Iaşi: A doua zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor

Joi, 19 ianuarie 2023, în capela Seminarului "Don Orione" din Iaşi, la ora 17:00, a avut loc cea de-a doua zi de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Celebrarea a fost prezidată de către PS Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei de Iaşi, fiind însoţit de preoţii formatori de la seminar, de preoţi de la catedrală şi de la ITRC, precum şi de seminariştii, surorile şi de numeroşii credincioşi care au ales şi anul acesta ca să se unească în rugăciune pentru a implora darul unităţii.

După momentul iniţial, PS Iosif Păuleţ a turnat apă în izvorul penitenţial şi ne-a invitat pe toţi la convertire prin cuvintele profetului Isaia 1,16-17 "Spălaţi-vă, purificaţi-vă, deci curăţaţi-vă!", amintindu-ne fiecăruia dintre noi că prin taina Botezului ne-au fost şi ne sunt iertate păcatele noastre fiind mereu reînnoiţi prin harul Duhului Sfânt.

Această a doua zi de rugăciune pentru unitatea creştinilor a avut ca temă "Atunci când dreptatea este înfăptuită" şi a reprezentat un prilej bun pentru a ne lăsa călăuziţi de cuvântul Domnului şi de cuvântul de învăţătură predicat de pr. Cristian Bîrnat care a pus în lumină importanţa înfăptuirii dreptăţii în vieţile noastre, în inimile şi în comunităţile noastre. Predicatorul ne-a amintit tuturor că a împlini dreptatea înseamnă, întâi de toate, a demasca făţărniciile şi fariseismele noastre interioare, un gest care, deşi poate greu de conştientizat şi de realizat uneori, ne revitalizează viaţa şi ne ajută ca să veghem, să menţinem treze acele mecanisme, acei "paznici" ai inimilor noastre care fac din viaţa noastră o cetate bine întărită, o cetate vie şi o cetate unită.

După predică au avut loc rugăciunile de mijlocire prin care am cerut îndurare lui Dumnezeu pentru dezbinarea creştinilor şi am implorat harul său pentru a vindeca diviziunile din Biserică, dintre noi oamenii şi dintre noi şi creaţie.

La final, după ce toţi credincioşii de diferite confesiuni au recitat rugăciunea Tatăl Nostru, PS Iosif Păuleţ a reînnoit invitaţia şi chemarea noastră a tuturor de a ne ruga pentru unitatea Bisericii lui Cristos, spunând că este inadmisibil ca noi, creştinii, să fim dezbinaţi în faţa lumii. Astfel, Preasfinţitul ne-a încurajat să cultivăm în familiile şi în cercul nostru de prieteni virtutea unităţii pentru care Cristos s-a rugat în Grădina Măslinilor: "Ca toţi să fie una" (In 17,21).

Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea finală şi cu un moment de fraternitate, care a fost un prilej bun pentru a cultiva încă de pe acum această sămânţă a ecumenismului, a comunităţii care se roagă şi trăieşte împreună.

Silviu Ungureanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 ianuarie: Iaşi: A doua zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor

*

Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi va avea loc vineri, 20 ianuarie 2023, la ora 17.00, în Biserica "Sfântul Pius din Pietrelcina" din Valea Lupului (Aleea cu Nuci, 27, Valea Lupului).

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.