Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor s-a încheiat la Iaşi duminică, 25 ianuarie 2009, printr-o celebrare prezidată de PS Petru Gherghel în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", începând cu ora 17.00. Au fost prezenţi preoţii profesori de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" şi cei care activează în comunităţile vecine, precum şi un mare număr de credincioşi. La momentul de rugăciune a asistat şi pr. prorector Gheorghe Popa, delegat al ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Momentul de rugăciune comună a fost precedat de Liturghia de la ora 16.00, prezidată de PS Gherghel. În cadrul omiliei PS Petru a vorbit despre convertirea apostolului Paul, sărbătorită în aceeaşi zi. Vorbind despre personalitatea marelui apostol, un adevărat pedagog, cel care a devenit din cel mai mare persecutor un adevărat apostol, a scos în evidenţă exemplul, mărturia dată de marele sfânt. Continuând, episcopul a spus că lumea are nevoie de învăţători, dar mai ales de martori, de exemple, de eroi. Biserica ne prezintă mereu astfel de modele, chemându-i mai ales pe tineri să devină imitatori.

PS Petru a amintit şi de încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, de celebrările comune şi de diferitele momente de trăire împreună luându-l ca model pe sfântul Paul, apostolul comuniunii, al unităţii în credinţă. La sfârşitul omiliei PS Gherghel a adus spre întărire două mărturii: a papei Benedict al XVI-lea şi a patriarhului de Constantinopol, Bartolomeu I, care la deschiderea Anului Paulin şi-au îndreptat privirile spre apostolul neamurilor, care a căutat unirea tuturor şi a arătat că toţi trebuie sa facă parte din acest unic popor. Prin schimbul de vizite, prin conversaţiile şi momentele de rugăciune comună cei doi ierarhi s-au rugat pentru a se ajunge la o cunoaştere personală şi la o creştere a speranţei de unitate, căci este un singur Botez, o singură credinţă, un singur Domn, lucru amintit şi de sfântul Paul în scrierile sale.

După Liturghie a urmat ora de rugăciune comună, la începutul căreia corul de tineri al catedralei a intonat "Sfinte Dumnezeule". PS Petru i-a salutat pe toţi cei care au participat la momentul de trăire comună, înălţând rugăciuni spre Dumnezeu pentru darul unităţii.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, pr. Cornel Cadar, consilier cultural în cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi a vorbit despre încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, timp în care creştinii din toată lumea s-au adunat în diferite biserici, case de rugăciune şi alte locuri pentru a se ruga împreună, pentru a se simţi împreună. Continuând, părintele a amintit semnificaţia textului biblic luat din Ez 37,15-28, propus de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor pentru anul 2009. Dumnezeu îi cere lui Ezechiel să apeleze la un gest simbolic: să ia cele două bucăţi de lemn şi să le unească pentru a arăta că cele două popoare ale lui Israel, cel din nord şi cel din sud, sunt de fapt un singur popor. Este voinţa lui Dumnezeu ca ei să fie un singur popor.

Cel care se îndepărtează de Dumnezeu devine divizat la rândul lui, se depărtează de fraţi. Cele două bucăţi de lemn reprezintă crucea lui Cristos care ne-a apropiat pe unii de alţii.

Părintele a spus că deşi momentele comune de rugăciune s-au încheiat e nevoie ca dorinţa de unitate să fie mai departe prezentă în inima celor prezenţi, asemenea unei flăcări, a unui foc care trebuie întreţinut pentru a nu se stinge. Părintele i-a evocat pe cei care acum 101 ani s-au adunat pentru a se ruga împreună şi pe doi dintre artizanii mişcării de unitate, papa Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagoras I. La final i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să se lase călăuziţi de Dumnezeu pe drumul unităţii, menţinând prin rugăciune flacăra vie a dorinţei de unitate.

Au urmat invocările pentru unitate rostite de diferiţi participanţi, după care a urmat stropirea cu apă sfinţită asupra tuturor celor prezenţi.

După acest moment pr. prorector Gheorghe Popa a transmis mesajul şi binecuvântarea ÎPS Teofan, spunând că este onorat să fie prezent în catedrala din Iaşi. A amintit de finalul octavei de rugăciune, accentuând faptul că aceste zile de bucurie trebuie să continue în casele, familiile şi comunităţile celor care au participat la acest eveniment de trăire comună. La final PS Gherghel a mulţumit pentru salutul adus din partea ÎPS Teofan ca de altfel şi tuturor celor prezenţi în catedrală.

Liviu Crişmaru

* * *

Cuvântul de mulţumire adresat de PS Petru Gherghel

Să mulţumim Domnului Dumnezeului nostru
pentru toate darurile sale.

Acestea sunt sentimentele noastre la sfârşitul acestei celebrări în Sărbătoarea Convertirii Sfântului Apostol al Neamurilor şi, mai ales, la sfârşitul Săptămânii de Rugăciuni pentru Unitatea Creştinilor.

El ne-a făcut să ne simţim uniţi nu pe două tăblii de lemn simbolice, aşa cum s-a exprimat profetul Ezechiel pentru poporul israelit, ci pe crucea sa. Pe cruce ne-a înscris pe toţi cu propriul sânge, ca să formăm un singur popor al celor mântuiţi.

El ne-a creat pe toţi fraţi şi ne face să ne simţim fraţi şi membri ai Trupului său mistic, care este Biserica, prin taina unică a sfântului Botez.

El ne-a chemat să ne unim în rugăciune şi speranţă.

După acest moment pr. Vă mulţumesc vouă, tuturor părinţilor, care aţi dat glas recomandării Bisericii şi aţi prezidat momentele de rugăciune comună din diferite biserici şi capele.

Vouă, dragi fraţi şi surori, călugări şi călugăriţe, ce aţi oferit prinosul rugăciunilor şi cântărilor voastre pentru a mări spiritul de comuniune şi spiritualitate, vă mulţumim şi vă preţuim pentru toate.

Exprim gratitudinea noastră corurilor care au susţinut rugăciunile şi celebrările noastre pe tot parcursul Săptămânii sau Octavei de Rugăciuni pentru Unitatea Creştinilor.

Vouă, dragi seminarişti şi elevi, care v-aţi bucurat să vă rugaţi şi să cântaţi, vă mulţumim.

Sunt bucuros să felicit pe cei care, la sugestia Înalt Preasfinţiei Sale Teofan şi a noastră, s-au străduit să contribuie prin corurile lor, în incinta Universităţii "Al. I. Cuza", la mărirea spiritului de apropiere şi aprofundare a mărturiei de credinţă şi iubire.

De asemenea, le exprim mulţumirile noastre celor care au ţinut să exemplifice lucrarea comună a carităţii prin întâlnirile asociaţiilor filantropice Diaconia a Bisericii Ortodoxe din Iaşi şi Centrul Diecezan Caritas al Bisericii Catolice, ca un rod al credinţei şi rugăciunii personale.

Îi mulţumesc în mod special Părintelui Profesor Gheorghe Popa, prorector al Universităţii "Al. I. Cuza", pentru cuvântul adresat comunităţii noastre în numele Înalt Preasfinţiei Sale Teofan, pentru sentimentele frăţeşti exprimate şi pentru speranţa unei colaborări pe tărâmul ecumenic al rugăciunii şi al faptelor de dragoste în mijlocul poporului credincios.

Vă mulţumesc tuturor.

Petru Gherghel, episcop de Iaşi