În fiecare an, la 2 noiembrie, gândurile noastre de rugăciune se îndreaptă spre cei care au plecat înaintea noastră cu semnul credinţei. Paşii creştinilor, în această zi, se îndreaptă spre cimitire, unde cei răposaţi aşteaptă învierea morţilor.
Ziua de duminică, 2 noiembrie 2014, a fost dedicată amintirii credincioşilor răposaţi, şi în Dieceza de Iaşi, unde în fiecare biserică au răsunat rugăciuni pentru toţi credincioşii răposaţi.
Sfânta Liturghie celebrată în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, la ora 11.00, a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar, în jurul altarului fiind şi preoţi de la Seminar. Au participat şi seminarişti ai Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi.
La predică PS Aurel Percă ne-a îndemnat ca în această zi să ne îndreptăm cu un sentiment de recunoştinţă către aceia care au fost colaboratori vrednici ai lui Dumnezeu. De asemenea, Preasfinţitul a adresat celor prezenţi un cuvânt de încurajare, declarând că în această zi trebuie să conştientizăm faptul că nu moartea are ultimul cuvânt de spus, ci învierea pentru viaţa cea veşnică. Trebuie să medităm asupra vieţii veşnice, la împărtăşirea sfinţilor care devine o rugăciune reciprocă, atât din partea noastră către cei răposaţi, cât şi din partea acestora pentru noi, cei de aici, de pe pământ. Totodată, trebuie să reflectăm asupra momentului morţii şi să fim pregătiţi cu mâinile pline de fapte bune.
Preasfinţitul a amintit demnitatea celor care ne-au precedat, îndemnându-i pe toţi cei prezenţi să-şi îndrepte gândul spre cei dragi, episcopi şi preoţi, plini de recunoştinţă pentru cei care ne-au transmis credinţa, rugându-ne totodată pentru cei, ca Domnul să-i răsplătească cu viaţa veşnică şi cu bucuria lui Cristos. Lor le datorăm faptul că suntem creştini catolici şi că astăzi suntem adunaţi în jurul altarului. Prin mărturia lor, predecesorii noştri ne-au învăţat ceea ce Cristos a făcut pentru noi.
În încheiere, episcopul i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să se roage cu încredere şi speranţă pentru fericirea veşnică a tuturor răposaţilor, ca ei să aibă parte de lumina fără de sfârşit şi de răsplata cea veşnică.
La sfârşitul sfintei Liturghii a fost intonat oficiul pentru episcopii, preoţii şi seminariştii care au trecut la Domnul.
La ora 14.00, la cimitirul "Eternitatea" din Iaşi, a avut loc o celebrare condusă de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. La această celebrare au participat: PS Aurel Percă, preoţi de la parohiile din Iaşi, cât şi părinţi profesori de la Seminar, împreună cu seminarişti, cu persoane consacrate şi cu numeroşi credincioşi din Iaşi. Cu toţii au înălţat rugăciuni pentru sufletele episcopilor, preoţilor, ale seminariştilor şi ale persoanelor consacrate, precum şi pentru toţi credincioşii răposaţi înmormântaţi fie în cimitirul "Eternitatea", fie în alte cimitire.
În aceste zile, Biserica recomandă vizitarea cimitirului sau a bisericii parohiale pentru a se oferi rugăciuni pentru cei răposaţi. Prin vizitarea cimitirului sau a bisericii parohiale şi prin împlinirea condiţiilor cerute, în primele opt zile ale acestei luni se poate obţine indulgenţa plenară pentru cei răposaţi.
Odihna cea veşnică dă-o lor, Doamne!
Şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească!
Ionuţ-Gabriel Giurgică
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
- 2 noiembrie: Iaşi: Iaşi: Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi. Cimitirul Eternitatea
