Gura Humorului

Gura Humorului - "Preasfânta Treime" (1785). Biserică zidită în perioada 1806-1811, sfinţită la 17 iunie 1826, mărită şi renovată în anii 1895 şi 1900, sfinţită în anul 1898, altarul sfinţit la 7 iunie 2009; capelă în cimitir din 1901.; fm: 192 (89 î. + 103 j.), cr: 390

Prezentare

(Lumina creştinului, octombrie 1994, p. 12-13)

Oraşul Gura Humorului este aşezat în zona de contact dintre dealul piemontan Ciungi şi zona muntoasă Obcina Mare, în N-E ţării, într-o pitorească depresiune înconjurată de Obcina Humorului şi Obcina Voroneţ, depresiune în care râul Moldova primeşte ca afluent pârâul Humor. În cadrul judeţului Suceava, oraşul Gura Humorului ocupă o poziţie centrală prin care se face legătura atât de căile rutiere, cât şi de cele feroviare, dintre estul şi centrul ţării, precum şi dintre Moldova şi Transilvania. El face parte din străbunul ţinut al Bucovinei, care pare departe celor care vin să-l viziteze, dar frumos pentru toţi.

Zona Humorului a fost locuită din cele mai vechi timpuri. În documentele scrise, meleagurile humorene apar de la începutul secolului al XV-lea (1415). Prima menţiune documentară a locurilor pe care, peste secole, se va dezvolta oraşul Gura Humorului, datează din noiembrie 1490, un document al lui Ştefan cel Mare, prin care înzestra mănăstirea Voroneţ cu "seliştea" numită Poiana, la locul unde pârâul Humor se varsă în Moldova. În tot decursul Evului Mediu acest sat, Poiana, pe care avea să se dezvolte Gura Humorului, a fost de mici dimensiuni.

Începând cu anul 1775, nordul Moldovei este inclus în Imperiul Habsburgic, sub stăpânirea căruia va rămâne 143 de ani; acest ţinut va căpăta numele de la Bucovina, de la "Buchland", ţara Fagului. De la această dată se va dezvolta şi viitoarea localitate Gura Humorului, care, cât timp Bucovina a stat sub austrieci, s-a numit: Gurahumora.

În 1872, garnizoana armatei austriece de la Vama (20 km) a fost transferată la Gurahumora, iar în 1784 a fost transferată şi capelania generalului comandant cu preotul carmelitan Paul Harrasch, deschizându-se astfel capelania locală Gurahumora pentru militarii şi civilii catolici din regiune. A fost construită şi o capelă mică din lemn şi o clopotniţă mică. În 1785, această capelanie locală a fost transformată în parohie, fiind una din cele nouă parohii înglobate la Arhiepiscopia Lemberg, prin dezmembrare de la Episcopia Bacău, la 11 aprilie 1796.

În 1806 au început lucrările de construire a unei biserici, lucrări încheiate în 1811, cu fonduri de la Guvernământul Galiţiei, fiind prima biserică de zid din regiune. Din 1822 şi până în 1843 pe aceste meleaguri au lucrat preoţii iezuiţi expulzaţi din Rusia ţaristă.

Casa parohială actuală a fost construită în anul 1837.

Un eveniment major din Parohia Gurahumora a fost incendiul devastator de la 11 mai 1899, duminica Rusaliilor din acel an, când a ars târgul cu biserica şi casa parohială; o femeie catolică nu s-a dus la biserică în ziua de Rusalii, ci a rămas acasă, a aprins foc deschis în curte spre a încălzi apă şi a spăla rufe; fiind vânt puternic, au luat foc casele din jur, de la care a luat foc târgul cu biserica şi casa parohială. Din biserică a ars totul, afară de Crucea Comemorativă a misiunilor de pocăinţă care era la intrarea în biserică, fapt comentat de toţi ca o minune; la această cruce veneau oameni din toate părţile şi o venerau. Arderea târgului a fost comentată de toată lumea ca o pedeapsă pentru călcarea zilei de sărbătoare prin neparticiparea la Sfânta Liturghie şi nerespectarea repausului duminical. În acelaşi an au început lucrările de refacere a târgului, a bisericii şi a casei parohiale; la refacere, biserica a căpătat forma actuală.

Clădirea bisericii are formă de cruce: lungimea 33 m, lăţimea navei 10 m, lăţimea la cruciere 18 m, înălţimea până la plafon pe interior 8 m, înălţimea exterioară până la cruce, inclusiv, are 30 m. Stilul este preponderent roman. Patronul bisericii este Sfânta Treime. La 24 noiembrie 1985 s-a celebrat aniversarea a 200 de ani de la înfiinţarea parohiei.

În anul înfiinţării, 1785, parohia avea 261 de militari şi 71 de civili; în 1824 parohia avea 699 de credincioşi în 13 localităţi; în 1927 a atins cea mai mare dezvoltare: parohia avea 4.766 de credincioşi; în 1935 parohia avea şapte filiale şi un total de 4.600 de credincioşi.

Repatrierea etnicilor germani a zguduit din temelii echilibrul parohiei Gura Humorului şi a comunităţilor afiliate: Boureni, Bucşoaia, Frasin, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Păltinoasa, Capu Codrului, Capu Câmpului.

La 31 decembrie 1982, erau în Gura Humorului 64 de familii catolice cu un total de 158 de credincioşi; la 31 decembrie 1993 datorită stabilirii multor catolici de origine poloneză din comunităţile din jur: Poiana Micului, Pleşa, Soloneţu Nou şi Păltinoasa, precum şi a unor catolici români din centrul Moldovei, numărul familiilor catolice s-a ridicat la 238 de familii şi 462 de suflete.

Actualmente Parohia Gura Humorului are în grijă pastorală pe credincioşii catolici de la Ostra până la Mălini, pe o distanţă de 50 km: Ostra, Parohia Stulpicani, Vadu Negrilesei, Gemenea, Slătioara, Doroteea, Frasin, Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Păltinoasa, Drăgoieşti, Capu Codrului, Capu Câmpului, Mălini şi Valea Moldovei, sunt localităţile care au puţini sau foarte puţini catolici. Întreaga parohie are un total general de 402 familii cu 833 suflete: 75 de familii şi 159 suflete în Frasin, 60 de familii şi 172 suflete în Păltinoasa, iar restul de 56 familii şi 160 suflete în 11 localităţi. În afară de Gura Humorului mai au biserici catolice localităţile: Frasin, Păltinoasa, Stulpicani şi Valea Moldovei; biserica din Vadu Negrilesei este oferită credincioşilor ortodocşi care nu au biserică proprie; în Ostria, în schimb, catolicii sunt primiţi să celebreze în biserica ortodoxă după programul celebrărilor credincioşilor ortodocşi, deoarece aici nu este biserică catolică; credincioşii catolici din Ostra sunt români catolici veniţi la lucru la mină din localităţile catolice din centrul Moldovei: Nisiporeşti, Hălăuceşti, Izvoarele, Răchiteni, Săbăoani, Teţcani, Baraţi, Galbeni (Bacău), Butea, Răducăneni, Gherăeşti (Neamţ), Adjudeni, Brusturoasa (Bacău), dar şi din unele localităţi din Bucovina ori din alte zone ale ţării.

Credincioşii catolici de pe raza parohiei Gura Humorului sunt cu preponderenţă germani catolici şi poloni catolici, dar şi români catolici, ucrainieni greco-catolici.

Deocamdată această parohie este deservită de un singur preot, dar este nevoie de cel puţin doi preoţi; în anul 1993 s-au consemnat 10 botezuri, şase căsătorii şi 15 înmormântări.

Ceea ce cred că ar ajuta mai mult pe credincioşii catolici ai acestor meleaguri, izolaţi de masa mare de catolici din Dieceza noastră, ar fi promovarea legăturilor între ei şi celelalte parohii - aceasta ar aduce curaj acestor creştini, întărirea credinţei şi trăirea ei.

Pr. Dumitru Farcaş

* * *

Bicentenarul bisericii

(Lumina creştinului, august 2011, p. 11) Crucea care aminteşte de importanţa duminicii

La aproape 34 km depărtare de Suceava, pe stânga râului Moldova la confluenţa acestuia cu pârâul Humor se află localitatea Gura Humorului. În perioada 16-19 iunie, parohia romano-catolică din localitate a sărbătorit 200 de ani de existenţă a bisericii. Este cea mai veche biserică catolică din Bucovina.

La intrarea în actuala biserică, în partea stângă, este înfiptă în pământ o cruce, care aminteşte creştinilor de importanţa duminicii, dar şi ceva din istoria bisericii. Era ziua de Rusalii 1899, sărbătoare care în acel an a căzut la 11 mai. Oamenii se îndreptau spre biserică pentru a participa la sfânta Liturghie. O femeie din localitate s-a gândit că în acea zi are ceva mai bun de făcut. A aprins un foc în curtea casei ei, pentru a încălzi apa ca să spele rufele. Pe neaşteptate, s-a stârnit un vânt şi, de la focul nesupravegheat, au luat foc coşmeliile, casele din jur până ce focul a ajuns la biserică şi la casa parohială. A ars o bună parte din localitate. Din biserică a ars tot tavanul, altarul, băncile... Doar o cruce comemorativă de la predicile speciale care se făceau cu ocazia misiunilor a rămas neatinsă de foc. Faptul a fost comentat ca fiind o minune. Oamenii din toate împrejurimile localităţii veneau să vadă minunea şi să venereze crucea. Incendiul devastator a fost comentat, ca fiind o pedeapsă, din partea lui Dumnezeu, pentru încălcarea zilei de sărbătoare, prin neparticiparea la sfânta Liturghie şi pentru nerespectarea repausului duminical.

Un al doilea lucru care vorbeşte despre istoria acestor locuri se află la intrarea în biserică, pe partea dreaptă. Este vorba de o cruce din anul 1940 cu un corpus confecţionat din tablă groasă, care este găurit de gloanţele din timpul celui de-al II-lea Război Mondial.

Biserica de astăzi a început să fie construită în anul 1806, din zid, de către preotul observant Marian Meszanos. A fost terminată în anul 1811. Pe frontispiciul bisericii se poate citi: "Francisci I Imper. Austr. Sumptibus MDCCCXI" ("În 1811, pe cheltuiala lui Francisc I, împărat al Austriei").

Clădirea bisericii a fost reparată şi mărită în anul 1895, în timpul păstoririi parohului Clemens Swoboda. Cu acest prilej, pe pereţii laterali ai navei au fost amplasate două plăci de marmură neagră cu inscripţii în limba latină, care amintesc persoanele care au contribuit la lucrări. După incendiul de la 11 mai 1899, biserica a fost reparată şi a căpătat forma actuală.

Biserica are formă de cruce. Lungimea ei este de 33 de m, lăţimea navei este de 10 m, lăţimea la cruciere este de 18 m, înălţimea interioară este de 8 m, iar înălţimea exterioară până la cruce inclusiv este de 30 m. Stilul este preponderent roman. În turnul bisericii, din anul 1901, se află în stare de funcţionare un ceas cu trei cadrane.

Între 16 şi 19 iunie a.c. s-au sărbătorit cu mult fast 200 de ani de existenţă a bisericii. Liturghia prezidată de păstorul diecezei în ziua hramului (Preasfânta Treime), vizita icoanei sfintei Fecioare Maria de la Cacica, misiunile populare, expoziţia de fotografie veche, broşura despre istoria comunităţii şi spectacolul artistic au făcut parte din iniţiativele promovate de pr. paroh Valentin Cochior. La Liturghia hramului, duminică, 19 iunie, au participat preoţi care au slujit în Gura Humorului, preoţi vecini, autorităţi civile din localitate şi credincioşii din Gura Humorului şi din împrejurimi. Înainte de Liturghie, episcopul a dezvelit şi a sfinţit o placă de marmură neagră aşezată pe peretele din partea dreaptă a intrării în biserică.

Pr. Cornel Cadar

Filiale

• Stulpicani — 25 km (1903)
• Frasin — 7 km (1785)
• Valea Moldovei — 21 km (1903)
• Voroneţ — 5 km (1785)
• Mănăstirea Humorului — 7 km (1785)
• Ostra — 35 km (1903)
• Capu Câmpului — 14 km (1785)
• Capu Codrului — 8 km (1785)