Huşi: Lansarea proiectului "A.C.C.E.P.T - Acţiuni concrete în comunitate, educaţie pentru toţi"
Miercuri, 2 iunie 2021, la Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" Huşi, jud. Vaslui, a avut loc conferinţa de lansare a proiectului "A.C.C.E.P.T - Acţiuni concrete în comunitate, educaţie pentru toţi".
În deschiderea evenimentului, părintele Vladimir Beregoi, preşedinte al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Huşi (partenerul 2 din cadrul proiectului), a transmis binecuvântarea sa şi mesajul din partea Preasfinţitului Ignatie, episcopul Huşilor, care ne asigură că va fi alături de echipa de implementare a proiectului în toate iniţiativele şi activităţile desfăşurate în cadrul acestuia. "Slujirea aproapelui este o poruncă pe care noi încercăm să o punem în practică. Ne bucurăm că luăm parte la această frumoasă poveste dedicată semenilor noştri".
Domnul primar Ioan Ciupilan ne-a prezentat câteva aspecte despre municipiul Huşi, subliniind că nevoile comunităţii sunt mari şi că prin acest proiect vom răspunde acestor nevoi şi vom fi alături de cei marginalizaţi pentru a le construi un viitor mai bun.
Părintele Iosif Iacob, directorul Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, ne-a vorbit despre misiunea, valorile, serviciile şi activităţile din cadrul asociaţiei, exprimându-şi bucuria pentru realizarea acestui proiect în vederea continuării oferirii serviciilor sociale în municipiul Huşi. "Răspundem nevoilor locale din comunitatea Huşi din anul 2003 prin funcţionarea Centrului de Îngrijire la Domiciliu, dar şi prin alte proiecte implementate. Este o onoare, o datorie, dar şi responsabilitatea noastră de a fi alături de cei în nevoie. Este important să vedem oameni implicaţi care-şi centrează atenţia pe cei aflaţi în suferinţă. Sperăm ca acest proiect să genereze legături puternice şi roade deosebite, dar să vedem şi inimi deschide spre a oferi sprijin în realizarea celor propuse".
În continuarea evenimentului, doamna Elena Oprişanu, manager GAL Huşi, a prezentat rolul GAL în monitorizarea implementării proiectului şi strategia prin care Grupul de Acţiune Locală încearcă să rezolve problemele comunităţii. Ulterior, am avut parte de un cuvânt din partea doamnei Mariana Elisabeta Cătănescu, inspector şcolar general adjunct la ISJ Vaslui, care sublinia faptul că, prin astfel de proiecte de dezvoltare, oamenii au înţeles importanţa educaţiei, principiile ei şi rolul semnificativ pe care îl are accesibilitatea la educaţie.
Pentru ca participanţii la conferinţă să cunoască îndeaproape toate activităţile proiectului, doamna Felicia Trofin, coordonator activităţi partener Asociaţia Filantropia Ortodoxă Huşi, ne-a prezentat rolul Partenerului 2 în cadrul proiectului, dar şi importanţa implicării în educaţia şi bunăstarea copiilor, iar domnul Ştefan Teclici, directorul Şcolii Gimnaziale "Ion Creangă" Huşi, ne-a vorbit despre rolul Partenerului 3, dar şi despre istoria şcolii, reper cultural şi istoric pentru municipiul Huşi de 160 de ani.
Prezentarea detaliată a proiectului a fost făcută de către doamna Mariana Ursan, managerul proiectului, care a oferit participanţilor informaţii legate de obiectivele proiectului, activităţile derulate şi rezultatele aşteptate în urma implementării. "Mulţumim pentru tot sprijinul acordat în realizarea acestui proiect şi pentru căldura cu care ne-aţi primit în comunitate; a fost un demers plin de provocări, dar a meritat tot efortul nostru pentru că va avea un impact deosebit asupra celor aflaţi în diferite forme de dificultate".
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea şi implementarea de măsuri integrate pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru un număr de 910 persoane din comunitatea marginalizată din mun. Huşi, jud. Vaslui, în conformitate cu obiectivele specifice stabilite de Grupul de Acţiune Locală Huşi - Comunitate Incluzivă.
Obiective specifice:
Creşterea gradului de integrare pe piaţa muncii pentru un număr de 600 persoane şi creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii şi stimularea ocupării pe cont propriu a unui număr de 200 persoane aparţinând comunităţii marginalizate din mun. Huşi prin oferirea de măsuri integrate de ocupare: informare, consiliere, formare profesională şi mediere ocupaţională, în perioada de implementare a strategiei.
Dezvoltarea serviciilor educaţionale, socio-educaţionale şi culturale pentru un număr de 170 de copii din comunitatea marginalizată şi serviciilor comunitare pentru un număr de 140 de adulţi din comunitatea marginalizată, în perioada de implementare a strategiei.
Creşterea gradului de implicare activă a populaţiei în viaţa socială pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunitatea marginalizată din mun. Huşi, pe perioada de implementare a proiectului.
Proiectul "A.C.C.E.P.T - Acţiuni concrete în comunitate, educaţie pentru toţi", cod SMIS: 139987, se va implementa în perioada 16.04.2021-15.12.2023 şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Apel: POCU/717/5/1/Reducerea numărului de comunităţi marginalizate (romă şi non-romă).
Mulţumim tuturor celor care au participat la conferinţa de lansare a proiectului A.C.C.E.P.T, tuturor partenerilor care ne vor fi alături în implementarea acestui proiect ambiţios, colegilor care se vor dedica misiunii nobile dedicate aproapelui şi doamnei Loredana Florentina Bozariu, colega noastră care a moderat evenimentul şi ne-a introdus într-o atmosferă de familie şi unitate la Huşi, oraşul dintre vii.
Petronela Maftei
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 iunie: Huşi: Lansarea proiectului "A.C.C.E.P.T - Acţiuni concrete în comunitate, educaţie pentru toţi"