Copiii şi tinerii de la Centrul de Plasament "Sf. Iosif" au participat împreună cu cei de la "Căminul La Salle" la spectacolul "Iarnă cu suflet de copil" organizat duminică, 14 decembrie 2008, de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi (DGASPC).

Întregul program artistic a fost realizat de copiii din centrele de plasament ale DGASPC Iaşi şi O.P.A. Iaşi. Spectatorii au avut bucuria de a viziona scenete cu Naşterea lui Isus, de a primi grupuri de colindători şi nelipsitele datini populare precum căluţul, capra, căluşarii, urătorii cu Pluguşorul.

Corul de colindători al celor două centre de plasament, Centrul de Plasament "Sf. Iosif" din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iaşi şi "Căminul La Salle" al Congregaţiei "Fraţii Şcolilor Creştine" din Iaşi, a fost condus de Ionuţ Bradu, student la Conservatorul din Iaşi, şi a impresionat publicul atât prin calitatea interpretării şi a prezenţei scenice, cât mai ales prin mesajul specific creştin al colindelor de Crăciun, sărbătoarea Naşterii Domnului.

Sr. Petra Măriuţ, CJ