Cea de a şaptea ediţie a pelerinajului absolvenţilor de liceu la Cacica a avut loc sâmbătă, 20 octombrie 2018. Aproximativ 220 de elevi, însoţiţi de profesorii de religie şi preoţii din parohii, s-au rugat Domnului în faţa icoanei Maicii Domnului pentru o bună reuşită la examenul de Bacalaureat şi pentru conturarea cu înţelepciune a unui proiect de viitor. Elevii s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
Veniţi de pe întinsul întregii Dieceze de Iaşi, elevii au pornit pe jos spre sanctuar de la intrarea în Cacica. De aici, în frunte cu pr. inspector şcolar diecezan Petru-Sebastian Tamaş, elevii s-au rugat sfântul Rozariu şi au cântat până la intrarea în sanctuar. Acolo ne-a aşteptat părintele paroh Anton Mărăndescu, care ne-a urat bun venit şi ne-a făcut o scurtă prezentare a sanctuarului, introducându-ne astfel în atmosfera de rugăciune.
Reflecţia zilei a fost prezentată de pr. Iosif Antili, profesor la Institutul Teologic din Iaşi. Părintele ne-a captivat prin concreteţea gândurile de inspiraţie bibilică, de altfel atât de utile pentru ceea ce înseamnă a construi un proiect de viaţă. Patru coordonate de care să ţinem cont ne-a oferit părintele în acest sens: cultivarea unor relaţii sănătoase cu aproapele, alegerea stării de viaţă, alegerea profesiei şi relaţia cu Dumnezeu. Părintele a încheiat invitându-ne să consultăm întotdeauna "cerul" atunci când ne aflăm în faţa unor decizii importante, pentru că niciodată Dumnezeu nu dezamăgeşte. Între timp, ceilalţi preoţi au stat la dispoziţia elevilor ascultând sfintele spovezi, mulţi liceeni alegând să îşi deschidă sufletul şi să înceapă o viaţă nouă.
Liturghia ce a urmat a fost prezidată de PS Aurel Percă. În cuvântul de la predică, Preasfinţitul ne-a oferit-o ca model în faţa deciziilor şi examenelor importante pe Maica Domnului. Ea nu şi-a pierdut capul, ci a slujit cu fidelitate, a fost generoasă şi aplecată mereu spre nevoile altora. Ea ştie ce înseamnă suferinţa, stresul, neliniştea, prin urmare ne înţelege ca nimeni altcineva şi ne stă alături. La sfârşitul sfintei Liturghii, pr. Petru-Sebastian Tamaş a adresat un cuvânt de mulţumire, invitându-ne să-l aplaudăm mai întâi pe Dumnezeu pentru toate lucrările minunate pe care le-a făcut în viaţa noastră.
Momentul de adoraţie de după-amiază a ajuns la inima fiecărui elev. Prin cuvinte simple şi într-o atmosferă frumoasă de meditaţie, pr. Bejan Irimia de la Oneşti ne-a ajutat să ne aşezăm în faţa lui Dumnezeu şi să-i prezentăm viaţa noastră aşa cum este ea, cu oamenii care ne-au călăuzit gândurile, paşii şi mâinile până în acest moment.
Ne-am întors acasă convinşi că "există viaţă şi după Bacalaureat" şi încurajaţi de mesajul final al părintelui Tamaş: "Indiferent de rezultatul de la Bacalaureat şi de drumul pe care veţi porni în toamna următoare, dacă veţi rămâne de partea lui Dumnezeu veţi avea totul".
Denisa Iacob
* * *
Impresii culese de la elevi:
"Pelerinajul absolvenţilor de liceu la Cacica a fost pentru mine o oportunitate deosebită. În primul rând, acest pelerinaj mi-a dat curaj. Văzând atâţia tineri de vârstă mea rugându-se rozariu şi participând cu credinţă la sfânta Liturghie am simţit că, în ciuda ostilităţii tot mai ostentative a societăţii moderne faţă de credinţă, tinerii încă mai cred în Dumnezeu şi că mai există o speranţă privind perpetuarea acesteia, precum şi a celorlalte valori creştine către generaţiile viitoare. De asemenea, pentru mine, organizarea acestui pelerinaj este o dovadă clară şi sinceră a faptului că Biserica se îngrijeşte de tineri, că îi pasă de grijile, de problemele lor şi că vrea să fie parte din viaţa lor, însoţindu-i zi de zi. În acest eveniment, pot spune că am redescoperit credinţă în modul ei cel mai autentic de a fi, într-un mod tânăr." (Mircea-Alexandru Dănuţ, clasa a XII-a A, Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi", Roman)
"Pentru mine, personal, acest pelerinaj al absolvenţilor a însemnat nu doar un simplu moment de rugăciune, ci un moment al întâlnirii tinerilor cu Dumnezeu prin Maria, Mama noastră. A fost ceva frumos, o şansă de a ne cunoaşte mai bine pe noi, pe Maria, pe Dumnezeu". (un elev, Oneşti)
"Această zi va rămâne mereu în memoria mea. A fost totul foarte special, plin de har şi milostivire. Prin momentul de adoraţie am învăţat că trebuie să-i mulţumesc mai mult lui Dumnezeu pentru ceea ce am şi pentru ceea ce sunt. Datorită lui sunt omul de astăzi şi sunt foarte norocoasă. A fost prima dată când am mers în pelerinaj la Cacica şi nu îmi pare rău. Cu siguranţă voi mai merge şi altă dată. Cer de la Dumnezeu multă voinţă pentru anul ce urmează atât pentru mine, cât şi pentru prietenii şi colegii mei de clasa a XII-a." (Gabriela Ababei, Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" Bacău)
"Am fost în pelerinaj la Cacica alături de alţi tineri cu care mă simt mult mai apropiată şi cu care împărtăşesc aceeaşi credinţă. Acest pelerinaj nu m-a ajutat doar pentru a mă simţi în unitate cu ceilalţi tineri, ci şi pentru a primi harul Mamei cereşti prin rugăciunile mele adresate ei. Cu ajutorul preoţilor prezenţi, toţi tinerii ne-am unit într-o singură credinţă şi rugăciune către Sfânta Fecioară Maria, astfel încât să ne ajute la alegerea corectă a deciziilor viitoare importante din viaţa noastră." (Beatrice-Alice Ciulin, Roman)
"Pentru mine, acest pelerinaj la Cacica a fost o experienţă unică, memorabilă şi emoţionantă, care sper că a lăsat urme în sufletul fiecărui participant. A fost minunat să fim cu toţii uniţi în rugăciune, având aceeaşi dorinţă: reuşita. După aceşti patru ani de liceu în care am fost «împreună», fiecare va ridica ancora propriei corăbii şi cu pânzele sus va porni spre viitorul pe care cu siguranţă şi-l doreşte fericit. Cred cu tărie că acest moment de unitate, de rugăciune şi de mulţumire al tinerilor adresat în mod special Sfintei Fecioare Maria va aduce rod ca un bob de grâu aruncat într-un pământ bun." (Elisa Mădălina Gherca, Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" Bacău)
"Acest pelerinaj alături de cei de vârsta mea, a fost o ocazie care a avut beneficii de ambele părţi: spirituală şi fizică. Spovada pe care am făcut-o a fost una mai aparte, una care a avut un impact imediat asupra interiorului meu. Soluţiile primite la scaunul de spovadă au fost aşteptate timp de ani buni. Aş recomanda tuturor tinerilor ca atunci când au o problemă să meargă la scaunul de spovadă şi să-şi deschidă inima. Şi toate vor trece, iar bucuria le va umple sufletul." (Un absolvent)
"Pelerinajul la Cacica a fost extraordinar. M-am simţit binecuvântată. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să îi cer ajutorul Maicii Domnului. Mă bucur mult că mi-am revăzut prietenii din alte zone care au venit pentru acelaşi scop. Mi-a plăcut atmosfera, dar cel mai mult meditaţia, sfânta Liturghhie şi adoraţia euharistică. Ce am învăţat? Că e foarte important proiectul meu de viitor." (Monica, Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" Bacău)
"Despre ziua de azi pot afirma cu bucurie că am simţit atingerea lui Dumnezeu." (Bianca, Colegiul "Mihai Eminescu" Bacău)
"Când emoţia e prea intensă, aleg să nu spun în cuvinte ca să nu se piardă în intensitate. Mulţumesc pentru această zi!" (Gabriela, Colegiul Naţional de Artă "George Apostu" Bacău)
"Încă de dimineaţă s-a simţit o legătură puternică, ca şi cum am fi fost o familie. Programul a fost lejer, dar intens. M-am bucurat de spiritul tânăr al preoţilor şi al profesorilor de religie. Pe tot timpul pelerinajului am avut darul de a mă bucura de prezenţa lui Isus în fiecare persoană. Cuvintele nu sunt capabile să exprime bucuria ce o simt. Experienţa acestui pelerinaj a fost exprimarea cerului aici pe pământ. Cerul e acasă. Acasă m-am simţit astăzi." (Patricia, Colegiul Naţional de Artă "George Apostu" Bacău)
"Pelerinajul la Sanctuarul din Cacica a fost o experienţă deosebită, care, cu siguranţă va rămâne mereu prezentă în inima mea. E un lucru uimitor să vezi cum atâţia tineri din întreaga dieceză se unesc în rugăciune pentru a cere harul şi mijlocirea Sfintei Fecioare Maria. Toate momentele din program, atât meditaţia, sfânta Liturghie, cât şi adoraţia euharistică, au venit în întâmpinarea noastră spre a ne da forţă, curaj şi tărie pe drumul vieţii noastre creştine." (Daniel Mîrţ, Roman)
"Acest pelerinaj la Cacica a fost o experienţă foarte plăcută. A fost minunat să vedem tineri adunaţi cu aceleaşi gânduri şi să petrecem mult timp de calitate împreună. Această zi este unică şi ne vom aminti cu drag de ea în momentul în care vom afla rezultatele la bac (bune, bineînţeles), dar, nu doar atunci." (Carmen Brandiu, Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" Bacău)
"Nu credeam că mă voi simţi atât de bine aici la Cacica. Am simţit într-adevăr, cum Sfânta Fecioară Maria este prezentă în mijlocul nostru şi cum ne umple de haruri. Am simţit că prin sfântul sacrament ne-am apropiat mai mult de Isus Cristos. A fost cu siguranţă o zi de neuitat. Sunt convinsă că rugăciunile noastre au fost ascultate." (Mădălina, Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" Bacău).
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 octombrie: Cacica: Pelerinajul absolvenţilor de liceu
