AC din Parohia Gioseni a primit adeziunea a 18 tineri şi 16 adulţi duminică, 9 decembrie 2007, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00, care a fost celebrată de pr. Mihai Simon, parohul comunităţii din Gioseni.
Plini de entuziasm şi bucurie, cei 18 tineri şi cei 16 adulţi au depus adeziunea în Acţiunea Catolică, luând decizia de a ieşi din anonimat şi de a se angaja cu toată responsabilitatea în slujirea Bisericii în colaborare cu păstorii ei şi în strânsă legătură cu ceilalţi. Într-o atmosferă de sărbătoare, candidaţii au fost conduşi în procesiune în faţa altarului.
La începutul sfintei Liturghii, părintele paroh a subliniat importanţa evenimentului pe care îl trăieşte Biserica locală la nivel diecezan şi parohial.
Candidaţii au animat cântarea, au proclamat lecturile şi intenţiile de la rugăciunea credincioşilor şi au oferit darurile la momentul ofertoriului. Printre cei care au prezentat darurile la altar au fost şi membrii unei familie care au reînnoit adeziunea şi au oferit o Sfânta Scriptură şi o icoană cu Sfânta Familie.
După omilia duminicii, a fost citită lista cu numele candidaţilor. Toţi candidaţii, adunaţi fiind în faţa altarului şi invocând mijlocirea Sfintei Fecioare Maria şi a sfântului Iosif, patronul Acţiunii Catolice, au promis să mărturisească cu mult curaj credinţa, să răspândească învăţătura lui Cristos şi a Bisericii în familii, la şcoală, în ambientul în care muncesc, în societate ca mesajul evanghelic al iubirii şi al speranţei să ajungă la toţi.
La sfârşitul sfintei Liturghii, părintele paroh a scos în evidenţă activitatea acestei asociaţii creştine în cadrul Bisericii şi modul ei de organizare. Apoi i-a felicitat împreună cu părintele vicar Emanuel Lucaci, pe cei care au avut curajul şi bunăvoinţa de a adera la Acţiunea Catolică şi le-a dorit succes în misiune, în noul an asociativ 2007-2008.
Pr. Simon Mihai
