Iaşi: Corul "Juvenes Ecclesiae" colindă pentru caritate

Centrul Diecezan Caritas Iaşi împreună cu Corul "Juvenes Ecclesiae" au organizat Concertul de caritate "De Crăciun, fii mai bun" în seara zilei de vineri, 14 decembrie 2007, începând cu ora 19.00, în catedralei romano-catolice "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.

Evenimentul a însemnat punctul culminant al campaniei "Dăruind vei dobândi", derulată în luna decembrie cu misiunea de a colecta fondurile necesare pentru 300 de cadouri de Crăciun care vor fi oferite copiilor proveniţi din familii sărace ce locuiesc în Iaşi şi zona Moldovei.

Concertul susţinut de Corul "Juvenes Ecclesiae", condus de dirijorul Maximilian Husaru şi acompaniat la orgă de Octavian Bişoc, a adunat, în ciuda frigului de afară, aproape 1000 de iubitori de colinde. Programul serii a inclus piese atât din repertoriul românesc, cât şi din cel internaţional.

Pe parcursul spectacolului a fost făcut un apel către generozitatea fiecăruia dintre cei prezenţi în sală pentru a sprijini această iniţiativă nobilă de a dărui cadouri de Crăciun copiilor necăjiţi. Se pare că spiritul caritabil al sărbătorilor se mai găseşte încă în dulcele târg al Iaşiului, pentru că în cutiile de colectă amenajate pentru strângerea fondurilor s-au numărat 4290 RON şi 10 euro.

Claudiu Petrina
coordonator Program Strângere de Fonduri