Un grup de 207 copii şi tineri din Gioseni au primit sacramentul sfântului Mir. Sfânta Liturghie a avut loc duminică, 24 iulie, la ora 11.00 şi a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi. Au concelebrat alături de Preasfinţia sa 10 preoţi.

După ce, cu ajutorul surorilor borromite din localitate, au aprofundat cunoştinţele despre principalele adevăruri de credinţă cuprinse în doctrina Bisericii, cei 207 candidaţi au ajuns la momentul mult aşteptat.

La ora 10.45 a avut loc primirea PS Aurel Percă, fiind întâmpinat de pr. Vasile Rediu, paroh de Gioseni, de pr. Sergiu Antal, vicar de Gioseni, de primarul şi viceprimarul proaspetei înfiinţate comune Gioseni, de ceilalţi preoţi participanţi la sărbătoarea comunităţii şi de copiii şi tinerii candidaţi care aveau fiecare în mână o gladiolă roşie. Preasfinţitul a venit însoţit de pr. Marius Mîrţ, fost vicar al Parohiei Gioseni.

La ora 11.00, episcopul, preoţii, seminariştii şi ministranţii au pornit în procesiune de la biserică spre locul unde s-a celebrat sfânta Liturghie (pe deal, locul bisericii vechi, lângă cimitir). A urmat cuvântul de bun venit adresat de paroh episcopului, preoţilor prezenţi la sfânta Liturghie, copiilor şi tinerilor candidaţi şi tuturor credincioşilor prezenţi.

În cadrul cuvântului de învăţătură, PS Aurel Percă a subliniat importanţa prezenţei Duhului Sfânt în viaţa creştinilor. După un dialog antrenant cu copiii şi tinerii, episcopul a remarcat buna lor pregătire. Preasfinţia sa i-a îndemnat să trăiască în viaţa lor sacramentul pe care aveau să-l primească, lăsându-se călăuziţi de prezenţa Duhului Sfânt.

A urmat conferirea sfântului Mir. Numărul candidaţilor fiind mare, episcopul l-a asociat pe pr. Cornel Cadar să confere alături de Preasfinţia sa acest sacrament.

În finalul celebrării, două tinere care au primit sacramentul Mirului au exprimat în poezie câteva gânduri cu privire la acest moment important pentru viaţa lor; copiii şi tinerii au cântat şi i-au urat episcopului La mulţi ani. Preasfinţitul a mulţumit pentru gândurile frumoase, transmiţând salutul cordial al PS Petru Gherghel. Preasfinţia sa a amintit de situaţia tragică pe care o trăiesc oamenii afectaţi de calamităţile naturale din judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi, făcând apel la solidaritatea tuturor credincioşilor ca prin rugăciunile şi oferta lor să fie alături de cei aflaţi suferinţă.

Gioseni, având hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, este parohie din 1948. Conform ultimelor statistici în Gioseni sunt 750 de familii, cu 2.600 de credincioşi. Paroh din anul 1974 este pr. Vasile Rediu.



* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 iulie: Administrarea Mirului în Parohia Gioseni.