În zilele de 16 şi 17 martie 2018, la oratoriul "Dominic Savio" din Iaşi s-a încheiat cu succes cursul de Metoda Ovulaţiei Billings, susţinut de Asociaţia "Familia şi Viaţa" din Roman. Un număr de cinci tinere, un medic şi patru studente la medicină sau farmacie, au primit titlul de învăţătoare de metodă.

În acest an se împlinesc 60 de ani de când papa Paul al VI-lea a elaborat enciclica "Humanae vitae", document de referinţă prin care papa venea în întâmpinarea familiei, pentru a o ajuta să înţeleagă misiunea nobilă a soţilor chemaţi să primească, să susţină şi să ocrotească viaţa mai presus de orice. De asemenea, în circumstanţele în care apăruse pilula contraceptivă prin care se atenta în mod flagrant asupra vieţii, papa Paul al VI-lea a chemat mari doctori angajaţi în cercetare, specialişti, consultori, familii tinere, care au dovedit că e posibilă cunoaşterea ritmurilor fertilităţii feminine, astfel încât soţii să fie ajutaţi în proiectul de planificare a familiei. "Dacă există motive serioase pentru a rări naşterile, datorate condiţiilor fizice sau psihologice ale soţilor, fie împrejurărilor exterioare, Biserica învaţă că e permis soţilor să ţină cont de ciclurile naturale inerente funcţiilor de generare, pentru a se folosi de căsătorie numai în perioadele infertile şi a programa astfel natalitatea fără a prejudicia principiile morale", scrie Sfântul Părinte în Humanae vitae, 20.

Iată de ce, urmând învăţătura Magisteriului Bisericii, în cadrul programului diecezan de pastoraţie a familiei se organizează cursuri de învăţare a metodelor naturale de planificare familială. Asociaţia "Familia şi Viaţa" din Roman, având personal specializat pe Metoda Ovulaţiei Billings, organizează şi desfăşoară cursuri de învăţare a metodei cu logodnici, familii tinere, tinere necăsătorite care doresc să cunoască valoarea şi ritmurile fertilităţii, din perspectiva întemeierii unei familii sănătoase. De asemenea, asociaţia are competenţe şi acreditare din partea organizaţiei internaţionale WOOMB International cu sediul în Australia, pentru a pregăti anual noi învăţătoare de metodă.

În acest cadru anul trecut au urmat cursul format din cinci module un număr de nouă studente la facultăţi de medicină şi farmacie din Iaşi, dintre care cinci au finalizat formarea devenind învăţătoare de MOB. Ele se numesc: Daniela Cobzariu, medic rezident pediatru; Andreea Dîm, studentă la farmacie; Felicia Cernica, studentă la farmacie; Rozina-Maria Dumea, studentă la medicină şi Petronela-Iuliana Farcaş, studentă la asistenţă medicală. Având competenţe recunoscute, aceste tinere voluntare ale asociaţiei pot şi doresc să ofere consiliere familiilor tinere sau logodnicilor pentru cunoaşterea acestei metode.

La finalul activităţii, preşedintele asociaţiei, părintele Iosif Enăşoae le-a adresat tinerelor învăţătoare un cuvânt de felicitare pentru angajarea lor de a lucra în domeniul familiei, mai ales în timpurile noastre când familia se confruntă cu atât de mari dificultăţi. "Este anul când papa Paul al VI-lea va fi beatificat. În memoria acestuia vă invit să vă străduiţi să promovaţi cu dăruire învăţătura enciclicei Humanae vitae, document fundamental al Bisericii, prin care să daţi oportunităţi familiei tinere pentru a preţui cu adevărat viaţa şi pentru a trăi o viaţă conjugală armonioasă, bazată pe o iubire statornică", le-a transmis părintele tinerelor învăţătoare.

Iată o mărturie la finalul activităţii:

"MOB ne este oferită ca un dar pentru cunoaşterea de sine şi pentru fructificarea fertilităţii în cadrul familiei. În contextul propunerilor facile ale societăţii de astăzi, constând în metodele contraceptive sau avort, ca tinere participante la curs, am simţit sprijinul concret al Bisericii în a ne însuşi un mod de viaţă demn, ce ne permite alegerea responsabilă a vieţii. Cu bucurie şi recunoştinţă, dar şi cu responsabilitatea darului primit, am parcurs modulul de formare de învăţătoare a Metodei Ovulaţiei Billings. La finalul acestuia mulţumesc Asociaţiei «Familia şi Viaţa» pentru însoţirea atentă şi exprim împreună cu formatoarele asociaţiei invitaţia ca tinerii care se pregătesc pentru viaţa de familie, cât şi familiile deja constituite, să fie deschise în a-şi însuşi această metodă, care creează premisele unei vieţi de cuplu în virtute şi este lipsită de orice efect advers" (Dr. Daniela Cobzariu, medic rezident pediatru).

Prof. Maria Gherghel