Duminică, 21 mai 2017, fraternitatea Surorilor Franciscane Misionare de Assisi din Huşi a fost gazda întâlnirii persoanelor consacrate din zona Iaşi. Motivul întâlnirii a fost evaluarea activităţilor anului în curs şi un moment de fraternitate.

Persoanele consacrate care participă la aceste întâlniri aparţin congregaţiilor care se află în zona Iaşi, dintre care amintim: "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, Surorile "Notre Dame de Sion", Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe, Surorile Providenţei, Congregaţia Misionară "Slujitoarele Duhului Sfânt", Congregatio Jesu, Surorile de Caritate ale Sfintelor Bartolomea Capitanio şi Vicenza Gerosa ("Maria Bambina"), Surorile Săracilor "Don Morinello", Surorile Oblate ale Inimii Neprihănite a Mariei, Surorile de Caritate ale Sfântului Apostol Paul, Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Surorile Franciscane Misionare de Assisi (del Giglio), Ordinul Fraţilor Minori Conventuali (OFMConv.), Fraţii Şcolilor Creştine şi Mica Operă a Divinei Providenţe (Orioninii).

Itinerarul anual parcurs în arcul de timp octombrie-mai cuprinde: trei întâlniri formative şi două celebrări penitenţiale, două întâlniri diecezane, întâlnirea cu păstorul diecezei cu ocazia Zilei Persoanelor Consacrate (2 februarie) şi o întâlnire de evaluare şi destindere.

La întâlnirea de la Huşi, am participat 26 de persoane. După ce am evaluat drumul care ne-a călăuzit paşii până în prezent şi am privit cu speranţă spre viitor prin noi propuneri, am vizitat casa surorilor gazdă şi apoi centrul rezidenţial Casa "O rază de soare", unde Surorile Franciscane Misionare de Assisi oferă asistenţă şi se ocupă de îngrijirea a nouă tineri sero-pozitivi.

Momentele spontane de împărtăşire şi cele câteva jocuri distractive care au urmat ne-au ajutat să ne cunoaştem şi mai mult întărind, astfel, comuniunea dintre noi.

La final cu multă recunoştinţă şi bucurie în suflet pentru momentele frumoase trăite ne-am îndreptat cu toţii spre biserica "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din Huşi-Corni, unde am încheiat întâlnirea noastră lăudându-l pe bunul Dumnezeu prin rugăciunea Vesperelor.

Recunoaştem că suntem puţini, iar secerişul este mare. Însă găsim mare încurajare în cuvintele Papei Francisc: "Desigur vor putea să existe «făini» mai bune, dar Domnul ne-a invitat să plămădim aici şi acum, cu provocările care ni se prezintă. Nu cu atitudine defensivă, nu mişcaţi de fricile noastre, ci cu mâinile pe plug încercând să facem să crească grâul semănat de atâtea ori în mijlocul neghinei".

Sr. Irina Giurgică,
Surorile Franciscane Misionare de Assisi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21 mai: Huşi: Întâlnirea zonală a persoanelor consacrate