Duminică, 12 mai 2019, în Ziua Mondială a Vocaţiilor (a LVI-a), persoanele consacrate din Dieceza de Iaşi se vor întâlni la Hălăuceşti pentru a trăi un moment de formare şi de comuniune. Ele se vor alătura Surorilor Franciscane Misionare de Assisi la celebrarea Jubileului celor 100 de ani de slujire în România.
În Scrisoarea apostolică cu ocazia Anului Vieţii Consacrate (2014), papa Francisc afirmă: "A trăi prezentul cu pasiune înseamnă a deveni «experţi de comuniune», martori şi artizani ai acelui «proiect de comuniune» care, conform dorinţei lui Dumnezeu, reprezintă punctul culminant pentru istoria omului. Într-o societate a conflictului, a convieţuirii dificile între culturi diferite, în subjugarea celor slabi, a inegalităţilor, suntem chemaţi să oferim un model concret de comunitate care, prin recunoaşterea demnităţii fiecărei persoane şi a împărtăşirii darului pe care-l poartă fiecare, să permită să se trăiască raporturi fraterne".
Această zi formativă se va desfăşura după următorul program:
9.00 - Sosirea
9.30 - Conferinţa: "Lumini şi umbre ale vieţii consacrate în magisteriul papei Francisc" - Sr. Alina Ionela Rîtan, SCMP, şi pr. Albert Goşman OFMCap
10.30 - Pregătirea pentru sfânta Liturghie
11.00 - Sfânta Liturghie
13:00 - Prânzul
14.00 - Moment artistic al Surorilor Franciscane Misionare de Assisi la ceas de centenar
15.30 - Adoraţie
16.00 - Plecarea
Pr. Albert Goşman, OFMCap
* * *
Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a 56-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii (2019)
