Duminică, 4 decembrie 2016, în cadrul Liturghiei tinerilor, grupul Acţiunii Catolice al Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a depus adeziunea. Celebrarea a fost prezidată de Preasfinţitul Aurel Percă, fiind însoţit la altar de pr. Benone Lucaci, pr. Felix Roca, pr. Cornel Cadar, pr. Fabian Doboş şi pr. Cristian Bîrnat.
Prin acest moment, tinerii s-au angajat ca formarea lor personală să fie în relaţie cu învăţăturile Bisericii şi, în raport cu cei din jur, să ofere din abilităţile, ideile şi timpul lor în activităţi şi proiecte care să vizeze evoluţia frumoasă al acestui timp al tinereţii.
Cântarea a fost animată de corul de tineri al catedralei din Iaşi, "Juvenes Ecclesiae". În cadrul omiliei, PS Aurel Percă a conturat portretul spiritual al celor două personaje prezentate în lecturile duminicii: profetul Isaia şi Ioan Botezătorul. Excelenţa sa i-a invitat pe tineri să îşi realizeze visurile, punându-l pe Dumnezeu la temelia formării lor integrale.
Pentru momentul ofertoriului, s-a confecţionat un simbol (devenit tradiţie, diferit în fiecare an): un tablou "handmade" cu fotografiile tuturor celor care au depus adeziunea, centrate în jurul mesajului "We love Catholic Action" ("Iubim Acţiunea Catolică"), simbol ce a dorit să exprime această disponibilitate a fiecăruia de a se implica, de a fi "ACTiv", de a face o schimbare în bine atât în viaţa personală, cât şi pentru binele comun al tuturor (devize ale Acţiunii Catolice).
După Împărtăşanie, preasfinţitul a binecuvântat însemnele specifice Acţiunii catolice, oferindu-le fiecărui membru şi simpatizant.
Grupul de tineri este alcătuit în majoritate din studenţi la diferite facultăţi şi specializări, iar munca depusă de fiecare în parte este una voluntară, încadrată în patru direcţii: o latură care se ocupă de partea liturgică, una care se axează pe formare, o alta care e centrată pe caritate şi o a patra latură cultural-recreativă. Activităţile grupului sunt deschise tuturor tinerilor din Iaşi, mai ales celor care sunt veniţi special în acest oraş pentru studii, susţinând astfel importanţa trăirii valorilor cu adevărat uman-creştine.
Momentul adeziunii a fost emoţionant. În cadrul rostirii rugăciunii membrilor Acţiunii Catolice, tinerii i-au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile sale, cerându-i în acelaşi timp harul de a putea duce la îndeplinire lucrarea pe care el a sădit-o în mod particular în fiecare.
Flavia Farcaş,
preşedinte AC Iaşi Centru
*
Omilia rostită de PS Aurel Percă
Duminica a II-a din Advent - Anul A - Reînnoirea adeziunii la Acţiunea Catolică
Dragi tineri,
Iubiţi credincioşi,
Ca in fiecare an, această a doua duminică din Advent este caracterizată de prezenţa a două figuri: cea a profetului Isaia, care prevesteşte o lume cu totul nouă atunci când va veni Mesia; şi a doua figură este cea a lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul lui Mesia, cel care vesteşte venirea lui Mesia, chemând lumea la pocăinţă: "Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor".
Revine la începutul Adventului invitaţia de a pregăti calea Domnului, de a ne schimba viaţa pentru a fi gata şi şi găsiţi vrednici să primim mântuirea lui Dumnezeu.
Adventul este timp de aşteptare, timp aşadar de pregătire, de reînnoire. Trebuie să trăim acest Advent cu starea sufletească a celui care a aşteptat venirea lui Isus-Mesia timp de atâtea veacuri, înainte de a fi fost prevestită ca fiind iminentă din partea lui Ioan Botezătorul.
Adventul nostru, astăzi, se desfăşoară în realitate între două veniri: aceea de la Crăciun, a cărei memorie o facem în fiecare an la 25 decembrie, şi aceea a întoarcerii definitive a Fiului omului la sfârşitul timpurilor.
Am auzit cuvintele lui Ioan Botezătorul, care îşi face ale sale cuvintele profeţilor Isaia, Ieremia şi Baruc: "Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor", "Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui".
Într-un timp drumurile erau netezite şi reparate în vederea sosirii regelui. Şi astăzi, când este vreo vizită a papei sau a unui personaj politic important, se văruiesc casele, se asfaltează străzile... şi cu toţii exclamăm: "De-ar fi asemenea vizite cât des... Atunci am avea şansa de a vedea mai multe drumuri bune..."
Dar acum Ioan ne cheamă la pregătire, la convertire, suntem chemaţi să facem noi înşine reparaţiile necesare la noi, să ne convertim, să facem drepte cărările sufletului nostru, ale conştiinţei noastre, pentru a aştepta venirea lui Mesia cu o viaţă mai bună şi reînnoită.
Profetul Isaia şi Ion Botezătorul vorbesc despre prăpastii şi văi de netezit, despre cărări strâmte, de locuri abrupte care trebuie netezite şi gropi în viaţă care trebuie nivelate.
Este viaţa noastră care trebuie reaşezată, este inima noastră care trebuie revizuită, sunt defectele noastre eliminate din viaţă, defecte pe care uneori le acceptăm cu prea mare uşurinţă...
Trebuie să ne reînnoim în timpul nostru, în acest moment concret, istoric în care trăim, astăzi, cu referinţă la personalităţile ţării şi cele internaţionale, care ne conduc în momentul de faţă. Deoarece şi societatea noastră care se proclamă cu trâmbiţe că este botezată, şi prin urmare este creştină (nu contează confesiunea!), noi toţi, împreună, pentru a fi vrednici de Domnul care vine, avem nevoie de convertire pentru a-şi regăsi motivaţia de a ne angaja cu mai multă determinare pe calea promovării binelui şi a valorilor creştine, care ne susţin şi ne inspiră viaţa. Pentru că vrem ca venirea lui Isus în Crăciunul din acest an să lase în viaţa noastră un semn, care să ajute apoi pentru venirea finală a Mântuitorului.
Şi vă îndemn, dragi tineri din Acţiunea Catolică, voi care astăzi vă reînnoiţi adeziunea, să fiţi în societate noastră ferment de reînnoire, glasuri care să îndemne mereu la pregătirea căilor Domnului.
Profeţii au spus sute de ani de-a rândul că venirea lui Mesia va transforma pământul. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie..
Experienţa ne arată, din păcate, că la Crăciun (şi deja cu mult înainte) oamenii încearcă "să transforme pământul" cu miliarde de lumini care s-au aprins sau se vor aprinde pe rând vor în orice colţ al pământului, chiar şi acolo unde Crăciunul lui Isus, adevăratul Crăciun, nu este acasă la el. Nu o asemenea schimbare predica Ioan Botezătorul sau prevestea profetul Isaia.
Venirea lui Isus cere ceva mult mai profund de la oameni. Ceva care să ne atingă pe noi toţi, care să ne facă să facem gesturi de dreptate, de bunătate, de iubire, de creştinism autentic.
e timpul lui Isus, împăratul Tiberiu era un om discutabil, inflexibil şi crud, iubitor de lux şi de plăceri; Pilat era un om orbit de putere şi de carieră; un om corupt, despot şi nedrept, care a condamnat mulţi nevinovaţi prin procese sumare; Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare (cel care domnea atunci când Isus s-a născut şi când a avut loc măcelul pruncilor nevinovaţi), era un rege desfrânat şi crud; şi-a ucis soţia şi câţiva din copii săi doar pentru a-şi păstra puterea. Filip, fratele lui Irod din partea tatălui, o avea ca mamă pe Cleopatra, femeia intrigantă şi capabilă de toate relele. Anna era soacra lui Caiafa şi erau amândoi vicleni şi diplomaţi şi au reuşit să rămână mult timp la putere.
Comentează un cardinal al Bisericii noastre: "Acesta este adevăratul grajd unde trebuia să se nască Isus" (Angelo Comastri).
Şi astăzi sunt timpuri dificile şi societatea noastră deseori nu ne place pentru că nu merge aşa cum am voi noi. Suntem şi noi în aşteptarea unui mântuitor şi uneori nu mai suportăm tăcerea lui Dumnezeu, pe care îl simţim că stă prea departe de problemele noastre.
În Isus, prevestit de Ioan Botezătorul, Dumnezeu vine aproape de noi şi ne vorbeşte. Astăzi comunică cu noi prin cuvântul său şi prin cel al noilor profeţi care nu lipsesc în zilele noastre. Poate sunt urechile noastre care refuză să asculte atâtea voci care ne vorbesc despre el şi despre planurile sale.
Iată ceea la ce ne îndeamnă sfântul Anselm: "Sus, muritorule mizerabil, fugi departe pentru un timp de ocupaţiile tale, lasă deoparte pentru un oarecare timp gândurile tale zgomotoase. Îndepărtează în acest moment preocupările tale grave şi pune de-o parte activităţile tale obositoare. Dedică-ţi un timp pentru Dumnezeu şi odineşte-te în el. Intră în intimitatea sufletului tău, scoate de acolo afară totul, cu excepţia lui Dumnezeu şi a celui care te caută să-l cauţi şi, închizând uşa, caută-l..."
Ioan Botezătorul ne invită să intrăm într-o atitudine de aşteptare şi pentru aceasta ne lasă exemplul lui de viaţă. Ne impresionează ceea ce spune evanghelia despre stilul său de viaţă. El a ales tăcerea şi austeritatea pustiului şi aşa ar trebuie să facem şi noi, pentru a fi noi înşine, cei pe care Isus îi doreşte să-i întâlnească atunci când ne va veni în întâmpinare. El ne invită să închidem un pic internetul sau să stingem televizorul, pentru a evita atâtea zgomote ale societăţii noastre. El ne face să găsim un pic de timp, în întregime pentru noi, pentru a putea merge în întâmpinarea celui care a venit să ne caute şi s-a făcut unul dintre noi pentru a ne vorbi.
Dacă vom avea curajul de a face cel puţin un pas în această direcţie, vom putea lăsa şi noi un semn profetic în jurul nostru aşa cum a făcut Ioan Botezătorul. Pentru că în virtutea Botezului, şi noi am fost rânduiţi să fim profeţi...
În orice timp Isus solicită pe cineva care să vestească venirea sa, care să pregătească căile sale, care să îndrepte cărările ce duc spre el. Pentru ca Fiul lui Dumnezeu să poată veni până la noi şi pentru a putea intra în contact cu noi, cu toţi oamenii timpului nostru, trebuie să schimbăm, să ne schimbăm, să ne convertim, să netezim drumurile.
Va fi posibil aşa ceva? Se vor îndeplini vreodată şi pentru noi promisiunile profeţilor, promisiunile Mântuitorului?
I have a dream... Eu am un vis... cuvinte carismatice rostite într-un discurs istoric considerat dintre cele mai frumoase din secolul XX de marea personalitate a apărării drepturilor oamenilor de culoare din SUA, Martin Luther King, ucis la 28 august 1963, şi titlul unui mare şlagăr plin de optimism al anilor '70, cântată de formaţia Abba)...
Şi voi, dragi tineri, trebuie să spuneţi acelaşi lucru: I have a dream. Da, trebuie să aveţi un vis, un vis că multe lucruri din cele profeţite se vor îndeplini... că vor veni timpuri mai bune...
"Oamenii au nevoie de vise, vise pentru a trăi, vise pentru a supravieţui. Mai ales creştinii au nevoie de vise. Dacă nu ar fi fost vise în Biserică, nu ar fi fost nici Evanghelia" (Roland Breitenbach).
Nu ar fi fost nici profeţi ca Isaia (prima lectură), care visează un lup care convieţuieşte cu un miel, un leopard cu un ied, un leu care să se hrănească cu paie ca boul...
Nu ar fi fost sfinţi ca Francisc de Assisi, papa Ioan al XXIII-lea, papa Ioan Paul al II-lea, Padre Pio sau Maica Tereza...
Vai a nu avea un ideal, un vis, un scop mai înalt în viaţă! Am deveni nişte calculatori reci ai unor lucruri şi ai unor interese.
Sufletul are nevoie să zboare ca un fluture, să respire aerul curat. Şi pentru aceasta este necesar, uneori, să ne oprim, să ne rugăm, să ne gândim... şi să visăm...
"A trăi fără a visa este ca şi cum ai vizita Veneţia fără a te plimba cu gondola" (Birabeau). Tânărul este un om capabil să viseze. Dacă în lumea noastră s-a întâmplat ceva nou, ceva hotărâtor, ceva bun, s-a făcut datoriră unor "visători" incorigibili", care s-au încăpăţânat să-şi imagineze o realitate, un mod de a fi diferiţi de ceea ce aveau înaintea ochilor. Şi avem multe exemple. După faimosul "I have a dream" al lui Martin Luther King şi moartea lui eroică, s-au schimbat multe în privinţa segregării rasiale.
Deseori calitatea vieţii noastre lasă de dorit pentru că ne este teamă să visăm lucruri minunate, lucruri mari, lucruri măreţe, lucruri noi... Ne este teamă să ne gândim la lucruri mari... Ne este teamă să zburăm spre mai sus...
În schimb, Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să visăm, ne solicită chiar să visăm. Noi ne gândim că visul este ceva irealizabil. În schimb, pentru creştin, visul este ceea ce Dumnezeu realizează.
Uneori este credinţa noastră cea care nu are curajul să viseze. Dar în schimb Dumnezeu are nevoie de visele noastre. Gândiţi-vă: ce ne-au dat până acum logica sau ştiinţa politicienilor? Violenţe, războaie, foamete, droguri, moarte... A visa, în limbajul biblic, deseori este echivalent cu a spera.
Atunci, dragi tineri, umpleţi lumea de speranţă! Sunteţi capabili de un mare vis! Iar Dumnezeu vă va face protagonişti ai unei istorii mari! Ai unei istorii diferite faţă de cea în care ne aflăm. A unei istorii noi.
Sfântul Paul în lectura a doua de astăzi ne aminteşte o realitate: "prin statornica şi mângâierea Scripturilor, să avem speranţă".
Să încercaţi să visaţi cum s-ar schimba viaţa voastră şi viaţa societăţii noastre, dacă am pune în practică invitaţia Sfântului Paul: "Primiţi-vă unii pe alţii după cum şi Cristos v-a primit pe voi".
Vă invit să reflectaţi asupra acestui text, pe care l-am întâlnit zilele acestea: "Cristos al tău este iudeu; motocicleta ta este japoneză, pizza ta preferată este napolitană, berea ta preferată este nemţească, parfumul preferat de tine este franţuzesc, cafeaua pe care o bei cu plăcere este braziliană, ceasul pe care îl porţi la mână este elveţian; cămaşa ta este indiană, calculatorul şi telefonul tău sunt coreene, vacanţele la care visezi sunt exotice; cifrele tale sunt arabe, scrierea ta este latină, democraţia la care aspiri este greacă; iar campionul tău de fotbal este argentinian... Şi tu refuzi să-l primeşti pe fratele tău? Şi tu reproşezi fratelui tău că este străin?"
Să încercăm să visăm. Dar fără a pierde contactul necesar cu realitatea, pierzându-ne în iluzii şi în ficţiuni.
Cuvântul lui Ioan Botezătorul din Evanghelie ne fixează în responsabilităţile noastre precise. Condamnarea sa este pentru cei care se presupun a fi drepţi şi cred că nu au nevoie de convertire.
Nu cel care spune "sunt creştin" este şi creştin cu adevărat! Nu cine declară "eu nu fac nici un rău" este imun de rău! Nu cel care judecă pe alţii se sustrage judecăţii lui Dumnezeu.
Nu este suficient a spune; este nevoie de roade vrednice de convertire. Creştinul este un om coerent, un om de caracter. Nu numai pe baza vorbelor, dar mai cu faptele sale.
"În viaţă cu toţii săvârşim metamorfoze, dar ele nu sunt esenţiale: esenţialul este că rămânem noi înşine!" (Lalla Romano). Aceasta este coerenţa. Aceasta este credinţa matură.
Aceasta nu este o utopie. Este perfecţiunea la care ne cheamă Evanghelia! Fără un ideal, nu numai că nu reuşim să trăim, dar nu se schimbă nimic în istorie. Pentru a ajunge aici, nu uitaţi: "Convertiţi-vă... Faceţi aşadar roade vrednice de convertire", după cum ne învaţă Evanghelia.
Fără tensiunea şi curajul de a visa, rămânem ataşaţi unei vieţi liniştite, de rutină, de obişnuinţă, de monotonie repetată a lucrurilor deja scontate.
"Numai cei care au avut curajul să viseze, au reuşit să schimbe lumea" (Jacques Maritain).
Vreţi să schimbaţi în mai bine viaţa voastră, lumea în care trăiţi? Obişnuiţi-vă să visaţi... la realităţile frumoase, la cele înalte şi nobile.
4 decembrie 2016
Aurel Percă,
episcop auxiliar de Iaşi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
- 4 decembrie: Iaşi: Depunerea adeziunii în Acţiunea Catolică. Foto: Bogdan Chertic
- 4 decembrie: Iaşi: Depunerea adeziunii în Acţiunea Catolică. Foto: Gabriel Iulian Cocianga
* * *
Iaşi (catedrală): Liturghia cu ocazia depunerii adeziunii la Acţiunea Catolică (4 decembrie 2016)
