorităţile şi calendarul activităţilor didactice pentru anul şcolar care a debutat la 10 septembrie 2018.
Ordinea de zi a acestei întruniri a cuprins câteva puncte importante: organizarea activităţilor pentru noul an şcolar (pelerinajul absolvenţilor claselor a XII-a, "missio canonica", simpozionul profesorilor de religie, olimpiadele şi concursurile şcolare), norme şi încadrări didactice, noua metodologie pentru organizarea competiţiilor şcolare, programe - manuale - auxiliare şcolare, grădiniţele confesionale - proiecţii de viitor, diverse etc.
Această consfătuire s-a dovedit a fi rodnică şi utilă prin problematica abordată şi prin diversitatea situaţiilor propuse pentru discuţii. Pentru început, părintele inspector a transmis salutul şi încurajările PS Aurel Percă. În cadrul dezbaterilor au fost stabilite reperele cadru pentru calendarul activităţilor didactice pentru disciplina religie şi pentru grădiniţele confesionale din Dieceza de Iaşi. În continuare sunt prezentate pe scurt câteva repere:
Pelerinajul absolvenţilor de liceu la sanctuarul de la Cacica, jud. Suceava, va avea loc la 20 octombrie 2018;
Manualele de religie pentru clasele a IV-a şi a VI-a sunt la tipar, urmează ca profesorii să fie solicitaţi în şcoli să întocmească comenzile în funcţie de numărul de elevi pe care-i coordonează; au fost făcute deja comenzile pentru manualele de clasa a III-a;
Despre auxiliarele şcolare au fost făcute precizări de către părintele inspector diecezan pe grupul profesorilor de religie;
"Missio canonica" se va desfăşura în zilele de 18 şi 19 ianuarie 2019. Profesorii de religie vor primi informaţii suplimentare de la experţii şcolari;
Simpozionul profesorilor de religie, la care vor fi invitate şi educatoarele din grădiniţele catolice, se va desfăşura în ziua de 8 iunie 2019, la Traian, jud. Neamţ, tema stabilită ţinând de domeniul psihologiei speciale;
Concursurile interjudeţene "Episcop martir Anton Durcovici" se vor desfăşura la Roman, jud. Neamţ, în ziua de 11 mai 2019, iar tematica va fi: "Să creştem frumos în lumina lui Cristos!";
Organizarea de cursuri de perfecţionare pentru educatoare şi profesorii de religie;
Reluarea editării revistei Educatorul creştin.
În perioada următoare fiecare responsabil va contura calendarul activităţilor pentru fiecare zonă (Iaşi, Roman, Bacău, Oneşti). Acesta va fi direcţionat către profesorii de religie pentru o informare corectă.
Dorim tuturor profesorilor şi elevilor un an şcolar binecuvântat!
Prof. Fulvina Blânda
