Bucurie, emoţii şi sentimente de aleasă preţuire, astfel se pot sintetiza momentele de sărbătoare care au dorit să marcheze Ziua Internaţională a Vârstnicului, marţi, 2 octombrie 2012, la Căminul pentru persoane vârstnice din Gherăeşti, din cadrul Asociaţiei Caritas Roman.
Evenimentul a cuprins mai multe momente care au dorit să reliefeze imaginea vârstnicului şi locul prioritar pe care îl ocupă el în activitatea noastră şi în atenţia Bisericii. Este necesară o sensibilitate a inimii, acea sensibilitate capabilă de a se opri alături de suferinţa unui om, a celui vârstnic nu dintr-o simplă curiozitate, ci cu toată disponibilitatea de a-i fi alături, de a-i dărui timp, curaj şi atenţie, de a-i oferi un serviciu de caritate umană şi creştină.
În cadrul sfintei Liturghii celebrată de pr. Anton Dancă, la care am participat cu înaltă trăire spirituală, am prezentat sfintei Fecioare Maria, Regina Preasfântului Rozariu, pe care Biserica o cinsteşte în mod deosebit în această lună, toate intenţiile inimilor noastre, înţelegând că, dacă suferinţa este un mister greu de pătruns, ajutorul acordat, solidaritatea creştină oferită din iubire pentru alţii poate aduce roade benefice de mântuire. Întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune a transformat omul din interiorul nostru şi l-a situat printre cei care doresc să stea în faţa lui, răspunzând misiunii de a da mărturie despre iubire în suferinţă.
Într-o lume a indiferenţei, al individualismului şi a fragmentării sociale, care astăzi se pare, influenţează toate nivelele convieţuirii civile este necesară formarea unei noi mentalităţi care să cultive apropierea dintre generaţii, să educe la respect, la demnitate şi la adevăr, valorizând persoana în toate perspectivele vieţii sale - copil, tânăr, adult, bătrân - garantând astfel o continuitate armonioasă şi o transmitere a patrimoniului de valori morale, creştine şi umane spre viitor.
Să confirme acest lucru au fost elevii claselor a IV-a, A şi B, de la Şcoala generală din Gherăeşti, conduşi de doamnele învăţătoare Ermina Dănculesei şi Mariana Nicolau care au pregătit programul artistic cu tema "Cine nu are un bătrân să-l cumpere!". Copiii au umplut de bucurie atmosfera de sărbătoare cu cântecele, poeziile şi dansul lor, dar mai ales au mângâiat, au adus o rază de speranţă prin gingăşia gesturilor, zâmbetelor şi florilor oferite cu drag, fiecăruia dintre vârstnici.
A fost o zi semnificativă, în care am oprit pentru o clipă timpul în scurgerea lui, retrăind toţi, preoţi, persoane consacrate, colaboratori, voluntari împreună cu ei bucuria copilăriei, iar ei privind cu încredere la noi au dobândit curajul de a porni siguri pe drumul vieţii; o simbioză perfectă a două trăiri care se întrepătrund minunat: vârstnicul imaginea trecutului, comoară inestimabilă de valori, şi copilul imaginea viitorului, dorinţa speranţei în mai bine.
O societate multigeneraţională va avea viitor dacă va fi bine construită şi consolidată pe respectul faţă de viaţă şi oameni. Existenţa vârstnicilor în viaţa noastră, în lumea de astăzi este un dar preţios, o resursă umană şi spirituală, un semn al timpului modern care valorizat în semnificaţia lui, ne poate îmbogăţi existenţa învăţându-ne a o trăi frumos şi a-i înţelege sensul.
Asociaţia Caritas Roman
şi Micile Slujitoare ale lui Cristos Rege
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 octombrie: Gherăeşti: Ziua Internaţională a Vârstnicului
