Un nou modul de formare pentru cunoaşterea şi promovarea metodelor naturale de reglementare a naşterilor, în particular a Metodei Ovulaţiei Billings s-a desfăşurat în zilele de 24 şi 25 noiembrie 2017, la oratoriul "Dominic Savio" din Iaşi.

Aşa cum bine se ştie, familia este capodopera Creaţiei, ei i-a încredinţat Dumnezeu misiunea nobilă de a continua mereu această operă, soţii fiind chemaţi astfel să fie colaboratori la desăvârşirea planului divin.

Astăzi, când familia se confruntă poate cu cele mai mari probleme din istoria sa, Biserica se străduieşte prin tot felul de căi şi mijloace pentru a ajuta familia prin diverse iniţiative educative, pentru ca oamenii să înţeleagă care sunt valorile fundamentale pe care se construieşte o familie sănătoasă. Aşadar destinul familiei ne preocupă pe toţi: episcopi, preoţi, persoane consacrate, laici.

În sintonie cu documentele magisteriale, în particular cu mesajul papei Francisc transmis cu atâta căldură prin exortaţia apostolică Amoris laetitia, Asociaţia "Familia şi Viaţa" din Roman continuă să-şi desfăşoare programele educative pro-familia şi pro-vita, urmărind să sensibilizeze tinerii, logodnicii, familiile tinere, cu privire la cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat omului: capacitatea de a procrea. Prin activităţile iniţiate, asociaţia doreşte să contribuie în particular la formarea logodnicilor pentru a cunoaşte şi a alege metodele naturale de reglementare a naşterilor, care constituie alegerea potrivită pentru a trăi viaţa conjugală cu demnitate şi pentru o procreare responsabilă. De asemenea formatoarele asociaţiei lucrează cu dăruire pentru a face să crească numărul de învăţătoare de metodă, care, la rândul lor, să promoveze această învăţătură, în conformitate cu magisteriul Bisericii.

În acest an universitar avem bucuria să lucrăm cu un grup de tinere, majoritatea studente la diferite facultăţi de profil medical care vor deveni învăţătoare de MOB. Ele vor fi mâine medici, farmaciste, asistente medicale, profesoare - profesii care le vor oferi oportunităţi reale de promovare a acestei învăţături. Ele vor deveni laicii specializaţi de mâine de care Biserica are atâta nevoie. Ele vor fi formatori de opinie şi purtătoarele unui mesaj clar despre responsabilitatea soţilor de a fi deschişi la viaţă, despre fenomenul negativ major care este contracepţia, despre actele umane şi morale grave care distrug persoana în plan spiritual şi moral.

"E deosebită responsabilitatea încredinţată personalului sanitar: medici, farmacişti, infirmieri, capelani, călugări şi călugăriţe, administratori şi voluntari. Profesia lor îi vrea ocrotitori şi slujitori ai vieţii umane. În contextul cultural şi social de astăzi, în care ştiinţa şi arta medicală riscă să-şi piardă dimensiunea etică nativă, ei pot fi uneori puternic ispitiţi să se transforme în unelte de manipulare a vieţii sau chiar în aducători de moarte. În faţa acestei ispite, responsabilitatea lor a crescut astăzi imens şi îşi găseşte inspiraţia cea mai profundă şi sprijinul cel mai puternic tocmai în intrinseca şi imprescriptibila dimensiune etică a profesiei sanitare, după cum recunoştea deja străvechiul şi mereu actualul jurământ al lui Hipocrate, care îi cere fiecărui medic să se implice pentru respectarea absolută a vieţii umane sacralităţii ei", este scris în Evangelium vitae, la nr. 89.

Iată de ce continuăm cu perseverenţă să căutăm şi să descoperim persoane sensibile le acest mesaj, care doresc să pună umărul la construirea acestui edificiu unic: familia. În acest sens, iată două mărturii ale persoanelor participante la curs:

  • "Când spun MOB (Metoda Ovulaţiei Billings), mă gândesc la darul lui Dumnezeu pentru noi. În primul rând, la darul de a fi femeie şi bărbat, ca «posesori» ai unei fertilităţi unice şi complementare, menite să procreeze şi să îi unească pe cei doi în iubire, înlesnind parcurgerea împreună a drumului mântuirii. Apoi, ca dar ce reprezintă un instrument atât de temporizare a unei sarcini dificil de primit la un moment dat, cât şi un ajutor în obţinerea unei sarcini. Pentru mine, MOB nu face parte din rândul metodelor de contracepţie, ci dimpotrivă, reprezintă o cunoaştere pertinentă, bazată pe dovezi ştiinţifice, a ritmului biologic al propriei fertilităţi şi fructificarea acestuia în acord cu voinţa lui Dumnezeu. Cursul MOB înseamnă şi oportunitatea de a face voluntariat, adică de a transmite şi altor tinere, femei, sau familii această modalitate curată de a ne gestiona în mod demn propria fertilitate, fără riscul rănilor morale deloc neînsemnate, sau al reacţiilor adverse medicale produse de contraceptivele orale sau de metodele mecanice de contracepţie. Mă bucur pentru posibilitatea de a învăţa această metodă şi mulţumesc Asociaţiei «Familia şi Viaţa» pentru deschiderea şi prietenia cu care ne însoţeşte în parcursul devenirii de învăţătoare de metodă. Îndemn cât mai multe tinere la a fi deschise spre a cunoaşte MOB, deoarece aceasta nu are nicio contraindicaţie sau efect advers şi nu cere de la noi decât a fi atente la cunoaşterea propriei fertilităţi". (Daniela Cobzariu, medic rezident pediatru, UMF "Grigore T. Popa", Iaşi)

  • "Într-un timp şi spaţiu în care avem prea multe opţiuni şi prea puţină conştientizare a propriei valori umane, să alegem cu mai mult discernământ şi cu mai puţină indiferenţă acţiunile care ne cuprind viaţa. Metoda Ovulaţiei Billings este o alegere, alegerea de a medita asupra importanţei de sine şi asupra frumosului care ne poate înconjura. Vreau să cred că într-un anumit moment fiecare dintre noi realizează că «nimic» nu este trecător - deşi există noţiunea de timp şi iluzia de mijloace reconfortante; şi că «nimic» devine minune printr-o decizie ghidată de suflet. Iar când scriu suflet nu mă gândesc la definiţii şi clasificări, ci la simţul adânc înrădăcinat în fiinţa noastră, care ne admonestează când uităm să ne preţuim. Să trăim pentru suflet. Mai mult pentru suflet". (Petronela Farcaşi - studentă, Şcoala Postliceală Sanitară "Grigore Ghica Vodă", Iaşi)

Prof. Maria Gherghel