Facultatea de Teologie Romano-Catolică, din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, a fost prezentată de pr. Emil Dumea, în cadrul întrunirii membrilor Consiliului Prezbiteral şi ai Consiliului Pastoral Diecezan, reuniţi la 28 octombrie 2009, la Traian.
1. Nume, adresă
Facultatea de Teologie Romano-Catolică
Adresa: Bd. Carol I, 11, 700506-Iaşi;
Telefon secretariat: 0232/201115;
Telefon decanat: 0232/201114.
www.ftrc.uaic.ro
e-mail: secretariat: [email protected]
Decanat: [email protected]
2. Scurt istoric şi misiune
Istoricul facultăţii
Începând cu anul universitar 2002-2003, în învăţământul universitar din România a început să funcţioneze o nouă facultate în cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, care avea trei duble specializări: teologie romano-catolică didactică - asistenţă socială; teologie romano-catolică didactică - limba şi literatura română; teologie romano-catolică didactică - limba şi literatura engleză. Din anul 2007, aceste specializări duble, din ordinul ministerului, au intrat în lichidare, facultatea rămânând cu două specializări, teologie romano-catolică - didactică şi teologie romano-catolică - asistenţă socială.
Dintre persoanele care s-au implicat mai mult în lunga şi dificila muncă de pregătire a tratativelor pentru înfiinţarea ei, trebuie menţionat PS Petru Gherghel, pr. Benone Lucaci, rectorii Seminarului, pr. conf. Alois Bulai şi pr. prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, prof. Mariana Purţuc, iar din partea universităţii, prof. univ. dr. Dumitru Oprea (rector), şi alte persoane din conducerea universităţii. Din luna februarie 2003, timp de un an, mersul înainte pe dificilul şi fragilul drum al nou-născutei instituţii a fost ghidat de pr. lect. univ. dr. Lucian Farcaş, iar din luna februarie a anului 2004, decan al facultăţii a fost ales, confirmat de Senatul Universităţii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pr. prof. univ. dr. Emil Dumea. Sunt multe alte nume ce ar trebui menţionate aici, dar ne-am limitat doar la menţionarea celor mai importante.
La cererea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi şi a Institutului Teologic Romano-Catolic, facultatea a alcătuit toate formalităţile legale şi a dobândit o a treia specializare, teologie romano-catolică pastorală, începând cu anul universitar 2009-2010.
Din luna mai a acestui an, 2009, facultatea a înfiinţat şi un Departament de Cercetare Ştiinţifică, aprobat de Senatul Universităţii, care funcţionează deja cu un director şi doi angajaţi laici, departament care promite mult în domeniului colaborării în domeniile teologie-ştiinţe socio-umanistice.
Misiunea facultăţii
Biserica Romano-Catolică din Moldova a ajuns de mult timp la o fază de maturitate din toate punctele de vedere, iar pe planul învăţământului superior se simţea nevoia unei instituţii de învăţământ care să răspundă la cererile multor tineri catolici de a avea acces la o cultură superioară specific catolică. Facultatea de Teologie Romano-Catolică Didactică, din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, ce îşi începuse activitatea în anul 1991, a reprezentat o etapă importantă în acest parcurs al tineretului catolic studios din Moldova. De pe băncile acestei facultăţi s-au ridicat deja sute de persoane, dintre care aproximativ o sută cincizeci sunt astăzi învăţători sau profesori de religie în şcolile statale. Actuala facultate reprezintă o maturizare a fostei facultăţi, o prezenţă stabilă juridic şi organizatoric a unei instituţii de învăţământ universitar statal cu specific religios catolic.
Facultatea de Teologie Romano-Catolică se află în colaborare, pentru disciplinele teologice, cu Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. Ea îşi asumă misiunea de a răspunde prompt şi competent, valorificând tradiţia şcolii catolice universale, cea a Institutului Teologic Romano-Catolic şi a Universităţii "Al.I. Cuza", pentru a promova deschiderea spre comunitatea academică internaţională.
În afară de locul facultăţii în cadrul învăţământului universitar românesc şi european, facultatea are menirea creării unei intelectualităţi catolice locale, care să colaboreze la promovarea binelui integral al persoanei umane.
Voim ca noile generaţii să reia şi să poarte mai departe idealurile iluştrilor noştri înaintaşi, contribuind astfel la refacerea chipului cultural creştin al Europei, al unei Comunităţi Europene în cadrul căreia steaua României să strălucească cu îndreptăţită mândrie şi splendoare pe steagul albastru al Europei unite.
Altă misiune a facultăţii o reprezintă colaborarea academică şi ecumenică a facultăţii noastre cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul aceleiaşi Universităţi. Importantă este apoi colaborarea la nivel didactic şi de cercetare ştiinţifică cu facultăţile socio-umaniste din universitate, pentru a analiza, dezbate şi aprofunda atâtea zone ale ştiinţelor şi probleme actuale în care teologia şi gândirea creştină, în general, sunt chemate să lucreze în comun cu ştiinţele laice; întrebări referitoare la existenţa lui Dumnezeu, originea şi destinul omului, sensul vieţii şi multiplele probleme legate de existenţa umană în general, modele şi idealuri în societatea actuală, toate acestea şi multe altele cer o analiză şi un răspuns competent inspirat din raţiunea umană şi din revelaţia divină în acelaşi timp. Noi nu ne putem sustrage de la această chemare, în acest timp confuz dar şi privilegiat al istoriei.
O altă misiune a facultăţii este aceea a asigurării unui cadru legal, civil, formării teologice a viitorilor preoţi. Începând cu acest an academic, studenţii din anul I s-au înscris în cadrul facultăţii, alegând specializarea de teologie romano-catolică pastorală, rămânând în acelaşi timp seminarişti ai Seminarului nostru Major.
Doresc însă să precizez câteva dimensiuni şi meniri ale acestei noi specializări care nu se adresează doar viitorilor preoţi, ci în egală măsură preoţilor care au absolvit deja studiile teologice în ciclul de licenţă, persoanelor consacrate sau laicilor, în primul rând catolici, dar nu numai catolici, ci şi oricărui laic care doreşte o formare teologică profundă. Facultatea, în parteneriat cu Institutul Teologic Romano-Catolic, se adresează tuturor, oferindu-le posibilitatea aprofundării studiilor filosofico-teologice în toate ciclurile de învăţământ universitar: licenţă, masterat şi în viitor, doctorat, pentru viitorii clerici, pentru clericii diecezani sau călugări, şi pentru laici. Credem că în actualul context, mulţi clerici ce au obţinut diferite diplome de studii în ţară sau străinătate pot continua sau perfecta studiile lor în această instituţie statală, obţinând diplome universitare ale statului român, care să fie apoi recunoscute şi de autorităţile bisericeşti competente. Facultatea oferă posibilitatea urmării de cursuri pentru persoanele consacrate, dascăli sau viitori dascăli şi pentru atâtea persoane care au o misiune deosebită în structurile Bisericii noastre. Credem că ar fi o mare pierdere pentru prezent şi mai ales pentru viitorul nostru dacă nu ne-am interesa şi nu am promova, chiar cu sacrificii, oportunităţile pe care facultatea, universitatea şi Biserica noastră locală ni le oferă.
3. Domenii şi specializări:
Domeniul: teologie
Specializări:
teologie romano-catolică didactică
teologie romano-catolică - asistenţă socială
teologie romano-catolică pastorală
4. Structuri administrative:
Catedra: teologie
5. Conducere:
Decan:
Prof. univ. dr. pr. Emil Dumea
Cancelar: Prof. univ. dr. Călina Gogălniceanu
Şef de catedră: Catedra de Teologie: Conf. univ. dr. pr. Iosif Enăşoae
Membri Consiliu:
Prof. univ. dr. pr. Emil Dumea
Conf. univ. dr. pr. Iosif Enăşoae
Asist. univ. drd. pr. Iosif Iacob
Asist. univ. drd. pr. Iulian-Valerian Ianuş
Lect. univ. dr. pr. Lucian Farcaş (invitat ITRC)
Prof. univ. dr. Călina Gogălniceanu
Prof. univ. dr. Alexandru Gafton
Conf univ. dr. Daniela Şoitu-Gârleanu
Student Gabriela Ciuchi
Membri Senat: Prof. univ. dr. pr. Emil Dumea
6. Secretariat:
Secretar: Cristina Diaconu
Ajutor analist programator: Sr. Liliana Irimia
Program secretariat: Luni-vineri: 7.30-12.30; 13.00-16.00
Program cu publicul: Luni-joi: 10.00-12.00
Competenţe generale
cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea conceptelor fundamentale ale teologiei, precum şi a principiilor şi metodelor utilizate în domeniul studiat;
capacitatea de a identifica sursele de informaţii, de a analiza şi a interpreta date din contexte profesionale reale şi din literatura de specialitate;
capacitatea de utilizare a tehnologiilor informatice moderne în desfăşurarea activităţilor din diversele tipuri de unităţi economice, administrative, de învăţământ şi cercetare;
capacitatea de comunicare efectivă orală şi scrisă în domeniul de specialitate în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională;
capacitatea de a lucra în echipă;
capacitatea de a preda conceptele specifice domeniului studiat în învăţământul preuniversitar obligatoriu (ciclul primar şi gimnazial) în măsura în care titularul diplomei de licenţă a parcurs şi promovat programul de studii psihopedagogice, nivelul I;
capacitatea de însuşire rapidă a conceptelor şi tehnologiilor noi ce apar în teologie.
înţelegerea fenomenelor şi problemelor sociale din perspectiva teoriilor clasice şi actuale ale ştiinţelor socio-umane.
educarea şi informarea populaţiei generale, precum şi a celei cu risc.
Competenţe de specialitate:
capacitatea de analiză, sinteză şi modelare a fenomenelor şi proceselor caracteristice teologiei;
capacitatea de înţelegere şi aplicare a principiilor şi metodelor fundamentale de investigare specifice teologiei;
capacitatea de soluţionare a problemelor specifice din domeniul teologiei şi de evaluare a concluziilor posibile;
capacitatea purtării dialogului intercultural şi interreligios;
reprezentarea intereselor persoanelor, familiilor, grupurilor şi comunităţilor asistate în vederea integrării lor sociale, şcolare, profesionale şi a asigurării unei cât mai bune calităţi a vieţii;
asistarea, informarea şi consilierea pentru diferite categorii de persoane defavorizate: adulţi vulnerabili, copii, adolescenţi, vârstnici, persoane cu boli cronice, cu dizabilităţi, şomeri, infracţional etc.;
abilitatea de diagnostic social, de evaluare a nevoilor şi de aplicare a legislaţiei asistenţei sociale în vederea acordării unor forme de protecţie socială celor aflaţi în situaţie de risc, la cererea acestora sau ori de câte ori este necesar;
stabilirea relaţiilor şi reţelelor de colaborare între persoane din comunitate, profesionişti, voluntari, servicii şi instituţii;
înţelegerea şi aplicarea valorilor şi principiilor etice referitoare la furnizarea serviciilor sociale de calitate, promovând dreptatea socială, egalitatea de şanse, nediscriminarea, demnitatea, unicitatea şi autodeterminarea persoanei, precum şi asigurarea resurselor necesare unei vieţi demne şi dezvoltării personale;
implicarea în activităţi de prevenire, terapie şi reinserţie socială a persoanelor, familiilor, grupurilor şi comunităţilor vulnerabile;
contribuţie la aplicarea politicilor sociale şi la analiza planurilor de protecţie socială la nivel local, judeţean, naţional şi internaţional;
participarea la planificarea şi managementul proiectelor şi serviciilor sociale.
Statutul profesional
Posesorul acestei diplome de licenţă, prin calificarea şi titlul acordat, poate să îşi desfăşoare activitatea profesională în orice post, conform competenţelor asigurate prin programul de studii.
Dacă titularul diplomei de licenţă a obţinut şi certificatul de absolvire a Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, nivelul I, acesta poate ocupa un post didactic în specialitatea teologie, în învăţământul preuniversitar obligatoriu.
Pr. Emil Dumea