Joi, 16 octombrie, în catedrala "Adormirii Maicii Domnului" din Iaşi, s-a celebrat o sfântă Liturghie solemnă, ocazionată de împlinirea a 25 de ani de pontificat a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea. La concelebrare au participat: episcopul diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel, episcopul auxiliar, PS Aurel Percă, înconjuraţi de aproximativ 40 de preoţi din parohiile din Iaşi, de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" şi de la diferite congregaţii religioase. Au mai participat persoane consacrate, seminariştii de la Institutul Teologic din Iaşi şi un număr mare de credincioşi.

Sfânta Liturghie a fost precedată de recitarea sfântului Rozariu pentru sănătatea Sfântului Părinte.

"Non abbiate paura!" În cadrul predicii, Preasfinţitul Petru Gherghel a accentuat aceste cuvinte pronunţate de Sfântul Părinte încă de la începutul pontificatului său. A evidenţiat personalitatea complexă a actualului papă, subliniind curajul de care a dat dovadă de-a lungul celor 25 de ani de pontificat, mai ales, prin încercări, cum ar fi atentatul din 1981. Păstorul diecezei a mai amintit din activitatea Sfântului Părinte: numeroasele vizite pastorale în diferite ţări, cele 13 enciclice, peste 15 sinoade etc. Omilia s-a încheiat tot într-o tonalitate de curaj, cu expresia "Iubirea e mai tare decât moartea".

La ofertoriu au fost aduse un rozariu, o rugăciune mult dragă papei şi pe care obişnuieşte să o recite încă din copilărie, şi un tablou reprezentându-l pe Sfântul Părinte.

Cu ocazia evenimentului, la intrarea în Biserică au fost expuse două panouri cu imagini reprezentând, pe de o parte, momente din viaţa sa, înainte de a fi numit episcop al Romei, iar, pe de altă parte, momente din activitatea celor 25 de ani de pontificat, surprinzând aspecte referitoare la contactul cu Biserica Catolică din România.

După Liturghie s-a vizionat un film, cu titlul "O zi din viaţa papei", în care s-a urmărit programul unei zile obişnuite din viaţa suveranului pontif. Din film se putea vedea cum papa acordă mult timp meditaţiei şi rugăciunii, preferând locurile liniştite din grădinile Vaticanului. Un loc important în viaţa papei îl ocupă cele aproximativ 500 de întrevederi particulare, anual, cu diferite personalităţi din lumea laică şi clericală. În cadrul audienţelor generale, desfăşurate în mod obişnuit miercurea, prezintă diferite teme catehetice de morală. Datorită numărului mare de auditori, peste 7.000, locul audienţelor a fost transferat din sala "Paul al VI-lea" în Piaţa "Sfântul Petru". Nici o audienţă nu seamănă cu o alta.

În ciuda vârstei înaintate şi a suferinţelor datorate bolii, îndemnul papei este la fel de puternic şi provocator: "Nu vă fie teamă!".

Daniel Butacu