Joi, 18 iunie 2026, studenţii anilor terminali ai Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi au sărbătorit un moment deosebit în parcursul lor academic: încheierea studiilor de licenţă şi absolvirea facultăţii. Evenimentul i-a reunit pe studenţii celor două specializări: Asistenţă Socială şi Teologie Pastorală, împreună cu familiile lor şi întreaga comunitate academică.

Evenimentul s-a desfăşurat la Seminarul Mare Diecezan din Iaşi, fiind marcat prin celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei de Iaşi. Cu acest prilej, întreaga comunitate a adus prinos de mulţumire lui Dumnezeu, izvorul înţelepciunii, pentru anul academic-formativ încheiat, dar într-un mod special pentru promoţia 2026 şi familiile acestora.

La finalul celebrării liturgice, Preasfinţitul a adresat un cuvânt de mulţumire tuturor celor implicaţi în formarea intelectuală şi spirituală a studenţilor - părintelui decan Ştefan Lupu şi întregului corp profesoral - precum şi sincere felicitări absolvenţilor.

După Sfânta Liturghie, sărbătoarea a continuat cu tradiţionalul curs festiv, desfăşurat în Aula Magna a Institutului. În cadrul acestui moment solemn, s-au ţinut diferite discursuri, iar părintele decan a susţinut ultimul curs, având ca temă centrală recenta enciclică a Papei Leon al XIV-lea "Magnifica humanitas", publicată la 15 mai 2026. De asemenea, au fost înmânate diplomele de absolvire pentru ambele specializări.

Dincolo de aceste gesturi exterioare, care sunt, bineînţeles, preţioase, rămân însă bucuria şi recunoştinţa, sentimente care transcend semnele prin care este marcat acest eveniment.

Fie ca aceste clipe să le amintească absolvenţilor de "umanitatea magnifică" pe care Dumnezeu a sădit-o în fiecare persoană. Iar la întrebarea pe care Creatorul i-a adresat-o lui Adam - şi, prin el, fiecărui om din orice timp - "Unde eşti?" (Gen 3,9), absolvenţii să aibă curajul de a ieşi din spatele diplomei obţinute şi de a-şi îndrepta privirea spre sine, astfel încât, descoperind în interiorul lor bogăţia acumulată de-a lungul anilor de studii, să devină capabili să contribuie cu mintea, inima şi efortul lor la edificarea societăţii, transformând-o, pas cu pas, într-o cetate "în care Dumnezeu şi umanitatea locuiesc împreună" (Magnifica humanitas, 1).

Utopic? Poate că da. Realizabil? Puţin câte puţin. Dar dacă fiecare om în parte şi-ar aduce puţinul său, oricât de mic ar părea?

Marcu-Emanuel Talmaciu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 iunie: Iaşi: Curs festiv la Facultatea de Teologie Romano-Catolică cu promoţia 2026