La Gherăeşti, după Liturghia copiilor, din ziua de duminică, 2 octombrie, a fost sfinţită o statuie a sfintei Fecioare de la Fatima, patroana grupului de copii "Armata Albă" a Maicii Domnului. Ea a fost donată de un binefăcător din Germania şi va fi purtată în familiile copiilor din Gherăeşti, care se vor aduna împreună cu ceilalţi membri pentru rugăciune în jurul ei.

La începutul lunii, în comunitatea noastră, sfânta Fecioară Maria a venit în vizită la copii tocmai din Germania. Nu e vorba că până acum nu ar fi fost printre ei, însă acum a venit prin chipul unei minunate statui pe care copiii "Armatei Albe" din Gherăeşti au primit-o în dar de la un binefăcător din Germania.

Statuia a fost sfinţită în prima duminică a lunii, în ziua de 2 octombrie, imediat după Liturghia copiilor. Din aceeaşi zi copiii au luat statuia în casele lor, urmând ca, pe parcursul a câte o săptămână, statuia să poposească în casa fiecărui copil care face parte din "Armata Albă" a Maicii Domnului. Ei îi vor pregăti un loc special în casele lor, pe care îl vor împodobi cu flori, iar timp de o săptămână statuia sfintei Fecioare va constitui principalul oaspete al familiei. În faţa statuii Mariei se va recita zilnic sfântul Rozariu.

"Era un proiect mai vechi al conducătorilor grupului de a avea la dispoziţie o statuie a sfintei Fecioare de la Fatima, care să circule prin familiile acestor copii. În felul acesta, toţi membrii familiei s-ar putea uni mai des în rugăciune", a declarat Petru Tamaş, cel care s-a ocupat de iniţierea acestui proiect şi de aducerea statuii din Germania.

Copiii se vor ruga mai ales pentru familiile lor, pentru pace în lume, pentru întoarcerea păcătoşilor, pentru comunitatea lor parohială şi pentru copiii care sunt ucişi înainte de a se naşte.

La Gherăeşti, grupul de copii "Armata Albă" a Maicii Domnului a fost înfiinţat în urmă cu 13 ani. În prezent, grupul este compus din aproximativ 70 de copii care se adună în fiecare duminică la biserică, unde desfăşoară diferite activităţi catehetice, educative şi culturale.

Pr. Iosif Tiba

* * *

"Armata Albă" este numele unei mişcări apărute în Italia cu un sfert de veac în urmă şi care este răspândită în multe ţări ale lumii. Ea se angajează să se roage pentru împlinirea promisiunii făcută la Fatima, de către Fecioara Maria, celor trei păstoraşi: Lucia (în vârstă de 10 ani), Francisc (în vârstă de 9 ani) şi Iacinta (în vârstă de 7 ani).

Maica Domnului s-a arătat acestor trei copii în anul 1917 şi i-a invitat să participe la opera de convertire a omenirii, pentru instaurarea păcii în lume. Regina cerului i-a întrebat: "Vreţi să vă oferiţi lui Dumnezeu, gata să acceptaţi orice sacrificiu spre ispăşirea păcatelor cu care el este ofensat şi spre a obţine convertirea păcătoşilor?" Datorită răspunsului pozitiv al copiilor: "Da, vrem", sfânta Fecioară a luat Portugalia sub protecţia ei specială, a ferit-o de distrugerile Celui de-al II-lea Război Mondial şi a asigurat poporul portughez că nu-şi va pierde niciodată credinţa.

Dacă împreună cu aceşti trei copii, Maria a transformat Portugalia în "ţara sa", oare nu va putea ea să transforme lumea întreagă dacă va găsi mii, milioane de copii care să-i spună "Da, vrem", asemenea celor trei păstoraşi?

De aceea, în anul 1972, s-a început în Italia un apostolat, care, sub numele "Armata Albă" a Maicii Domnului, îşi propune următoarele scopuri:

  1. Să-i pregătească pe copii pentru consacrarea Sfintei Fecioare.

  2. Să-i înveţe pe copii să spună Rozariul şi apoi să se organizeze în grupuri care se angajează să-l recite (grupuri de rugăciune).

  3. Să pregătească pe copiii la prima Împărtăşanie în spirit de rugăciune şi reculegere, încercând să pună stavilă obiceiului foarte răspândit, care face din această primă întâlnire mistică a inimii cu Isus o sărbătoare pur exterioară.

Puterea harului, care provine de la copiii consacraţi Mariei şi lui Dumnezeu Tatăl şi se angajează să recite Rozariul, este mare. Unele parohii s-au transformat tocmai datorită impulsului dat de copiii care au introdus Rozariul în familie şi care i-au convins pe părinţi şi fraţi să participe la Liturghia duminicală şi la sfintele sacramente.

Numele acestei mişcări ar putea să pară curios pentru copiii care doresc foarte mult pacea: numele de armată ne duce cu gândul la război, dar pacea se câştigă numai biruind în cea mai mare luptă pe care omul trebuie să o ducă, aceea dintre bine şi rău. Dar cum am putea lupta fără arme? Arma este Rozariul, aşa cum o numea Padre Pio. Cu această armă vom putea câştiga toate bătăliile împotriva răului.

Cine este conducătorul acestei "Armate Albe"?

Maria, mama lui Isus şi mama noastră, care a avut de la Dumnezeu tocmai misiunea de a învinge răul. Aşa cum o armată este împărţită în batalioane şi plutoane, la fel "Armata Albă" a Maicii Domnului este împărţită în mai multe grupuri de rugăciune - organizate pe categorii de vârstă sau pe regiuni. Fiecare grup are un responsabil care coordonează acţiunile grupului. Este bine ca cel puţin o dată pe săptămână să se întâlnească toţi membrii grupului (întreaga armată) pentru o cateheză specială. Copiii vor auzi la aceste cateheze mai multe lucruri despre apariţiile şi mesajele ei, despre rugăciunea sfântului Rozariu şi împărtăşesc experienţe despre activităţile grupurilor.

Ce acţiuni pot îndeplini copiii din "Armata Albă" într-o parohie?

  • organizează şi conduc Rozariul în biserică, la grote sau la crucile din sat (mai ales în lunile mai şi octombrie);

  • pregătesc şi animă Liturghia copiilor de duminică;

  • membrii grupurilor de rugăciune pot vizita bătrânii şi bolnavii din regiunea unde locuiesc, citind foile duminicale sau recitând sfântul Rozariu cu ei;

  • prin exemplul şi cuvântul lor, îi ajută pe ceilalţi copii să-l cunoască mai bine pe Isus şi pe Maria.