Iaşi: A doua zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor

Vineri, 19 ianuarie 2024, în Biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi, la ora 17:00, a avut loc cea de-a doua zi de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Celebrarea a fost prezidată de părintele paroh Mons. Benone Farcaş, însoţit de părinţii vicari şi de părintele Daniel-Nicu Butacu, vicecancelar la Episcopia Romano-Catolică din Iaşi.

"Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" (Lc 10,27)". Această chemare şi dorinţă a lui Isus i-a provocat la rugăciune pe toţi cei prezenţi la celebrare. În cânt şi rugăciune credincioşii comunităţii, credincioşi şi persoane consacrate din alte comunităţi, precum şi câţiva creştini din Biserica soră Ortodoxă au venit plini de speranţă la acest moment de comuniune pentru a aduce laudă lui Dumnezeu şi pentru a cere plini de speranţă darul unităţii.

"Veniţi, fraţi creştini cu iubire" a fost îndemnul nostru adresat tuturor prin cântecul de la începutul celebrării. Aceste cuvinte ne-au întărit speranţa că putem fi uniţi cu toţii sub acelaşi cap, şi anume Isus Cristos. Conştienţi că păcatele noastre de învrăjbire, neunire şi ignoranţă sunt dese, în cadrul actului penitenţial fiecare i-a cerut iertare lui Dumnezeu, mulţumindu-i în acelaşi timp pentru că, în ciuda acestor greşeli ale noastre, el ne susţine mereu şi nu încetează niciodată să ne numească copiii săi.

În predica sa, părintele Valerică Ciobanu a subliniat dorinţa de unitate pe care întregul popor o adresează mereu cu inimi pline de iubire lui Dumnezeu, dorinţă ce ar trebui să rămână sădită în inimile fiecărui creştin. "Să-l iubeşti [...] pe aproapele tău ca pe tine însuţi! (Lc 10,27). Recitind cuvintele Mântuitorului ne întrebăm: "Ce anume aşteaptă de la noi?" Răspunsul e unul singur: să ne găsim sau să ne regăsim aproapele. Să trecem de la teorie, de la cunoaşterea legii, la aplicarea ei. Aproapele e mereu lângă noi. Şi întâlnirea cu aproapele, găsirea lui e necesară pentru a ajunge în viaţa veşnică, pentru că ne învaţă Sfântul Augustin: "Drumul spre mântuire trece prin viaţa aproapelui" şi cine nu parcurge acest drum nu ajunge în viaţa veşnică. Să ne găsim azi aproapele, fratele care aşteaptă trecerea noastră prin viaţa lui şi astfel să împlinim adevărul pe care ni-l descoperă Cristos.

Înainte de binecuvântarea finală, părintele paroh Mons. Benone Farcaş a mulţumit tuturor celor prezenţi, îndemnându-i să ducă mai departe lucrarea de rugăciune şi de trăire în pace şi armonie.

Cei prezenţi la această celebrare ecumenică au plecat la casele lor edificaţi de minunăţiile pe care le-ar putea avea împreună, dacă ar fi capabili să renunţe la ei înşişi, pentru cei de lângă ei, iar în felul acesta să pună în practică testamentul lăsat de Isus: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău [...] şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Lc 10,27).

Mirela Petrovici

*

Următoarele celebrări din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi vor avea loc în capela Seminarului "Don Orione" din Iaşi (sâmbătă, 20 ianuarie); în Biserica "Fericitul Ieremia Valahul" din Tomeşti (duminică, 21 ianuarie); în capela Surorilor "Sfânta Maria a Divinei Providenţe" din Iaşi (luni, 22 ianuarie); în Biserica "Sfântul Pius din Pietrelcina" din Valea Lupului (marţi, 23 ianuarie); în Biserica "Sfântul Anton de Padova" din Iaşi (miercuri, 24 ianuarie) şi în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" (încheierea, joi, 25 ianuarie).

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.