Studenţii catolici care au absolvit facultatea anul acesta s-au adunat duminică, 28 mai 2006, la ora 16.00 la catedrala romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi celor care au fost alături de ei printr-o Liturghie solemnă. La această sărbătoare au participat preoţi profesori, prieteni, colegi şi credincioşi din parohiile ieşene.
Generaţia 2002-2006 se află la încheierea pregătirii profesionale universitare. Este un moment de bilanţ, un moment încărcat de bucurie, nostalgie, un moment de despărţire când fiecare pleacă pe drumul său pentru a îndeplini planul pe care Dumnezeu l-a pregătit cu atâta iubire pentru ei.
Anii de studenţie devin pentru tinerii absolvenţi "perla amintirilor", marea bogăţie sufletească pe care fiecare după puterile sale cu bucurie, succese sau în trudă şi în încercare a strâns-o pe tot parcursul acestui drum minunat. Aceşti ani au oferit tinerilor posibilitatea de a deveni ceea ce şi-au dorit spre bucuria lor şi a celor dragi. A fost prilej de a cunoaşte alţi tineri care aveau aceeaşi credinţă, aceleaşi idealuri şi speranţe, aceleaşi preocupări şi temeri. A unit pe tineri mai mult de Biserică, locul de întâlnire cu Dumnezeu şi, totodată, posibilitatea de a colabora cu preoţii parohiilor, care au fost mereu alături atât în momentele de bucurie, succes, dar şi în momentele de descurajare, de incertitudine, de insucces. Anii de studenţie au dăruit cele mai frumoase momente trăite în cadrul catehezelor din Complexul studenţesc "Tudor Vladimirescu", Complexul studenţesc "Titu Maiorescu"- Copou, Oratoriu "Dominic Savio" sau cele de la catedrală. Aceşti ani au format buni creştini şi oameni maturi şi responsabili, capabili de a privi şi primi viaţa cu tot ceea ce implică ea: bucurie, speranţă, prietenie, succes, realizare, încercare, dezamăgiri, eşec, teamă.
Acum s-au legat cele mai frumoase şi strânse prietenii, acum marea diversitate a individului s-a transformat în unitatea unui singur suflet tânăr.
Sărbătoarea absolvenţilor au moştenit-o tinerii de la generaţiile anterioare şi pe care au păstrat-o şi au pregătit-o la rândul lor şi altor tineri. Anul acesta ea a fost numită "Sărbătoarea terminaţilor".
Sărbătoarea a cuprins trei momente esenţiale: sfânta Liturghie, cateheza şi o agapă frăţească.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Lucian Farcaş, capelanul universitar şi concelebrată de pr. Cristinel Farcaş, vicar responsabil cu tinerii din parohia gazdă, pr. Egidiu Condac, director Caritas Iaşi, pr. Felix Roca, responsabil diecezan cu tinerii, pr. Emil Dumea, decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, pr. Iosif Enăşoae, şef al catedrei de Teologie din cadrul facultăţii, pr. Paul Budău, profesor la Şcoala normală "Vasile Lupu".
Tinerii absolvenţi au proclamat lecturile şi intenţiile şi au pregătit oferirea darurilor.
La omilie, pr. Felix Roca a făcut o asemănare între legătura dintre Isus cu apostolii, pe de o parte, şi cu tinerii absolvenţi, pe de altă parte, care se află la sfârşitul facultăţii. Evanghelia zilei a proclamat rugăciunea sacerdotală a lui Isus, un colocviu pe care îl are cu Tatăl în care Isus dă cont de misiunea şi de moştenirea pe care o lasă apostolilor şi tinerilor care au venit în faţa altarului pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care le-a revărsat asupra lor. Această moştenire a experienţei lor, a bucuriei şi a dificultăţilor tinerii o vor transmite generaţiilor viitoare.
Asemenea apostolilor care după înălţarea lui Isus la cer, au început o nouă viaţă, tinerii călăuziţi de Duhul Sfânt încep un nou drum. Părintele Felix i-a îndemnat pe tineri să privească spre Dumnezeu care îi iubeşte atât de mult, spre Isus care s-a supus în toate voinţei Tatălui, spre Fecioara Maria care prin dăruirea sa totală lui Dumnezeu şi prin umilinţă a devenit Mama lui Isus şi a tuturor oamenilor, să-l invoce pe Duhul Sfânt care îi va lumina şi care le va da puterea de a merge mai departe. I-a încurajat pe tineri în alegerile pe care vor trebui să le facă de acum. Să rişte pentru a câştiga, să fie fermi pe poziţie şi să i-a deciziile cele mai potrivite şi să învingă teama, incertitudinea, nesiguranţa zilei de mâine, ţinând cont de îndemnul lui Isus: "În lume strâmtorare veţi afla, dar îndrăzniţi: eu am biruit lumea".
La sfârşitul sfintei Liturghii preoţii prezenţi i-au felicitat pe absolvenţi şi le-au dorit mult succes.
Al doilea moment al sărbătorii a fost cateheza. Absolvenţii au fost supuşi unor probe pe care organizatorii le-au pregătit în secret şi cu multă atenţie şi care au fost presărate cu momente de divertisment, jocuri şi cântece. La sfârşit tinerii absolvenţi au primit o diplomă simbol, având ca moto cuvintele sfântului Ignaţiu de Loyola: "Nu multă ştiinţă hrăneşte şi îndestulează sufletul, ci faptul de a simţi şi gusta lăuntric lucrurile".
Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frăţească, care a devenit un moment prielnic de a împărtăşi celorlalţi din experienţa lor şi prilej de a depăna amintiri.
La sfârşitul acestei cateheze, gândul tinerilor s-a îndreptat cu nostalgie spre pr. Fabian Doboş (actualmente plecat la studii în Italia) care a călăuzit paşii tinerilor spre întâlnirea cu Isus, menţinând vie credinţa în valorile spirituale şi morale prin cateheze, întâlniri, exerciţii spirituale, campusuri. De la Sfinţia sa au învăţat ce înseamnă iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, ce înseamnă umilinţa, răbdarea, iertarea, respectul. A fost şi va fi pentru mulţi dintre tineri mamă, tată, frate, soră, prieten, profesor, preot spiritual. Tinerii îi mulţumesc din suflet pentru că a ştiut să îi adune în jurul lui Isus şi în jurul său. A ştiut să aline şi să sprijine prin cuvinte de înţelepciune şi de înţelegere pe cei care se aflau la început de drum, dezorientaţi în alegeri, lipsiţi de curaj, lipsiţi de orice ideal şi orizonturi.
De asemenea mulţumiri s-au adus părintelui paroh Iosif Dorcu şi părintelui vicar Cristinel Farcaş, care au fost un sprijin şi care au continuat formarea spirituală şi umană a fiecărui tânăr şi pentru colaborarea la activităţile cu specific tineresc.
Nu în ultimul rând mulţumiri s-au adus organizatorilor şi tuturor celor care au fost alături de studenţii absolvenţi.
* * *
Urări din partea preoţilor şi impresii ale studenţilor absolvenţi
Orice sfârşit implică urări de bine şi fericire. Preoţii prezenţi au dorit să exprime câteva gânduri pentru viitor studenţilor.
"Lacrimile au merit atunci când conduc la bucurie - chiar şi în cazul studiului"; "Nu merită să vă obosiţi pentru ceea ce oboseşte altcineva...Domnul"! (Pr. Lucian Farcaş)
"Bucuraţi-vă şi din bucuria voastră împărţiţi şi altora"; "Când Dumnezeu închide o uşă, deschide undeva o fereastră"! (Pr. Felix Roca)
"Nu uitaţi că orice sfârşit e un nou început"! (Pr. Egidiu Condac)
"Să fiţi un dar pentru toţi"! (Sr. Viviana)
Studenţii şi-au exprimat bucuria şi fericirea împărtăşindu-şi gândurile:
"Eu sunt câte puţin din tot ce-am întâlnit"! spunea un filozof. Mulţumesc celor care pe parcursul celor patru ani mi-au dăruit o picătură din sufletul lor. Îmi dau seama că acest timp al studenţiei a fost nu numai o instruire pedagogică dar şi o formare spirituală şi umană". (Daniela, Iaşi)
"Am ezitat să vin şi acum mă întreb "De ce"?! La urma urmei sunt şi eu o "terminată"! A fost super! Aş mai studia ceva şi să mă simt încă o dată la fel de bine". (Manuela, Roman)
"Într-un simţ de nostalgie şi de bucurie, un astfel de moment nu poate decât să te facă să priveşti cu optimism la ceea ce va urma. E un sfârşit, dar ne-am încărcat bateriile spre necunoscut...Merită să fii măcar odată student". (Iulia, Roman)
"O după-amiază şi o seară minunată în care s-au condensat toate amintirile, prieteniile şi bucuriile din anii studenţiei. Sunt fericit şi mulţumesc tuturor". (Iosif, Lespezi)
"Nu credeam că o seară poate fi atât de frumoasă. Nu mă aşteptam să ne simţim atât de bine. Felicitări". (Petronela, Sagna)
"«Seara terminaţilor» a fost seara în care măcar pentru o clipă ne-am simţit legaţi de Dumnezeu, de Biserică, de prieteni şi printre altele a fost seara în care am înţeles că orice sfârşit are şi un început. Un început al speranţei, al succesului şi, de ce nu, al unei lumi mai bune". (Aurelia, Iaşi)
Aceşti patru ani de facultate au fost un timp de reală pregătire. Am găsit preoţi şi profesori disponibili pentru a ne desluşi tainele înţelepciunii şi ale ştiinţei. Am întâlnit persoane care ne-au oferit sprijin în momentele dificile, care ne-au orientat viaţa spre adevăratele valori. Mai degrabă să ne lăsăm ridicaţi de Dumnezeu decât de oameni". (Mădălina, Dofteana)
"Bucuria, entuziasmul şi dorinţa de a eficientiza cea ce am construit pe parcursul a patru ani de formare vor fi concretizate în fapte pe parcursul vieţii spirituale şi profesionale. Mulţumesc profesorilor, prietenilor care au armonizat formarea mea ca OM pregătit capabil să răzbească în drumul vieţii. Mulţumesc Iaşiului că a dăruit din valoarea sa sufletului meu ce a absorbit bucuria vieţii studenţeşti. Mulţumesc tuturor celor care au investit în personalitatea mea de viitor profesionist". (Ioana, Tămăşeni)
"Fiecare clipă trăită intens e minunată, iar atunci când e împărtăşită cu ceilalţi e sublimă. E minunat să te simţi important, e sublim să fii cu ceilalţi! A fost o zi cu multă bucurie, emoţie şi, de ce nu, cu nostalgie. Un astfel de moment, unic în viaţă, l-am retrăit împreună cu Domnul în casa sa minunată. Celor ce «au fost» felicitări, celor ce «vor veni» multe succese! Multe mulţumiri şi felicitări organizatorilor! Viaţa nu se termină aici, succesul de azi e doar începutul! Succes mult tuturor! (Florina, Răducăneni)
"A fost o zi emoţionantă, plină de surprize - mă refer atât la cateheză, cât şi la Liturghie. Mi-am dat seama că într-adevăr zilele care au mai rămas până la finele anului IV se scurg precum nisipul din clepsidră. Am realizat că vor fi lăsate în urmă cateheze, ieşiri în aer liber şi multe alte momente preţioase". (Ancuţa, Moineşti)
"Am fost impresionată de tot ce s-a întâmplat, de atmosfera creată, de organizare iar ideea de trei evenimente în unul singur a fost extraordinară. Pentru organizatori le doresc ca fiecare eveniment oricât de minuscul ar fi el (privit la general) să devină unul semnificativ. Felicitări!" (Loredana, Dealu Morii)
"Amintirile sunt clopote de cristal ce bat la poarta uitării"
A consemnat Lăcrămioara Boroş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 mai: Iaşi: Cateheza absolvenţilor.
