Responsabilele tuturor comunităţilor din ţară, din cadrul Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", s-au întâlnit sâmbătă, 9 noiembrie 2019, la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, în prezenţa directoarei generale Maria-Teresa Candian, pentru un schimb de idei pe tema "Faptele Apostolilor - să fim martori ai iubirii lui Dumnezeu".

După momentul plin de bucurie al revederii, a urmat recitarea Laudelor, apoi intervenţiile.

Prima conferinţă a fost susţinută de pr. Iosif Antili, profesor la Institutul Teologic "Sfântul Iosif", şi a avut ca temă "Angajamentul misionar în lumina cărţii Faptele Apostolilor".

A doua intervenţie a avut-o Agneza Husaru, terezină din Buhonca. "Bucuria vestirii evangheliei din cartea Faptele Apostolilor" a fost tema aleasă pentru această expunere.

După un moment de organizare, ce a cuprins anunţuri şi împărtăşirea situaţiei comunităţilor locale, a urmat sfânta Liturghie, prezidată de PS Iosif Păuleţ. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Cristinel Fodor, despre "importanţa clădirii bisericii ca spaţiu sacru dedicat pentru întâlnirea personală cu Dumnezeu".

Ziua s-a încheiat printr-o mulţumire privată în faţa Sfântului Sacrament, recunoscătoare fiind Celui de la care şi pentru care sunt toate, inclusiv bucuria acestei minunate zile.

Acest eveniment a fost prezentat pe larg pe site-ul Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", www.terezine.ro, cu un album de fotografii.

Mihaela Cotarcea