Nr. 2617 / 8.12.2004
Decret episcopal
Norme tranzitorii în vederea aplicării deciziilor Sinodului diecezan
Încheindu-se lucrările Sinodului Diecezei de Iaşi, aşteptând normele care vor fi formulate în cartea sinodală în vederea unei orientări pastorale adaptată situaţiilor de astăzi, în vederea evitării unor lacune sau dificultăţi în trecerea la noi norme pastorale pe teritoriul Diecezei de Iaşi, promulg următoarele norme tranzitorii până la fixarea noilor structuri în spiritul deciziilor Sinodului diecezan:
- decanii vor rămâne în oficiu până la numirea noilor decani;
- consultările şi alegerile decanilor vor avea loc o dată cu reînnoirea consiliului prezbiteral, a colegiului consultorilor şi constituirea consiliului pastoral diecezan, precum şi a consiliului diecezan pentru probleme economice până la 15 martie 2005;
- responsabilii din cadrul curiei episcopale rămân în oficiu până la confirmarea lor sau numirea altor membri până la data de 15 martie 2005;
- în cursul lunilor ianuarie şi februarie fiecare parohie va proceda la constituirea consiliului pastoral parohial şi la numirea membrilor după normele care vor fi promulgate în acest scop;
- în vederea coordonării activităţilor pastorale şi administrative din cadrul curiei diecezane, până la 1 mai 2005 dispunem elaborarea unui regulament de organizare;
- toate comisiile şi oficiile diecezane existente în momentul de faţă rămân mai departe în activitate până la intrarea în vigoare a Regulamentului curiei diecezane;
- comisiile şi celelalte organisme propuse în timpul dezbaterilor sinodale, atât la nivel diecezan cât şi la nivel parohial, vor lua fiinţă numai după ce vor fi promulgate statutele şi regulamentele de funcţionare.
Iaşi, 8 decembrie 2004
Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri
Cu binecuvântarea noastră arhierească,
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
* * *
Nr. 2618 / 8.12.2004
Decret episcopal
Numirea comisiei pentru redactarea cărţii Sinodului Diecezei de Iaşi
Încheindu-se lucrările adunării sinodale a Diecezei de Iaşi, fiind adunate toate textele propuse spre votare cu amendamentele aduse în timpul discuţiilor, cuprinse în "Actele Sinodului diecezan", care mi-au fost înmânate astăzi, în timpul celebrării solemne a sfintei Liturghii,
dorind ca forma finală a acestor acte să devină normă pentru activitatea pastorală a Diecezei de Iaşi într-un timp cât mai scurt, numesc comisia episcopală cu misiunea de a elabora cartea Sinodului Diecezei de Iaşi, care va fi formată din:
episcop auxiliar Aurel Percă
pr. prof. Mihai Pătraşcu - vicar judecătoresc
pr. prof. Viliu Dacă - rectorul Seminarului diecezan
pr. prof. Ştefan Lupu - vicerectorul Seminarului diecezan
pr. Cornel Cadar - directorul Editurii "Presa Bună"
pr. Pavel Chelaru - paroh de Tomeşti
pr. Marius Mârţ - vicar parohial - Iaşi
Încredinţez coordonarea lucrărilor episcopului nostru auxiliar Aurel Percă, indicând termenul redactării finale a cărţii Sinodului data de 15 august 2005.
Binecuvântarea mea să însoţească această etapă ulterioară a itinerarului sinodal care a adunat aşteptările şi angajarea preoţilor, persoanelor consacrate şi a laicilor în timpul desfăşurării Sinodului diecezan în toate fazele sale.
Iaşi, 8 decembrie 2004
Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi