În Parohia "Sfânta Cruce" din Bacău, s-a desfăşurat un moment deosebit duminică, 14 iunie 2009: 18 copii au ales să devină în mod oficial ministranţi în cadrul sfintei Liturghii de la ora 12.00, prezidată de pr. Andrei Coceangă, responsabil al Oficiului pentru Vocaţii în Dieceza de Iaşi.

Acest moment a fost prefaţat de o pregătire mai îndelungată a ministranţilor cu privire la natura slujirii pe care sunt chemaţi să o desfăşoare în Biserică. De asemenea, acest eveniment a reprezentat şi o bună ocazie pentru a inaugura noile veşminte care au fost confecţionate pentru ei.

A fost o sărbătoare pe care cei 18 ministranţi au trăit-o din plin. Totul a început cu o procesiune solemnă din casa parohială. Cei mai mulţi dintre ei s-au implicat activ în celebrare: au proclamat lecturile, au adus daruri la sfântul altar şi, mai ales, au îndeplinit cu multe emoţii slujirea lor de ministranţi.

La predică, pr. Andrei le-a amintit copiilor, în general, şi ministranţilor, în particular, că ei sunt privilegiaţii lui Isus, că Isus vrea să fie prietenul lor şi că le cere şi lor să devină "cei mai buni prieteni ai săi".

După predică, fiecare pe rând a răspuns "prezent" atunci când au fost prezentaţi. În momentul în care pr. Andrei i-a întrebat: "Vreţi cu adevărat să vă angajaţi public şi să fiţi martorii Domnului şi să-l slujiţi cu toate capacităţile voastre?", ministranţii au răspuns într-un glas: "Da! Vreau!" Ca un gest simbolic, după sfinţirea hainelor, ministranţii au urcat în prezbiteriu, în locurile pregătite special pentru dânşii.

Sperăm ca şi acest moment să le deschidă inima cât mai multor copii pentru a răspunde afirmativ chemării Domnului de a-l urma într-un chip deosebit pe calea preoţiei.

Pr. Vasile Petrişor

(Mai multe despre eveniment: www.sfantacrucebacau.ro)