Vineri, 1 noiembrie 2019, la ora 18.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria Regină" din Iaşi, Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei de Iaşi, alături de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar, şi de Excelenţa Sa Petru Gherghel, episcop emerit, au celebrat sfânta Liturghie în solemnitatea Tuturor Sfinţilor. La această Liturghie au participat şi preoţii din zona Iaşiului, în special părinţii profesori de la seminar. Sfânta Liturghie a fost animată de corul de tineri Juvenes Ecclesiae. Tot cu această ocazie a fost amintit şi aniversarul sfinţirii catedralei, sfinţire care a avut loc la data de 1 noiembrie 2005.

În solemnitatea Tuturor Sfinţilor, în catedrala ieşeană a avut loc un moment de mare sărbătoare care a strâns împreună Biserica în totalitatea ei, sfinţii din cer, creştinii de pe pământ şi sufletele care încă mai aşteaptă în purgatoriu întâlnirea cu Tatăl. În acest sens, unindu-ne inimile şi glasurile în rugăciune, atât cei prezenţi în catedrală, cât şi cei care au urmărit sfânta Liturghie la Radio Maria sau pe internet, a fost implorată mijlocirea corului sfinţilor din cer atât pentru noi cât şi pentru sufletele din purgatoriu.

Cuvântul de învăţătură ne-a fost oferit de PS Iosif Păuleţ care a întors privirile tuturor către sfinţi. Cu această solemnitate se deschide luna noiembrie, lună dedicată rugăciunii pentru răposaţi, întrucât sfinţenia este destinaţia tuturor, atât a noastră, cât şi a celor care aşteaptă rugăciunile noastre în purgatoriu. Iar această destinaţie este cerul, cer înţeles ca locul prezenţei lui Dumnezeu. Creştinii trebuie să se înţeleagă pe ei înşişi drept călători spre cer, aspiranţi la sfinţenie. Pentru a înţelege acest lucru trebuie să descifrăm mai întâi două lucruri. Primul este diferenţa dintre lumea de ieri şi de astăzi, cea de astăzi fiind marcată de o mentalitate care nu mai doreşte sfinţenia, ci care se teme, care "are alergie" la aşa ceva, o nouă generaţie care găseşte din ce în ce mai puţine exemple de sfinţenie în jurul ei. În acest context se cere descifrarea celui de-al doilea lucru: ce este un adevărat sfânt, şi cum putem fi sfinţi în ciuda curentelor lumii contemporane. Trebuie să redescoperim chipul sfântului: un om pasionat de Dumnezeu, un creştin drept, corect, nepătat, conştiincios în îndeplinirea răspunderilor sale, care acţionează din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Pentru a ajunge astfel trebuie să nu privim la cei din jur, ci să ascultăm chemarea pe care în inima noastră ne-o adresează Domnul, nu o chemare prin care Dumnezeu ne constrânge, ci o nobleţe la care el ne ridică şi care ne obligă să ne conformăm cu ceea ce am fost chemaţi să fim. Şi în cele din urmă, să nu uităm ca, printre toate cererile pe care le enumerăm în rugăciunile noastre, sfinţenia să ocupe primul loc.

La sfârşitul sfintei Liturghii, conştienţi fiind că destinaţia finală, cerul, nu este pregătit doar pentru noi, ci şi pentru sufletele care au trecut din această lume, s-a făcut Requiem-ul pentru sufletele tuturor păstorilor din Dieceza de Iaşi decedaţi, ca pregătire pentru 2 noiembrie, ziua Pomenirii Credincioşilor Răposaţilor.

Ciprian Fechetă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Iaşi (catedrală): Solemnitatea Toţi Sfinţii

Înregistrarea transmisiunii în direct a acestei Liturghii:

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗