S-au împlinit, la 1 mai 2015, 25 ani de când PS Petru Gherghel a fost consacrat episcop de către Excelenţa sa cardinalul Angelo Sodano. Acest eveniment a fost marcat prin celebrarea unei Liturghii pontificale, la ora 11.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.
La sfânta Liturghie, care a fost prezidată de PS Petru Gherghel, au fost prezenţi ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, precum şi alţi 8 episcopi şi 196 de preoţi din Dieceza de Iaşi şi din alte dieceze din ţară. Din partea Bisericii Ortodoxe a fost prezent pr. Ion Vicovan. În biserica ornată frumos cu flori pentru zi de sărbătoare au fost prezenţi mulţi călugări, călugăriţe, credincioşi, oficialităţi civile, personalităţi ale lumii academice, seminarişti şi oaspeţi.
Liturghia a început cu o procesiune care a pornit din catedrala veche. Corul Seminarului Mare din Iaşi a fost dirijat de pr. Eduard Soare.
În cuvântul de la începutul sfintei Liturghii PS Petru Gherghel a salutat întreaga comunitate prezentă la această sărbătoare şi a spus că "trebuie să mărturisim un adevăr şi anume, că viaţa noastră şi slujirea noastră, trebuie să fie o laudă continuă adusă lui Dumnezeu. Aşa cum a fost a sfintei Fecioare Maria, a sfântului Iosif, a apostolilor şi desigur a tuturor slujitorilor Bisericii şi a creştinilor amintindu-ne de fericitul Anton Durcovici care prin sacrificiul său ne-a oferit un exemplu de trăire tuturor. Acest lucru suntem invitaţi să-l facem şi noi astăzi adunându-ne în jurul altarului".
În predica rostită la sfânta Liturghie, ÎPS Ioan Robu a evocat momente din acest trecut nu prea îndepărtat indicând-i rolul care nu trebuie să-l anihileze pe cel al prezentului şi al viitorului. Generaţiile de preoţi, bisericile în construcţie, prezenţa multor congregaţii în dieceză arată vivacitatea diecezei. Jertfa sfintei Liturghii, rugăciunea a constituit mereu un foc din care toţi preoţii şi-au hrănit şi maturizat chemarea lor. Episcopul - spunea ÎPS Ioan Robu - "aude şi trebuie să audă această muzică-rugăciune ce se naşte în inimile tuturor şi trebuie să se bucure că prin slujirea şi mandatul primit trebuie să-i aducă laudă lui Dumnezeu alături de cei încredinţaţi spre păstorire". Iar în încheiere i se adresează PS Petru Gherghel spunându-i "25 ani sunt puţini, continuaţi. La mulţi ani"- au fost ideile de fond ale predicii care nu au făcut altceva decât să continue cuvântul lui Dumnezeu prezent în lecturile alese la acest moment aniversar.
Înainte de binecuvântarea finală PS Aurel Percă i-a urat PS Petru Gherghel o păstorire frumoasă mai departe şi a dat citire scrisorii de felicitare expediată cu această ocazie de către papa Francisc, oferindu-i la încheiere şi documentul cu binecuvântarea apostolică din partea Sfântului Părinte.
PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, l-a felicitat şi el pe PS Petru Gherghel pentru aniversarul celor 25 ani de episcopat şi spunea că "se cuvine să-i mulţumim bunului Dumnezeu pentru exemplul de sfinţenie, modelul de trăire autentică a acestei mari demnităţi a preoţiei supreme a episcopatului oferit nouă de către păstorul nostru Petru".
PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, spunea că a venit la această sărbătoare a Diecezei de Iaşi gândindu-se la acele momente frumoase care au avut loc acum 25 ani trecând dincolo de Prut ca un adevărat pionier al Bisericii Catolice.
Sfinţia Sa părintele Ion Vicovan îi spunea episcopului Petru Gherghel că "aniversarea unui păstor este, de fapt, a întregii dieceze, aşa cum durerea unui păstor este a întregii dieceze" şi în încheiere i-a transmis PS Petru Gherghel "să vă mântuiţi alături de cei încredinţaţi".
În încheiere, PS Petru Gherghel le-a mulţumit tuturor pentru că i-au fost alături şi i-a invitat pe ceilalţi episcopi prezenţi să i se alăture pentru a oferi binecuvântarea finală.
Ionuţ-Gabriel Giurgică
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
- 1 mai: Iaşi: PS Petru Gherghel la ceas aniversar: 25 de ani de episcopat. Foto: Adrian Cuba
