Duminică, 14 octombrie 2012, în Parohia "Trupul şi Sângele Domnului" din Gherăeşti a avut loc deschiderea Anului Credinţei, an ce propune spre aprofundare mesajele Biblice şi studierea Catehismului Bisericii Catolice şi Conciliul Vatican II, deoarece în acest an pe data de 11 octombrie s-au împlinit 50 de ani de la deschiderea celui de-al doilea conciliu de la Vatican.

La sfânta Liturghie solemna de la ora 11.00, celebrată de pr. prof. dr. Ştefan Lupu, alături de părintele Iosif Enăşoae, fiul al satului, şi de parohul comunităţii noastre, părintele Daniel Ghitiu, credincioşii au participat într-un număr destul de mare.

Cele trei cărţi au fost purtate în procesiune de către tinerii din Acţiunea Catolică şi aşezate în faţa altarului, în locul special amenajat.

În cuvântul de învăţătură, părintele Ştefan Lupu ne-a vorbit despre "oamenii care au fost creaţi spre a fi iubiţi şi lucrurile spre a fi folosite", amintindu-ne că în ziua de azi omul este folosit şi lucrul iubit, acesta fiind adevăratul motiv al dezorganizării oamenilor.

Sperăm că în acest An al Credinţei vom reuşi împreună să aprofundăm cele trei cărţi expuse în faţa altarului.

Multă pace şi bucurie tuturor!

Acţiunea Catolică a Tinerilor Gherăeşti

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 octombrie: Gherăeşti: Deschidere Anului Credinţei