Ziua de 30 noiembrie 2013 ne adună cu bucurie şi atragere la o zi liniştită, armonioasă, pentru un timp de reflexie, de meditaţie pentru sufletul nostru; o propunere în a schimba ceva în timpul Adventului.

Dis-de-dimineaţă ne-am îmbarcat în trenul spre Hălăuceşti, iar în câteva minute am ajuns acolo întâmpinaţi de două cercetaşe care ne-au condus la Casa "Sfânta Rita" a Surorilor Franciscane Misionare de Assisi. Acolo ne-am reîntâlnit cu cercetaşii din Adjudeni, Hălăuceşti şi Sagna, toţi darnici de o meditaţie personală, de o zi liniştită, o zi mai specială ca celelalte, în care să ne simţim mai aproape de Dumnezeu.

Strânşi cu toţii laolaltă, am început această zi minunată cu o rugăciune, iar apoi ne-am aşezat pentru a asculta o meditaţie susţinută de părintele Ciprian Bulai, tema numindu-se: "Deciziile în relaţiile de prietenie". Tema a fost bine aleasă, mai ales pentru noi tinerii care avem nevoie sa fim informaţi despre aceste lucruri. Părintele a început intervenţia sa cu câteva întrebări, una dintre ele fiind: Ce planuri avem intr-o relaţie de prietenie? Tot părintele ne-a dat şi răspunsul zicând că "prietenia cultivă si rafinează gesturile", mulţi tineri având un scop în relaţia de prietenie: distracţia, socializarea, depistarea potenţialului, sentimentele celorlalţi etc.

Câteva vorbe mi-au rămas întipărite în minte si acelea că "persoanele care iubesc cel mai puţin au mai multă putere" şi mă întrebam cum poate fi posibil acest lucru, însă am găsit răspunsul.

După ce părintele Ciprian a terminat meditaţia ni s-a dat un timp de a reflecta personal, un timp de gândire, de a găsi răspunsuri la întrebările adresate iar apoi ne-am împărţit pe grupuri şi ne-am expus opiniile şi gândurile cu privire la această meditaţie .

După ce am discutat pe grupuri şi am prezentat şi celorlalţi ce am discutat, cine dorea putea avea parte de colocviu şi spovadă cu pr. Ciprian, pr. Claudiu Mărtişcă OFMConv sau cu sora Magdalena. În acest timp am mers în biserică şi am făcut "Îngerul Domnului", iar apoi am luat masă .

A urmat şi o sfântă Liturghie la altar fiind pr. Ciprian şi pr. Claudiu, predica fiind una frumoasă, cu un exemplu potrivit, iar după Liturghie a urmat o poză de grup .

La sfârşit am făcut un bilanţ şi fiecare lider şi-a prezentat opinia despre această zi. Începând cu centrul Hălăuceşti care au spus că "această zi a fost una rodnică şi plină de învăţătură, iar partea spirituală nu a fost uitată, Dumnezeu a fost prezent mereu, iar noi ne-am apropiat de el prin rugăciuni, precum şi prin sfânta Liturghie". Au urmat cei din centrul Sagna, care au zis că "această zi a fost una cu activităţi bine pregătite şi desfăşurate, cu o bună dispoziţie pe care toţi participanţii au îmbrăţişat-o şi de care au dat dovadă şi au făcut ca această zi să fie una reuşită". Şi cei din Adjudeni s-au exprimat frumos zicând că "s-au îmbogăţit spiritual făcând un pas mai aproape de Dumnezeu. Am înţeles importanţa formării unei adevărate prietenii, iar colocviul ne-a ajutat să ne deschidem sufletele în faţa unor persoane care ne-au ascultat". Nu putem uita o părere din centrul organizator, Pildeşti, în care cercetaşul Lidia Iştoc şi-a prezentat opinia despre aceasta zi: "După săptămâni de stat doar cu nasul în cărţi, o zi de reculegere era chiar necesară. A fost momentul de respiro mult tânjit. A fost o zi frumoasă, constructivă, care ne-a oferit tuturor lucruri asupra cărora să reflectăm, zi în care am convieţuit ca o familie în stil cercetăşesc".

Pe această cale vrem să le mulţumim într-un mod deosebit preoţilor care ne-au fost la dispoziţie în această zi, dar şi Congregaţiei Surorilor Franciscane Misionare de Assisi din Hălăuceşti, care ne-au găzduit cu mare bucurie şi generozitate.

Izabela Mărtişcă şi Ionela Bulai