Caritas: Conferinţa de lansare a proiectului "SIS-Huşi - Servicii integrate socio-medicale pentru Huşi, comunitate incluzivă"
Joi, 10 iunie 2021, la Centrul Comunitar Integrat din municipiul Huşi, judeţul Vaslui, a avut loc conferinţa de lansare a proiectului "SIS-Huşi - Servicii integrate socio-medicale pentru Huşi, comunitate incluzivă".
În deschiderea conferinţei, moderatorul evenimentului, Anca Diana Maftei Păvălucă, director Domeniu Vârstnici şi Persoane cu Dizabilităţi, ne-a introdus într-o atmosferă de familie, în zi de sărbătoare. A relatat câteva aspecte despre proiectele implementate de asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi ce fac parte din strategia de dezvoltare a municipiului Huşi, prezentându-ne toţi actorii implicaţi.
Domnul primar Ioan Ciupilan ne-a prezentat câteva aspecte despre municipiul Huşi, subliniind că va fi în permanenţă alături de cei care vor să facă bine celor aflaţi în nevoie. "Nu este o bucurie mai mare pentru oamenii aflaţi în suferinţă, ca aceea că cineva le trece pragul, pentru a-i ajuta sau chiar pentru o vorbă bună".
Părintele Iosif Iacob, directorul Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, ne-a vorbit despre misiunea, valorile, serviciile şi activităţile din cadrul asociaţiei, exprimându-şi bucuria pentru realizarea acestui proiect în vederea continuării oferirii serviciilor sociale şi medicale în municipiul Huşi. "Ne aflăm din nou la Huşi să punem bazele unui nou proiect; este o bucurie, dar şi o onoare că diferite entităţi se unesc să realizeze acţiuni de binefacere. În cele din urmă nu este vorba doar de a atinge obiectivele unui proiect, ci de a aduce un plus de valoare celor pe care îi slujim. În general, oamenii trebuie să-şi aducă aportul pentru ca o societate să crească şi să rodească binele, iar cei implicaţi în acest frumos proiect vor depune efort, muncă şi răbdare în vederea înfăptuirii acestui lucru. Sfântul Părinte Papa Francisc spunea că «a face caritate este o modalitate prin care un om ajunge la desăvârşire»".
În continuarea evenimentului, Elena Oprişanu, manager GAL Huşi, a prezentat rolul GAL în monitorizarea implementării proiectului şi strategia prin care Grupul de Acţiune Locală alături de partenerii de nădejde, încearcă să rezolve problemele comunităţii, iar domnul Marian Mălăescu, preşedinte al Asociaţiei pentru dezvoltare comunitară "Econova", a prezentat misiunea asociaţiei şi activităţile derulate în cadrul acesteia.
Prezentarea detaliată a proiectului a fost făcută de către Antonina Dogariu, managerul proiectului, care a oferit participanţilor informaţii legate de obiective, activităţile derulate şi rezultatele aşteptate în urma implementării. "Mulţumim partenerilor pentru tot sprijinul acordat în realizarea acestui proiect. Împreună am format un nucleu care duce mai departe speranţa pentru beneficiari şi fiecare membru are un rol deosebit de important".
Obiectivul general al proiectului este creşterea calităţii vieţii pentru un număr de 305 persoane, din comunitatea marginalizată prin oferirea de servicii socio-medicale, sociale şi medicale pe o perioadă de 30 de luni.
Grupul ţintă al proiectului va cuprinde 305 persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, care au domiciliul în zona marginalizată: ZUM 1 Stadionului - Corni, ZUM 3 Răieşti-Dric-Recea-Grădinari (inclusiv zonele cu caracter distinct Dric 2,3 şi fosta bază de agrement Recea), ZUM 4 Schit - Plopeni, din mun. Huşi.
Pe parcursul derulării proiectului 100 de adulţi şi copii vor beneficia de servicii medicale în cadrul Centrului de Recuperare Medicală - CCI, 155 de persoane vârstnice şi persoane cu dizabiltăţi vor beneficia de servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu, 50 de persoane vulnerabile din ZUM vor beneficia de servicii socio-medicale, oferite în cadrul Centrului Social de Urgenţă.
Proiectul "SIS-Huşi - Servicii integrate socio-medicale pentru Huşi, comunitate incluzivă", cod SMIS: 139988, se va implementa în perioada 16 aprilie 2021 - 15 octombrie 2023 şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Apel: POCU/717/5/1/Reducerea numărului de comunităţi marginalizate (romă şi non-romă). Valoarea totală a proiectului este: 2.928.870,21 lei.
Mulţumim tuturor celor care au participat la conferinţa de lansare a proiectului SIS Huşi, tuturor partenerilor care ne vor fi alături în implementarea acestuia, colegilor care se vor dedica misiunii nobile dedicate aproapelui şi celor de la Bună Ziua Vaslui; lucrurile măreţe nu le facem singuri, ci alături de parteneri şi oameni de suflet.
Petronela Maftei
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 iunie: Caritas: Conferinţa de lansare a proiectului "SIS-Huşi - Servicii integrate socio-medicale pentru Huşi, comunitate incluzivă"