Duminică, 27 iunie 2021, comunitatea "Adormirea Maicii Domnului" din Horgeşti s-a îmbrăcat în sărbătoare, deoarece un fiu al satului a împlinit 50 de ani de preoţie, părintele Alexandru Cobzaru, primul preot din comunitatea Horgeşti care ajunge la aniversarul de 50 de ani de preoţie.

Părintele Alexandru Cobzaru a fost întâmpinat la ora 10.50 de întreaga comunitate în faţa bisericii, iar la ora 11.00 părintele a celebrat Sfânta Liturghie de mulţumire pentru cei 50 de ani de preoţie. Au concelebrat preoţi din comunitate Horgeşti, dar şi preoţi invitaţi la sărbătoare.

Părintele predicator, Emil Moraru, prodecan al Facultăţi de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti, a subliniat la cuvântul de învăţătură cât de demnă şi de nobilă este viaţa de preot, dar, ca trandafirii, această viaţă are şi spini. Părintele predicator a parafrazat cuvintele profetului Ieremia: "M-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus", subliniind că şi părintele Alexandru s-a lăsat sedus de Dumnezeu pe care l-a slujit toată viaţa.

La finalul Sfintei Liturghii a fost recitată o poezie compusă de părintele paroh, Emil Lucaci, în care a fost subliniat bucuria comunităţii de a sărbători jubileu părintelui Alexandru, dar şi tot binele şi interesul pe care părintele l-a avut mereu şi încă îl are pentru comunitatea natală.

Comunitatea din Horgeşti speră la cât mai multe vocaţii şi la cât mai multe jubilee aniversare atât pentru preoţi şi persoane consacrate, cât şi pentru familii.

Ioachim Doboş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 iunie: Horgeşti: Jubileu de 50 de ani de preoţie al părintelui Alexandru Cobzaru