Gherăeşti: Întâlnire vocaţională pentru tinere, cu "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot"
Surorile Institutului Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" au organizat o întâlnire vocaţională pentru aproximativ 40 de adolescente din 10 parohii din Dieceza de Iaşi, la Gherăeşti. Casa "Sfânta Familie" a fost plină de bucurie, entuziasm şi tinereţe, joi, 29 august 2024. Tema zilei a fost "«Biserica, familia lui Dumnezeu» - Apartenenţă, fraternitate şi credinţă".
Şi anul acesta am urmat îndemnul PS Iosif Păuleţ pentru anul pastoral în curs, în care ne-a încurajat să ne implicăm activ în viaţa Bisericii: "Fiecare creştin al Bisericii noastre locale primeşte chemarea de a redescoperi frumuseţea de a aparţine Bisericii. De fapt, îi aparţinem cu toţii Tatălui nostru ceresc care ne-a dăruit harul de a fi fii în Fiul său şi de a aparţine astfel Bisericii, familia sa. În acest sens, aparţinem şi unii altora, pentru că suntem fraţi şi surori în Cristos, prin iubirea Duhului Sfânt." (PS Iosif Păuleţ: Scrisoare de prezentare a Anului pastoral 2023-2024 "Biserica, familia lui Dumnezeu").
Aşadar, împreună cu un grup frumos de adolescente dornice de cunoaştere, înţelegere şi aprofundare a vocaţiei la viaţa creştină şi viaţa consacrată, am petrecut o zi de comuniune în care am încercat să redescoperim valoarea despre ce înseamnă să aparţinem Bisericii în timpurile actuale, să ne simţim fraţi şi surori în Cristos şi copii ai aceluiaşi Tată şi mai ales să ne întărim credinţa că doar împreună, în Biserică, ne putem simţi în această viaţă într-adevăr "acasă".
Sfânta Liturghie, momentul de adoraţie euharistică, activităţile, atelierele, bansurile şi jocurile au ajutat înţelegerea temei propuse şi astfel am putut să gustăm ce înseamnă să aparţii Bisericii locale şi universale. Am reuşit să ne cunoaştem, să trăim comuniunea, fraternitatea şi să ne simţim o familie, să fim recunoscătoare şi să ne bucurăm de darul credinţei pe care l-am primit de la părinţi, bunici şi alte persoane reprezentative din viaţa noastră. Am redescoperit, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, că doar împreună şi în Biserică viaţa are sens, este frumoasă şi împlinită.
Mulţumim sorei Regina Horvat, superioara generală, pentru că a fost alături de noi cu grija şi atenţia ei pe parcursul întregii zile, părintelui Paul Budău, paroh de Gherăeşti, pentru disponibilitatea de a fi cu noi la Sfânta Liturghie, corului fetelor talentate din Gherăeşti care, cu muzica şi instrumentele lor, ne-au încântat şi ne-au bucurat, preoţilor şi surorilor care au făcut efortul de a aduce adolescentele la întâlnire şi nu în ultimul rând surorilor care au contribuit la buna desfăşurare a acestei întâlniri vocaţionale.
SCMP
*
Vă împărtăşim câteva mărturii ale tinerelor:
"Mi-a plăcut foarte mult această experienţă pentru că am învăţat că Biserica e mai mult decât un loc de rugăciune. Biserica este comunitate, este locul în care suntem împreună şi ne simţim acasă. Dumnezeu e Tatăl, e protectorul nostru, iar noi suntem copiii lui. Mi-a plăcut şi modul în care am comunicat între noi, deşi nu ne cunoşteam, ne-am simţit apropiate şi am devenit prietene. Activităţile au fost interactive şi pe placul tuturor, am învăţat în timp ce ne-am distrat în acelaşi timp. Surorile au fost deschise şi prietenoase şi mă bucur că am ales să particip şi anul acesta!" (Eliza B.)
"Mi-a plăcut să particip din nou la o astfel de întâlnire unde am redescoperit cine este Dumnezeu în viaţa noastră, ce înseamnă Biserica pentru noi, cum trăim fraternitatea, cum suntem o familie şi cum toate acestea ne dau sensul profund al vieţii, lucruri care sunt pentru noi de o importanţă imensă. Atmosfera creată a fost una caldă şi primitoare. Aş dori să mulţumesc surorilor pentru ghidare şi explicarea temei într-un mod pe înţelesul tuturor. Cred că aceste întâlniri sunt de un real folos şi contribuie la dezvoltarea noastră spirituală pentru întreaga noastră viaţă. Participarea la această întâlnire a fost o experienţă foarte valoroasă nu doar prin prisma informaţiilor dobândite, ci şi prin prieteniile pe care le-am legat în această frumoasă zi. Aş repeta această experienţă de nenumărate ori pentru că m-a ajutat foarte mult." (Diana)
"Această zi a fost o provocare pentru mine şi m-a făcut să îmi pun nişte întrebări cu privire la credinţa pe care eu o trăiesc. M-a făcut să îl simt pe Dumnezeu cu adevărat mai aproape. Plus că au fost şi activităţile care au făcut totul mai amuzant şi uşor de înţeles." (Amalia)
"În primul rând, doresc să vă mulţumesc pentru tot efortul pe care l-aţi depus pentru ca această zi să aibă loc. Sper să pot participa şi în anii următori. Deşi timpul a fost scurt şi a trecut foarte repede, fiecare cuvânt m-a ajutat să înţeleg mai bine ce înseamnă fraternitatea, iubirea şi înţelegerea, iar entuziasmul cu care ne-au vorbit surorile mi-a adus o pace interioară care m-a făcut să-mi doresc a merge în fiecare zi la biserică. Aş mai avea multe de spus, dar voi păstra entuziasmul şi pentru anul viitor. Vă mulţumesc din inimă!" (Natalia)
"Această zi a fost una cu adevărat specială şi frumoasă pentru mine. Am participat pentru prima dată la acest fel de eveniment şi m-am simţit foarte bine. Am aflat lucruri pe care nu le ştiam despre istoria institutului, dar şi despre Biserică. Activităţile au fost distractive şi bine structurate de sora Ana, iar sora Monica ne-a bucurat şi uimit cu modul în care ne-a împărtăşit despre chemarea ei la viaţa consacrată şi rugăciunile profunde de la adoraţie. Cu siguranţă voi mai reveni la astfel de activităţi!" (Amalia)
"A fost o experienţă minunată! Mi-a plăcut foarte mult modul în care a fost explicat drumul cel bun spre fericire. Aş mai repeta această experienţă cu mare drag. Surorile au fost foarte calme şi răbdătoare. Activităţile au fost creative şi pline de inspiraţie. Partea mea preferată a fost activitatea cu căsuţele şi mesajul pe care l-am înţeles că nu e important doar să ai o casă, ci să te simţi acasă şi în casa familiei de provenienţă, dar şi în Biserică. A fost o zi minunată în care m-am apropiat şi l-am simţit mult mai aproape pe Dumnezeu!" (Ecaterina)
"O întâlnire unică, o întâlnire în care prin diverse activităţi interesante am înţeles cum poate fi viaţa fără Dumnezeu sau mai bine spus cât de frumoasă poate fi viaţa alături de el. Sora Ana ne-a explicat cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră prin cuvânt, Euharistie şi comunitate. De asemenea sora Monica ne-a împărtăşit cu emoţie şi bucurie drumul pe care l-a parcurs până la viaţa consacrată şi cât de împlinită se simte de lucrarea făcută de Dumnezeu în viaţa ei. Vă mulţumim pentru oportunitatea de a fi împreună în această zi şi de a discuta liber despre lumina şi căldura pe care o aduce Dumnezeu în casa inimii noastre." (Emilia B.)
"Experienţa de azi a fost una foarte frumoasă deoarece mi-a schimbat percepţia asupra lucrurilor sfinte. În ultima perioadă am neglijat să mai merg la biserică pentru că îmi spuneam că nu am timp şi tot amânam. Acum mi-am dat seama că, fără Dumnezeu pe drumul vieţii, viaţa nu are sens şi poate fi doar în alb şi negru, fără nici o culoare. Venind aici, mi-am dat seama că lângă Dumnezeu am parte de o iubire nemărginită, că am un Tată exemplar în care voi găsi întotdeauna sprijin, ajutor şi siguranţă. Surorile au fost un exemplu pentru noi, mereu cu zâmbetul pe buze, aşa cum ar trebui să fim fiecare dintre noi chiar şi atunci când ne este greu." (Eliza)
"Pentru mine ziua de azi a fost o ocazie bună să conştientizez importanţa lui Dumnezeu în viaţa mea, chiar şi atunci când eu nu îl caut. Am aflat multe şi despre institutul care a organizat acest campus, despre vocaţie şi credinţă. Imaginea care s-a format la sfârşit cu lumânările aprinse în «casele» noastre, noi toate, una lângă alta, a fost o trăire frumoasă şi profundă şi sper să nu uit niciodată aceste asocieri. Surorile au fost foarte bune şi m-au făcut să mă simt ca într-o familie. " (Miruna)
"Părerea mea despre această zi vocaţională este una plăcută. Apreciez dedicarea surorilor care au contribuit ca această zi să rămână în memoria şi inima fiecăreia dintre noi ca o amintire plăcută şi o experienţă de neuitat. Această zi m-a făcut să realizez cu adevărat importanţa Bisericii în viaţa mea şi cât de important este să fiu mai aproape de Dumnezeu şi să trăiesc în prezenţa lui. Am învăţat şi cât de importantă este comunitatea şi conexiunile sociale dintre noi. A fost o experienţă care doresc să se mai repete!" (Ana)
"În primul rând aş vrea să le mulţumesc tuturor pentru că mi-au oferit şansa de a lua parte la această întâlnire pentru a doua oră, am participat şi anul trecut. În această zi am învăţat unul dintre cele mai importante lucruri pe care omul le uită adesea în viaţă, familia şi casa Domnului. Nu-mi pot imagina ţara în care trăiesc fără iubirea şi grija pe care Isus ni le oferă. Am înţeles că acasă nu înseamnă doar locul unde mama şi tata ne-au crescut, acasă înseamnă şi Biserica, pentru că fără comuniune şi fără Dumnezeu drumul nostru în viaţă ar fi total greşit." (Lorena)
"Este pentru a doua oră când particip la astfel de întâlnire şi de fiecare dată reuşesc să plec mai liniştită, pozitivă şi mai relaxată. Mi-au plăcut toate activităţile, dar partea mea preferată rămâne adoraţia." (Sarah)
"A fost o zi foarte frumoasă! Mi-a plăcut că am lucrat în echipă, am făcut multe activităţi frumoase. O experienţă minunată! Particip pentru a doua oră, dar şi acum am cunoscut şi alte fete, ne-am distrat şi am stat împreună. Nu o să uit această zi şi aş vrea să se mai repete. Recomand!" (Marta) "Pentru mine această zi a însemnat o reuniune de familie. O zi în care am comunicat cu fete de vârsta mea, surorile au fost alături de noi şi ne-au oferit ospitaliere, sprijin şi informaţii ce ţin de viaţa consacrată, dar în special am simţit prezenţa lui Dumnezeu în inima mea şi iubirea pe care mi-a oferit-o prin chemarea la viaţă. Mulţumesc tuturor şi lui Dumnezeu pentru această şansă!" (Alesia)
"Astăzi am trăit o zi altfel decât celelalte zile. A fost o zi frumoasă, am învăţat multe lucruri noi şi am fost creative. Astăzi m-am simţit diferit faţă de celelalte zile. Astăzi am aflat cât de important este să ai încredere în Dumnezeu. Astăzi a fost o zi specială, o experienţă profundă şi am înţeles foarte multe despre viaţa mea." (Andreea)
"Astăzi a fost o experienţă nouă pentru mine şi de asemenea foarte plăcută. Am realizat cât de importante sunt relaţiile cu ceilalţi şi cât de important este să căutăm lumina şi pe Dumnezeu, împreună. Viaţa poate fi mai frumoasă atunci când nu ne izolăm şi căutăm sprijin şi ajutor." (Adina)
"A fost o zi cu adevărat minunată. Ne-am distrat, am învăţat lucruri noi şi ne-am rugat împreună. A fost o zi drăguţă şi cu siguranţă voi repeta experienţa. Activităţile foarte creative şi interesante. Abia aştept să particip data viitoare, pentru că ştiu că va fi foarte frumos!" (Ingrid)
"Ziua de azi a fost una foarte plăcută. Am simţit în inimă pace şi înţelegere. Activităţile au avut un mesaj profund. Apreciez foarte mult munca depusă pentru această zi. Inima îmi este alinată." (Mara)
"Ce mi-a plăcut foarte mult în această zi a fost că am fost unite ca o familie. A fost interesant faptul că am văzut feţe noi şi binevoitoare. Mi-a plăcut că am învăţat multe despre Dumnezeu şi ce ar trebui să însemne el pentru mine." (Diana)
"În ziua aceasta am participat la o serie de activităţi cu adevărat importante, încărcate cu semnificaţii profunde. A fost o zi foarte bine organizată cu o atenţie extraordinară la detalii. Atmosfera a fost primitoare şi caldă, perfectă pentru a pătrunde în ideile transmise pe tot parcursul zilei. A fost o zi pe care aş dori să o experimentez din nou." (Beatrice)
"Mi-a plăcut abordarea subiectelor, mărturia vocaţională, confortul, atmosfera, jocurile. Este prima dată când particip şi aş mai veni cu mare drag. Am reuşit să uit de griji şi nesiguranţe şi este un lucru frumos şi bun pentru mine. Pot spune că acum privesc viitorul altfel. Foarte frumos organizat şi atmosfera relaxată." (Daria)
"Personal mi-a plăcut faptul că nu s-au folosit doar cuvinte, ci şi activităţi practice. Abordarea a fost una potrivită gustului meu, M-a uimit mult faptul că surorile pot reţine atât de multe nume într-un timp atât de scurt. Fiind din Gherăeşti şi pentru că am făcut grădiniţa la surori, m-am simţit în familie şi acasă împreună cu celelalte fete şi mi-a fost foarte uşor să întru într-o stare plăcută de linişte." (Iulia) "A fost o experienţă minunată din care, cu siguranţă, fiecare a avut ceva de învăţat. Am ieşit din zona de confort, am învăţat şi petrecem împreună chiar dacă nu ne cunoaştem, să fim toleranţi cu cei din jur, devenind astfel o adevărată familie sub acoperişul lui Dumnezeu." (Maria)
"Mi-a plăcut foarte mult aceste activităţi, pentru că mi-am făcut prietene noi şi am înţeles ce înseamnă Biserica, apartenenţa, acasă, familia, fraternitatea, credinţa, Dumnezeu, sensul vieţii, vocaţia şi multe altele. Îmi doresc să mai particip la astfel de activităţi pentru că sunt foarte interesante şi utile." (Luciana)
"Nu m-am aşteptat să fie aşa frumos. Totul a ieşit foarte bine, toată lumea s-a comportat frumos şi m-am simţit acasă împreună cu surorile, fetele, în prezenţa lui Dumnezeu." (Francesca)
"Am învăţat la această întâlnire că Biserica poate fi o simplă casă sau poate fi "acasă", un loc din care simţi că aparţii. Am cunoscut persoane noi şi am observat că nu toată lumea e la fel, dar avem atât de multe în comun. Suntem cu toţii o mare familie şi azi am simţit din plin aceasta!" (Emilia)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 august: Gherăeşti: Întâlnire vocaţională pentru tinere, cu "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot"