Iaşi: Conferirea sacramentului Mirului în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"

Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi a trăit o bucurie imensă duminică, 23 mai 2021, pentru că PS Iosif Păuleţ a conferit sacramentul Mirului în cadrul Liturghiei de la ora 11.00, chiar în ziua de Rusalii, celor 76 de candidaţi.

Pregătirile pentru acest eveniment au început cu doi ani în urmă, iar ele au fost întrerupte de pandemie. Însă aceasta nu a fost o piedică pentru candidaţi, ci a fost o oportunitate să înveţe mai bine şi să se pregătească mai temeinic.

Aşadar, pregătiţi temeinic de preoţii din parohie, îmbrăcaţi de sărbătoare şi cu sufletele purificate de harul Sfintei Spovezi, candidaţii şi-au ocupat locul pe scaune, alături de naşii lor şi au aşteptat plini de emoţie primele cuvinte ale episcopului. Liturghia s-a celebrat afară, la grota Sfintei Fecioare Maria, iar altarul exterior, şi nu numai, s-a aranjat cum se cuvine, astfel încât, cu câteva zile în urmă, au fost agăţate steguleţe şi sute de limbi roşii de foc din hârtie colorată, oferind acel ambient al momentului când ucenicii erau adunaţi împreună cu Sfânta Fecioară pentru rugăciune, acel moment când Duhul Sfânt a coborât asupra lor sub forma unor limbi de foc.

La începutul acestei sfinte celebrări un reprezentant al candidaţilor pentru Sfântul Mir a recitat o poezie de bun venit:

Ca dreptul Noe ce privea din arcă,
Sperând că şi potopul o să treacă,
Aştepta să vină porumbelul vestitor
Cu ramul de măslin liberator,
 
Mereu priveam şi noi spre catedrală
În acest an cu pandemie şi cu boală
Că poate vine aici al nostru bun păstor
Să ne ofere pe Duhul Sfânt întăritor.
 
Şi nerăbdarea noastră ce mare a mai fost!
Parcă un an întreg am fost în post!
Să spunem drept, ceva am câştigat:
La catehism, mai mult, mai bine-am învăţat!
 
Dar azi e zâmbet pe chipul tuturor;
Ca porumbelul lui Noe de bine vestitor,
Veniţi la noi, o sfânt şi bun păstor,
Să ne-oferiţi prin mir pe Duhul Sfinţitor!
 
Se bucură copiii, părinţii şi bunicii,
Şi preoţii ca în cenacol ucenicii:
Noi oferim din suflet şi rugă şi cântări
Ca să primim în schimb har, binecuvântări!
 
Bun venit vă spunem, la noi, în Nicolina,
Şi pentru noi să spuneţi astăzi rugăciunea:
S-ajungă la Tereza, la Maria, la Isus
Dar mai ales la Cel ce este TU SOLUS DOMINUS!

Apoi, venind timpul predicii, PS Iosif Păuleţ a dorit să se asigure de pregătirea riguroasă a candidaţilor, întrebându-i care sunt cele şapte sacramente, cine este Duhul Sfânt, care este definiţia Mirului şi care sunt cele şapte daruri ale Duhului Sfânt. Candidaţii au răspuns corect, fiind pregătiţi aşa cum şi apostolii s-au pregătit în Cenacol să-l primească pe Duhul Sfânt după cum Isus le-a cerut atunci când s-a înălţat la cer. Prin cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul, referindu-se la cele şapte sacramente, precum şi cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, a vorbit despre semnificaţia biblică a numărului şapte. De asemenea, a evidenţiat necesitatea darurilor Duhului Sfânt în viaţa creştinului pentru mărturisirea credinţei.

Apoi, cu lumânările aprinse în mână, împreună cu toţi credincioşii, candidaţii la Mir şi-au reînnoit făgăduinţele de la Botez. În sfârşit, a venit şi momentul mult aşteptat, plin de emoţii, cel în care PS Iosif i-a uns pe cei 76 de candidaţi cu sfânta Crismă. Prin dobândirea Duhului Sfânt devenim martori ai lui Cristos şi astfel putem să mărturisim cu tărie credinţa creştină. Acest lucru i-a îndemnat şi Preasfinţitul pe cei miruiţi încurajându-i să mărturisească celor din jur bucuria trăită astăzi şi de acum încolo. Candidaţii au venit, rând pe rând, în faţă, însoţiţi de naşi, iar la întoarcere fiecare a primit câte o eşarfă roşie şi o amintire de la acest eveniment important. La Rugăciunea Credincioşilor, cei miruiţi au oferit lui Dumnezeu intenţii pentru Biserica sa, pentru preoţi, pentru pace, dar şi pentru cei trişti şi asupriţi. La Ofertoriu au adus diferite daruri ce au transmis din plin mesajul sărbătorii.

La sfârşitul Liturghiei, părintele paroh Petru Sescu a adus mulţumiri tuturor celor 76 miruiţi care s-au prezentat în această frumoasă zi cu sufletul deschis pentru primirea Mirului, familiilor lor, naşilor, preoţilor colaboratori, surorilor, tinerilor şi, în mod special, PS Iosif care l-a oferit pe Duhul Sfânt, prin mâinile sale, acestor candidaţi. Înainte de binecuvântarea finală o tânără proaspăt miruită a recitat Preasfinţitului această poezie:

La toţi creştinii azi e Pentecoste
Dar ca-n Nicolina nu cred că mai este
Bisericuţa noastră cenacol parc-a fost
Şi toată munca noastră azi îşi găseşte rost:
 
Ca ucenicii eram fricoşi şi fără vlagă
Şi inima cam slabă, şi beteagă,
Şi după aşa de lungă pandemie
Şi viaţa creştinească dădea în anemie!
 
Acum, umpluţi cu-a Duhului înţelepciune.
O, Preasfinţite, vă facem o promisiune:
Să fim creştini cu spirit curajos
Şi purtători să fim ai legii lui Cristos!
 
Plini de putere să fim ca ucenicii
Când zdrobite-au fost zăvoarele fricii
Şi să vorbim la toţi prin fapte şi exemplu
Ca Petru şi apostolii la templu!
 
Să ne rugăm să nu mai fie pandemie,
Şi toţi, cu mic cu mare, din nou la Liturghie
Că doar avem nevoie ca de-un medicament
De Domnul Sfânt pe-altar mereu prezent!
 
Preasfinţite, din suflet vă mai zic ceva
Domnul Sfânt putere să vă dea
Să fiţi mereu păstor şi blând şi cu elan
Să duceţi către ceruri poporul moldovean!

Fie ca pacea, bucuria şi statornicia în credinţă să domnească peste comunitatea noastră şi ca aceşti 76 noi "soldaţi ai lui Cristos" să fie lumină şi speranţă pentru lumea de astăzi!

Pr. Andrei-Cornel Gherghel
şi pr. Valerică Ciobanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 mai: Iaşi: Conferirea sacramentului Mirului în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"