Relaţia elev - profesor - părinţi - preot în atingerea scopurilor educaţiei religioase a fost tema consfătuirii şi cercului pedagogic al profesorilor de religie din zona Iaşi, reuniţi sâmbătă, 7 noiembrie 2015, la Iaşi.
La eveniment au participat şi doi invitaţi de onoare: PS Aurel Percă - episcop auxiliar de Iaşi şi responsabil cu învăţământul în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, precum şi prof. dr. Denisa Elena Mănoiu - inspector şcolar de specialitate pentru disciplina Religie la ISJ Iaşi. Au participat profesori de religie din judeţele Iaşi, Suceava şi Vaslui. Moderatorul întâlnirii a fost pr. Petru-Sebastian Tamaş, inspector de religie pentru zona Iaşi.
Întâlnirea a început cu rugăciunea şi salutul episcopului auxiliar Aurel Percă adresat profesorilor prezenţi. În intervenţia sa, PS Aurel a evidenţiat importanţa menţinerii orei de religie în şcoală şi susţinerea activităţilor şcolare. A urmat apoi intervenţia doamnei inspector prof. dr. Denisa Elena Mănoiu, care a subliniat colaborarea frumoasă dintre Inspectoratul Şcolar şi Episcopia Romano-Catolică pentru realizarea educaţiei religioase, precum şi relaţiile de prietenie existente între profesorii de religie de ambele rituri.
Tema Relaţia elev-profesor-părinţi-preot în atingerea scopurilor educaţiei religioase şi atelierul de lucru în care au fost implicaţi profesorii, au fost pregătite şi prezentate de prof. Lăcrămioara Boroş, de la Liceul Teoretic "Miron Costin" Iaşi. Dintre ideile prezentate enumerăm următoarele: comunicarea între copiii preşcolari, elevi şi adulţi este esenţială şi favorizează maturizarea umană, intelectuală şi creştină; în relaţia cu elevii, profesorul trebuie să găsească şi să aplice cele mai bune modalităţi prin care reuşeşte să stabilească o legătură bazată pe sinceritate şi confidenţialitate; profesorii şi părinţii trebuie să lucreze împreună, să fie deschişi la dialog şi să se implice în educaţia elevilor; ca o mamă grijulie, Biserica intervine prin preoţi care colaborează cu părinţii şi profesorii şi intervin în promovarea activităţilor şcolare şi extraşcolare.
Elevii, părinţii, profesorii şi preoţii trebuie să-şi amintească mereu că în activităţile lor nu sunt niciodată singuri, ci sunt susţinuţi de harurile lui Dumnezeu şi inspiraţi de Duhul Sfânt. Să fie conştienţi că doar prin puterea rugăciunii individuale sau comune munca lor va fi binecuvântată şi va aduce roade bogate: "Fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără ca el să ştie" (Mc 4,27).
La rubrica Anunţuri, doamna prof. Fulvina Blânda - metodist pentru zona Iaşi, a adus la cunoştinţă profesorilor informaţii legate de programele şi planificările şcolare, olimpiade şi concursuri şcolare, importanţa portofoliului personal.
"Iar celui care poate face toate, mult mai mult decât cerem sau înţelegem, prin puterea care lucrează în noi, lui să-i fie slavă în Biserică şi în Cristos Isus" (Ef 3,20-21).
Prof. Lăcrămioara Boroş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 noiembrie: Iaşi: Cerc pedagogic al profesorilor de religie
