Pr. Ştefan Babiaş, noul decan de Bucovina, a fost investit oficial în noua sa misiune marţi, 29 martie, a treia zi de Paşti, în cadrul unei sfinte Liturghii prezidată de PS Petru Gherghel.
Episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel, a oficiat sfânta Liturghie în biserica din Gura Humorului în cadrul căreia s-a citit decretul de numire a noului decan. Păstorul diecezei a amintit despre misiunea decanului şi a subliniat faptul că Gura Humorului devine, o dată cu numirea noului decan, centru decanal. La omilie episcopul a vorbit despre bucuria întâlnirii cu Cel Înviat şi chemarea de a fi martori, aşa cum s-a citit şi în Evanghelia zilei despre Maria Magdalena care l-a mormânt l-a întâlnit pe Cristos cel Viu.
Amintim că în ziua de 16 martie, cu ocazia Consiliului Prezbiteral, au fost înmânate numirile sau confirmările în oficiu pentru cei zece decani. Preasfinţitul Petru Gherghel a numit decanii pentru o perioadă de cinci ani în baza normelor (can. 553-555), ţinând cont de statutul decanului elaborat şi publicat la 1 februarie 2005, în urma consultării preoţilor din decanate (în perioada 3-11 februarie) şi a consiliului episcopal (cf. can. 476).
Dintre cei zece decani trei sunt noi. Pr. Isidor Dâscă a fost investit oficial în funcţia de decan de Bacău, joi, 24 martie, cu ocazia Liturghiei crismei din Joia Mare. Urmează ca şi pr. Toma Encuţă să fie investit oficial ca decan de Roman.
Cu ocazia aceluiaşi Consiliu Prezbiteral, în ziua de 16 martie, PS Petru Gherghel a înmânat câteva decrete în care exprimă mulţumirea pentru activitatea desfăşurată şi confirmarea în titlu de decan de onoare pentru pr. Ştefan Erdeş (paroh de Bacău "Sf. Nicolae"), pr. Dumitru Patraşcu (paroh de Suceava) şi pr. Dumitru Farcaş (paroh de Roman "Sf. Tereza"), cei care au fost decani până anul acesta la Bacău, Suceava şi Roman.
Pr. Cornel Cadar
